nomes no trilho de navegação
Llenega (gènere Hygrophorus) és un tipus de bolet de la família de les higroforàcies, amb el barret de color bru i viscós, de 5 a 14 cm, de làmines blanques, espaiades i gruixudes, sostingut per un peu blanc gruixut, afinat cap a la base, amb escames de color avellana.[1]
La paraula llenega és una variant dialectal antiga derivada del verb llenegar o esllenegar-se que significa relliscar.[2] El nom del gènere (Hygrophorus) deriva del grec i significa que porta humitat.[3]
La finalitat de la mucositat que cobreix les llenegues, és impedir la posta d'ous dels insectes, per això rarament les llenegues estan corcades excepte en temporades molt seques i ventoses que assequen la seva mucositat i fa perdre la seva protecció.[4]
La majoria de les espècies inicialment adcrites al gènere Hygrophorus han estat transferides al nou gèner Hygrocybe. Això inclou Hygrocybe conica, H. punicea i H. psittacina.
L'espècie tipus per al gènere és Hygrophorus eburneus (Bull.) Fr. (1838)
Altres espècies són:
Llenega (gènere Hygrophorus) és un tipus de bolet de la família de les higroforàcies, amb el barret de color bru i viscós, de 5 a 14 cm, de làmines blanques, espaiades i gruixudes, sostingut per un peu blanc gruixut, afinat cap a la base, amb escames de color avellana.
La paraula llenega és una variant dialectal antiga derivada del verb llenegar o esllenegar-se que significa relliscar. El nom del gènere (Hygrophorus) deriva del grec i significa que porta humitat.
La finalitat de la mucositat que cobreix les llenegues, és impedir la posta d'ous dels insectes, per això rarament les llenegues estan corcades excepte en temporades molt seques i ventoses que assequen la seva mucositat i fa perdre la seva protecció.
Die Schnecklinge (Hygrophorus) sind eine Pilzgattung aus der Familie der Schnecklingsverwandten. Der Name Hygrophorus ist zusammengesetzt aus hygro = feucht und phorus = tragend, bedeutet also Feuchtigkeitsträger. Das ist unter anderem ein wichtiges Merkmal der Schnecklinge.
Die Typusart ist der Elfenbein-Schneckling (H. eburneus).[1]
Schnecklinge sind fleischig und von mittlerer Größe. Bis auf wenige Ausnahmen ist der Hut bei Feuchtigkeit schmierig-schleimig. Die überwiegend dicken Lamellen haben eine wachsartige Konsistenz, stehen weit auseinander und laufen ein wenig am Stiel herab. Das Sporenpulver ist bei allen Arten weiß. Der Stiel ist glatt oder fein gerillt, selten genattert oder punktiert. Er kann bei manchen Arten einen Ring tragen. Die Stielspitze ist nie schleimig. Die Farben sind meistens trüb und matt, außer bei reinweißen und leuchtend gelben Arten.
Die Lamellentrama ist bilateral. Die ovalen Sporen sind glatt, haben keinen Keimporus und zeigen keine Jodfarbreaktion.
Die Schnecklinge bilden Mykorrhizen mit Laub- und Nadelbäumen. Alle Schnecklingsarten mit Ausnahme des auf morschem Holz wachsenden Seitenstieligen Schnecklings (H. pleurotoides) fruktifizieren auf dem Erdboden. Weil einige Arten frostbeständig sind oder tiefe Temperaturen sogar zur Bildung von Fruchtkörpern benötigen, sind die Schnecklinge im Winter dominant gegenüber anderen Gattungen. Man kann aber zu jeder Jahreszeit Schnecklinge finden.
Die Gattung ist hauptsächlich in der temperaten und borealen Zone der Holarktis verbreitet und umfasst weltweit etwa 80 bis 100 Arten, etwa 50 davon kommen in Europa vor. Die Schnecklinge Hygrophorus subgen. Limacium werden in folgende Sektionen unterteilt:[2][3][4]
Viele Schnecklingsarten sind essbar, die bekanntesten Speisepilze unter ihnen sind der Frost-Schneckling (Hygrophorus hypothejus) und der März-Schneckling (Hygrophorus marzuolus). Andere Arten sind ungenießbar, aber nie giftig.
Die Schnecklinge (Hygrophorus) sind eine Pilzgattung aus der Familie der Schnecklingsverwandten. Der Name Hygrophorus ist zusammengesetzt aus hygro = feucht und phorus = tragend, bedeutet also Feuchtigkeitsträger. Das ist unter anderem ein wichtiges Merkmal der Schnecklinge.
