Vulpia unilateralis

À prupositu di Wikipedia
Vulpia unilateralis
Vulpia unilateralis
Classifica scentifica
Regnu Plantae
Divisioni Tracheophyta
Classa [[]]
Ordini Poales
Famiglia Poaceae
Genaru Vulpia
Nomu binuminali
Vulpia unilateralis

Vulpia unilateralis hè una pianta chì faci parti di a famiglia di i Poaceae.

Discrizzioni[mudificà | edità a fonte]

Vulpia unilateralis hè una pianta arbacea annuali di a famiglia di i Poaceae. Misura trà 10 è 50 cm d'altura è pussedi i piccioli smilzi è dritti. I casci sò liniari è misurani trà 2 è 10 cm di lunghezza. I spighetti sò sulitarii è misurani trà 5 è 10 mm di lunghezza. I fiora sò ermafruditi è a fiuritura hà locu trà maghju è lugliu.

Ripartizioni[mudificà | edità a fonte]

Vulpia unilateralis hè una spezia endemica di u righjonu mediterraniu. Hè prisenti in u sudu di l'Auropa, in Africa subrana è à u Mediu Urienti. Omu a trova in particulari in iSpagna, in Francia, in Italia, in Grecia, in Turchia è in Israeli.

Vulpia unilateralis era prisenti in Corsica chì era stata ussirvata in Corti è in Monti Foscu, ma ùn hè più stata rivista dipoi 1898.[1]

Tassunumia[mudificà | edità a fonte]

Vulpia unilateralis hè stata discritta par a prima volta in 1805 da u butanistu tedescu Carl Ludwig Willdenow. Hè stata classificata in u genaru Festuca prima di essa riclassata in u genaru Vulpia. Hè ancu cunnisciuta sottu à i sinonimi siguenti : Festuca unilateralis, Vulpia myuros subsp. unilateralis è Vulpia myuros var. unilateralis.

Cunsirvazioni[mudificà | edità a fonte]

Vulpia unilateralis ùn hè micca cunsidarata com'è una spezia minacciata. Hè abbastanza cumuna in a so aria di ripartizioni è ùn faci l'ughjettu di nisciuna misura di cunsirvazioni particulari. Eppuri, com'è tutti i spezii vegetali, pò essa affittata da a distruzzioni di u so ambienti naturali è a frammintazioni di i pupulazioni. Hè dunqua impurtanti di prisirvà i loca induv'edda si sviluppa.

Rifarimenti[mudificà | edità a fonte]

  • Jeanmonod D. & Gamisans J. (2013) Flora Corsica (2 ed), Edisud.

Noti[mudificà | edità a fonte]

  1. Jeanmonod & Gamisans (2013).