Die Typusart ist der Elfenbein-Schneckling (H. eburneus).
Goutė aba goutena (luotīnėškā: Hygrophorus) ī tuokė grība.
Ta nedėdlė grība ī. Keporė so lakštalēs, kūgėška. Vėršā būn vairiū barvu, bet jiedamu tā pilki, švėisē aba tomsē rodi.
Aug vasaras pabonguo ė rodeni, daugomuo spīglioutiu medies. Dīgst cielās tėlptās (goutās).
Geriausē tink jiestė sliegtas goutės.
Hygrophorus is a genus of agarics (gilled mushrooms) in the family Hygrophoraceae. Called "woodwaxes" in the UK or "waxy caps" (together with Hygrocybe species) in North America, basidiocarps (fruit bodies) are typically fleshy, often with slimy caps and lamellae that are broadly attached to decurrent. All species are ground-dwelling and ectomycorrhizal (forming an association with living trees) and are typically found in woodland. Around 100 species are recognized worldwide. Fruit bodies of several species are considered edible and are sometimes offered for sale in local markets.
Hygrophorus was first published in 1836 by Swedish mycologist Elias Magnus Fries. The generic name is derived from the Greek ῦγρὁς (= moist) + φόρος (= bearer), with reference to the slimy caps found in many species.[1] Fries (1849) subsequently split the genus into three subgenera: Limacium, Camarophyllus, and Hygrocybe. The last of these is now recognized as a genus in its own right, but was frequently included within Hygrophorus until the 1970s.[1][2] Camarophyllus (type species Hygrophorus camarophyllus) and Limacium were also raised to the rank of genus, but are regarded as synonyms of Hygrophorus.[3][4][5][6] Camarophyllus sensu Singer (based on Hygrocybe pratensis) is, however, a synonym of Hygrocybe (or Cuphophyllus).
Recent molecular research, based on cladistic analysis of DNA sequences, suggests that Hygrophorus (minus Hygrocybe) is a monophyletic (and hence natural) genus. Only a few species, however, have been sequenced to date.[7]
Fruit bodies of Hygrophorus species are all agaricoid, most (but not all) having smooth caps that are viscid to glutinous when damp. The lamellae beneath the cap are usually distant, thick, waxy, and broadly attached to decurrent. The stems of Hygrophorus species often have traces of a glutinous veil, sometimes forming an equally glutinous ring or ring-zone. The spore print is white. Microscopically, Hygrocybe species lack true cystidia and have smooth, inamyloid basidiospores.[8]
Species of Hygrophorus are ectomycorrhizal, most forming associations with trees (both broadleaf and conifer) and hence typically found in woodlands. Many appear to be host specific, Hygrophorus cossus, for example, occurring with oak and H. speciosus with larch.[2][9]
Species are distributed worldwide, from the tropics to the sub-polar regions. Around 100 have been described to date.[10]
Fruit bodies of a few species are considered edible and are collected and consumed locally (sometimes sold in markets) in Spain and eastern Europe, China and Bhutan, and Central America .[11]
No comprehensive monograph of the genus has yet been published. In Europe, however, species of Hygrophorus have been illustrated and described in an Italian guide by Candusso (1997).[9] European species have also been covered, more briefly, in descriptive French keys by Bon (1990).[12] Dutch species were illustrated and described by Arnolds (1990).[8] No equivalent modern guides have been published for North America, the most recent being by Hesler & Smith (1963).[2] There is, however, a guide to Californian species by Largent (1985).[13] In Australia, Hygrophorus species have been illustrated and described by Young (2005)[14] and in New Zealand by Horak (1990).[15]
Hygrophorus is a genus of agarics (gilled mushrooms) in the family Hygrophoraceae. Called "woodwaxes" in the UK or "waxy caps" (together with Hygrocybe species) in North America, basidiocarps (fruit bodies) are typically fleshy, often with slimy caps and lamellae that are broadly attached to decurrent. All species are ground-dwelling and ectomycorrhizal (forming an association with living trees) and are typically found in woodland. Around 100 species are recognized worldwide. Fruit bodies of several species are considered edible and are sometimes offered for sale in local markets.
Hygrophorus es un género de hongos de la familia Hygrophoraceae.[1] Se caracterizan por producir las setas esporadas de color blanco y por poseer un píleo viscoso o baboso.[1][2] La mayoría de las especies poseen láminas separadas y decurrentes.[1]
Las especies de este género son:[3]
Datos: Q622043
Multimedia:
Especies: Hygrophorus
Hygrophorus es un género de hongos de la familia Hygrophoraceae. Se caracterizan por producir las setas esporadas de color blanco y por poseer un píleo viscoso o baboso. La mayoría de las especies poseen láminas separadas y decurrentes.
Metsävahakkaat (Hygrophorus) on vahakkaiden heimoon kuuluva suku.
Metsävahakkaat ovat väriltään ruskeita, harmaita tai vaaleita. Ne ovat kookkaampia kuin helovahakkaat (Hygrocybe). Metsävahakkaiden jalka on renkaaton, mutta jalkaa peittävä lima voi toisinaan muodostaa paksun kuvion jalan latvaan.
Metsävahakkaita esiintyy kangasmetsissä ja lehdoissa, toisin kuin helovahakkaat, joita tavataan niityillä ja kulttuuriympäristössä.
Metsävahakkaat (Hygrophorus) on vahakkaiden heimoon kuuluva suku.
Hygrophore
Hygrophorus est un genre de champignons basidiomycètes de la famille des hygrophoracées.
Le genre compte plusieurs centaines de représentants, l'espèce type en est Hygrophorus eburneus (l'Hygrophore blanc d'ivoire) mais la plus connue est Hygrophorus marzuolus (l'Hygrophore de mars).
Construit sur les racines grecques hugros et phorein, leur nom signifie littéralement "porteurs d'eau", en référence à leur aspect souvent humide.
Il s'agit de champignons de taille moyenne, au chapeau souvent cireux ou visqueux et aux lames souvent espacées, décurrentes et lardacées.
Hygrophore blanc d'ivoire (Hygrophorus eburneus).
Hygrophore pudibond (Hygrophorus pudorinus).
(à compléter)
Le genre ne comprend aucune espèce vénéneuse. La plupart sont sans intérêt mais certaines constituent des comestibles honorables.
Hygrophore
Hygrophorus est un genre de champignons basidiomycètes de la famille des hygrophoracées.
Le genre compte plusieurs centaines de représentants, l'espèce type en est Hygrophorus eburneus (l'Hygrophore blanc d'ivoire) mais la plus connue est Hygrophorus marzuolus (l'Hygrophore de mars).
Hygrophorus Fr., Floram Scanicam(22): 339 (1836), è un genere di funghi
Al genere Hygrophorus appartengono funghi terricoli di dimensioni piccole o medie, quasi tutti commestibili. Sono da escludere dal consumo quelle specie con odore o sapore sgradevole (es. "rapa") e mediocri qualità organolettiche.
Annovera tra le tante specie (più di 100) il celebre Hygrophorus marzuolus, anche detto "dormiente": di sapore dolce ed odore molto gradevole, un fungo molto apprezzato e ricercato, che cresce in quota alla fine dell'inverno, spesso sotto una coltre di neve.
La specie tipo per il genere è l'Hygrophorus eburneus (Bull.) Fr. (1838)
Altre specie che appartengono al genere sono:
H. hypothejus
H. penarius
H. russula
Hygrophorus Fr., Floram Scanicam(22): 339 (1836), è un genere di funghi
Al genere Hygrophorus appartengono funghi terricoli di dimensioni piccole o medie, quasi tutti commestibili. Sono da escludere dal consumo quelle specie con odore o sapore sgradevole (es. "rapa") e mediocri qualità organolettiche.
Annovera tra le tante specie (più di 100) il celebre Hygrophorus marzuolus, anche detto "dormiente": di sapore dolce ed odore molto gradevole, un fungo molto apprezzato e ricercato, che cresce in quota alla fine dell'inverno, spesso sotto una coltre di neve.
Guotė (lot. Hygrophorus) – guoteninių (Hygrophoraceae) šeimos grybų gentis.
Vaisiakūniai vidutinio dydžio. Kepurėlė balta, pilka, pilkšva ir kt. spalvų. Pagal formą kepurėlė būna kūgiška, iškilai paplokščia.
Lietuvoje auga šios rūšys:
Hygrophorus Fr. (wodnicha) – rodzaj grzybów z rodziny wodnichowatych (Hygrophoraceae)[1].
Pozycja w klasyfikacji: Hygrophoraceae, Agaricales, Agaricomycetidae, Agaricomycetes, Agaricomycotina, Basidiomycota, Fungi (według Index Fungorum)[1].
Synonimy naukowe: Agaricus [unranked] Camarophyllus Fr. ex Rabenh., Agaricus [unranked] Limacium Fr. ex Rabenh., Agaricus subtrib. Camarophylli Fr., Camarophyllus (Fr.) P. Kumm., Hygrophorus subgen. Camarophyllus Fr., Limacinus (Quél.) Marchand, Limacium (Fr. ex Rabenh.) P. Kumm., Neohygrophorus Singer ex Singer, Neohygrophorus Singer[2].
Nazwę polską podał Stanisław Chełchowski w 1898 r. W polskim piśmiennictwie mykologicznym należące do tego rodzaju gatunki opisywane były także jako bedłka, ślimak, oślaz, odorowicz[3].
Grzyby kapeluszowe. Kapelusz o powierzchni przeważnie pokrytej śluzem i blaszkowym hymenoforze. Blaszki o dwustronnej tramie, u większości gatunków są rzadko rozstawione i przyrośnięte lub zbiegające na śluzowate (rzadziej suche) trzony, na których czasami widoczna jest śluzowata strefa pierścieniowa. Zarodniki wodnich mają pokrój eliptyczny, są gładkie i pozbawione pory rostkowej. Wysyp zarodników jest biały, nieamyloidalny[4]. W Europie występuje ponad 40 gatunków[5].
Wykaz gatunków (nazwy naukowe) na podstawie Index Fungorum[6]. Nazwy polskie według checklist Władysława Wojewody[3].
Grzyby mikoryzowe[3]. Wszystkie wodnichy są grzybami jadalnymi lub niejadalnymi z powodu gorzkiego smaku, nie stwierdzono wśród nich gatunków trujących[7].
Hygrophorus Fr. (wodnicha) – rodzaj grzybów z rodziny wodnichowatych (Hygrophoraceae).
Hygrophorus é um gênero de fungos da família Hygrophoraceae. Todas as espécies formam micorrizas com árvores. Muitas espécies deste gênero são comestíveis.[1]
Hygrophorus é um gênero de fungos da família Hygrophoraceae. Todas as espécies formam micorrizas com árvores. Muitas espécies deste gênero são comestíveis.
Hygrophorus (Elias Magnus Fries, 1836) din încrengătura Basidiomycota, în familia Hygrophoraceae[1] este un gen de ciuperci cu global aproape 100 (în Europa aproximativ 50) de specii în marea majoritate comestibile și niciodată otrăvitoare, denumit in popor bureți mucoși.[2] Numele generic este derivat din cuvintele grecești (greacă υγρός= umed) și (greacă φθορά= a purta), adică purtător de umiditate. Toți bureții genului sunt simbionți micoriza care formă micorize pe rădăcinile arborilor și se dezvoltă preferat pe sol moderat umed, argilos și calcaros în păduri de foioase, mixte sau în cele deconifere, crescând mereu în grupuri mari precum cercuri de vrăjitoare, peste tot anul, pentru că unele specii rezistă chiar gerului (de exemplu Hygrophorus hypothejus). Tip de specie este Hygrophorus eburneus[3][4][5].
Genul Hygrophorus a fost descris pentru prima dată în 1836 de către micologul suedez Elias Magnus Fries în volumul 2 al lucrării sale Flora scanica din 1836.[6] În 1849, tot Fries, a împărțit ulterior genul în trei subgenuri: Limacium, Camarophyllus și Hygrocybe.[7] Ultimul dintre acestea, Hygrocybe, a fost frecvent inclus în genul Hygrophorus până în anii 1970, fiind însă recunoscut în prezent de toți micologii ca gen independent. Camarophyllus cu tipul de specie Hygrophorus camarophyllus) [8] și Limacium au fost de asemenea ridicate la rangul de gen de către cunoscutul micolog german Paul Kummer în opera sa principală Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichten und sicheren Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze mit Ausnahme der Schimmel- und allzu winzigen Schleim- und Kern-Pilzchen din 1871,[9] fiind considerate astăzi (2018) însă numai sinonime ale genului Hygrophorus.
Redenumirea lui Rolf Singer în Neohygrophorus din anul 1961 este acceptată sinonim, dar niciodată uzată, astfel ea poate fi neglijată. [10]
Cercetările moleculare recente, bazate pe analiza cladistică a secvențelor ADN, sugerează că Hygrophorus (fără Hygrocybe) este un gen monofiletic (și deci natural). Doar câteva specii au fost secvențiate până în prezent.[11]
H. agathosmus
H. arbustivus
H. camarophyllus
H. cossus
H. chrysodon
H. eburneus
H. erubescens
H. gliocyclus
H. hypothejus
H. pudorinus
H. latitabundus
H. ligatus
H. lindtneri
H. lucorum
H.marzuolus
H.nemoreus
H. nitidus
H. olivaceoalbus
H. penarius
H. persoonii
H. pudorinus
H. purpurascens
H. pustulatus
H. russula
Materiale media legate de Hygrophorus la Wikimedia Commons
Hygrophorus (Elias Magnus Fries, 1836) din încrengătura Basidiomycota, în familia Hygrophoraceae este un gen de ciuperci cu global aproape 100 (în Europa aproximativ 50) de specii în marea majoritate comestibile și niciodată otrăvitoare, denumit in popor bureți mucoși. Numele generic este derivat din cuvintele grecești (greacă υγρός= umed) și (greacă φθορά= a purta), adică purtător de umiditate. Toți bureții genului sunt simbionți micoriza care formă micorize pe rădăcinile arborilor și se dezvoltă preferat pe sol moderat umed, argilos și calcaros în păduri de foioase, mixte sau în cele deconifere, crescând mereu în grupuri mari precum cercuri de vrăjitoare, peste tot anul, pentru că unele specii rezistă chiar gerului (de exemplu Hygrophorus hypothejus). Tip de specie este Hygrophorus eburneus.
Мокри́ця (Hygrophorus) — рід агарикальних грибів.
Шапки грибів цього роду стає липкою та покритою слизом при високій вологості, за що мокриці отримали свою назву. Описано близько 100 видів мокриць.
Види мокриць ростуть в хвойних і листопадових лісах. Розповсюджені по всьому світові від Арктики до тропіків.[1]
Мокри́ця (Hygrophorus) — рід агарикальних грибів.
Гигрофо́р (лат. Hygróphorus) — род пластинчатых грибов семейства Гигрофоровых. В этот род входят грибы с плодовыми телами среднего (редко крупного) размера и выпуклыми слизистыми шляпками неяркой или беловатой окраски.
Все виды рода Hygrophorus микоризные (в отличие от сапрофитов рода Hygrocybe). Образуют микоризы с различными деревьями и травами; произрастают в лесах и на лугах. Некоторые виды съедобны. Опасных ядовитых видов нет.
В роду Hygrophorus около 40 видов. Многие виды, причислявшиеся к данному роду, позднее были отнесены к роду гигроцибе.
Кат.* Латинское название Русское название
Hygrophorus agathosmus Гигрофор ароматный Hygrophorus camarophyllus Гигрофор чёрный 
Hygrophorus chrysodon Гигрофор золотистый, гигрофор золотистозубчатый 
Hygrophorus cossus Гигрофор пахучий Hygrophorus discoxanthus Гигрофор желтоватодисковый Hygrophorus eburneus Гигрофор белый, гигрофор желтовато-белый Hygrophorus erubescens Гигрофор красноватый, гигрофор краснеющий Hygrophorus flavodiscus Гигрофор жёлтодисковый Hygrophorus hedrychii Гигрофор берёзовый Hygrophorus hypothejus Гигрофор поздний Hygrophorus leucophaeus Hygrophorus lucorum Гигрофор лиственничный Hygrophorus marzuolus Гигрофор ранний Hygrophorus mesotephrus Hygrophorus nemoreus Гигрофор дубравный Hygrophorus olivaceoalbus Гигрофор оливково-белый Hygrophorus penarioides Гигрофор букововидный Hygrophorus penarius Гигрофор буковый Hygrophorus piceae Гигрофор еловый Hygrophorus poetarum Hygrophorus pudorinus Hygrophorus purpurascens Hygrophorus pustulatus Гигрофор пятнистый Hygrophorus russula Гигрофор сыроежковый 
отличный съедобный гриб хороший съедобный гриб условно-съедобный гриб несъедобный нетоксичный гриб 
токсичный гриб 
смертельно ядовитый гриб В России наиболее распространены гигрофор оливково-белый, гигрофор поздний и гигрофор сыроежковый.
Это заготовка статьи по микологии. Вы можете помочь проекту, дополнив её. Гигрофо́р (лат. Hygróphorus) — род пластинчатых грибов семейства Гигрофоровых. В этот род входят грибы с плодовыми телами среднего (редко крупного) размера и выпуклыми слизистыми шляпками неяркой или беловатой окраски.
_Fr_206339.jpg)
_(6358017185).jpg)
.jpg)
_Dum%C3%A9e,_Grandjean_%26_Maire_184339.jpg)
.JPG)
.jpg)
.jpg)
_Fr_293973.jpg)
.JPG)
