Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1
Rezumatul temei
2
1.1. Definiţia bolii şi clasificarea bolilor plantelor
3
-localizate -afectează numai o anumită parte a plantei (rădăcina, tulpina
sau baza tulpinii, frunza, inflorescenţa, floarea, fructul, să mânţa) şi reprezintă
marea majoritate a bolilor întâlnite. Ele au în general o acţiune cronică, de
lungă durată, procesul parazitar desfăşurându-se de-a lungul întregii perioade
de vegetaţie a plantelor;
-generalizate-provoacă îmbolnăvirea întregii plante, cum ar fi de
exemplu: virozele, traheobacteriozele, traheomicozele; ele reprezintă un număr
mai redus de boli, dar mai grave;
-localizate dar cu efect generalizat-acţ ionează la nivelul sistemului
radicular sau al bazei tulpinii, distrugând în general integritatea vaselor
conducă toare sau a măduvei plantelor şi determină de fiecare dată ofilirea sau
moartea plantelor. Exemple: traheobacteriozele-nervaţiunea neagră a frunzelor
de varză, putregaiurile moi şi cancerul bacterian sau ofilirea bacteriană a
tomatelor-produse de Xanthomonas campestris pv. campestris, Erwinia sp. şi
Corynebacterium michiganense pv. michiganense sau traheomicozele produse
de specii ale genurilor Fusarium, Verticilium, Diplodia etc.
Bolile infecţioase constituie obiectul esenţial de studiu şi de cercetare al
fitopatologiei.
Reţinem că bolile plantelor întotdeauna au o natură cauzală, ele nu apar
din senin şi în funcţie de acest aspect sunt infecţ ioase (dac ă sunt produse de
un patogen infecţios care trăieşte parazit pe planta gazdă ) şi respectiv
fiziologice dacă sunt cauzate de condiţii de mediu nefavorabile (factori
perturbatori de nutriţie carenţe sau exces de macro şi microelemente, de apă,
arşiţă, secetă, grindină, îngheţ, brumă, substanţe poluante, radiaţii, valori pH
etc. Simptomele pot fi asemănătoare sau pot fi confundate, dar importantă este
natura cauzală. Se mai cunosc bolile acute şi respectiv bolile cronice, bolile
endemice şi respectiv epidemice, bolile localizate, bolile generalizate şi bolile
localizate, dar cu efect generalizat.
4
- simptome incipiente sau de început al bolii;
- simptome principale sau caracteristice bolii;
-simptome finale;
-simptome ascunse sau latente
În cazul ciupercii Plasmopara viticola care produce mana viţei-de-vie,
apariţia petelor de decolorare sau a petelor untdelemnii pe frunzele bazale,
reprezintă simptomele incipiente.
Apari ţia în scurt timp a unui puf albicios de sporangiofori şi
zoosporangi, reprezintă simptomul principal care confirmă diagnoza, iar arsura
sau necrozarea ţesutului în dreptul petelor undelemnii, reprezintă simptomul
final.
Simptome ascunse sau latente apar în cazul acţiunii virale atunci când
manifestarea acestora este estompată din cauza factorilor de mediu, în special a
temperaturilor ridicate.
În timpul patogenezei pe o plantă pot să apară mai multe simptome, dar
nu toate ajută la stabilirea diagnozei, deoarece mulţi patogeni pot să-şi
manifeste atacul prin simptome identice. Ca urmare a acestui fapt simptomele
bolilor au fost grupate în vederea stabilirii diagnozei patogenului pe organele
atacate ale plantei sau în interiorul acestora astfel:
1. SIMPTOME PRINCIPALE
2. SIMPTOME SECUNDARE
- INTERIOARE
-EXTERIOARE-colorări, decolorări, ofiliriri, necroze,
putregaiuri, modificări de organe, cancere, ciuruiri, pătări, nanism, atrofii.
De exemplu, în cazul bacteriilor fitopatogene pe suprafaţa organelor
atacate se formează o peliculă translucidă mucilaginoasă pe vreme umedă şi
alb crustoasă pe vreme uscată care reprezintă exudatul bacterian.
Ciupercile formează partea lor vegetativă-miceliul-în interiorul sau
exteriorul plantei care va genera fructificaţiile asexuate şi sexuate ale ciupercii.
Simptomele secundare, se află în legătură strânsă cu reacţia plantei
gazdă la cauza bolii. Astfel, aceeaşi cauză, la diferite specii de plante poate
povoca simptome diferite.
Un exemplu, îl constitue Cucumber mosaic virus (sin. Marmor
cucumeris) , care produce pe frunzele de cucurbitaceae, simptom tipic de
mozaic; la tomate, Cucumber mosaic in tomato (sin. Marmor cucumeris)
determină atrofierea parenchimului foliar („frunze de ferigă la tomate”); la
ardei, Cucumber mosaic in peper (sin. Marmor cucumeris) produce îndeşirea
şi piticirea tufelor. Aceeaşi cauză în cazul aceleaşi plante gazdă în funcţie de
condiţia climatică poate genera simptome diferite ca în cazul moniliozelor
pomilor fructiferi seminţoşi care produc putregai brun pe vreme călduroasă şi
umedă, putregai negru pe vreme umedă şi răcoroasă şi mumifiere pe vreme
călduroasă şi umedă la început după care intervine o vreme călduroasă şi
secetoasă.
Simptomele secundare pot fi :
- Simptome secundare interne
- Simptome secundare externe
Simptome secundare interne-reprezintă totalitatea modificărilor în
structura şi funcţiile interne ale plantei, modificări citologice, histologice,
5
biochimice, fiziologice, care nu pot fi percepute cu organele de simţ, ci numai
cu ajutorul aparaturii de laborator. Sunt frecvente, de exemplu, modificările
membranei celulare, modificarea proceselor enzimatice, a fotosintezei, a
respiraţiei, a temperaturii etc.
Simptome secundare externe-se referă la modificări ale diverselor
organe ale plantei atacate sau ale plantei în întregime şi nu necesită aparatură
de laborator. Evidenţierea acestora se face cu ajutorul organelor de simţ, văzul,
pipăitul, gustul, mirosul.
Principalele simptome secundare exterioare sunt: ofilirea, modificarea
de culoare, necrozele, atrofiile, hipertrofiile, nanismul, leziunile, pătările de
culori diferite, provocarea de răni, apariţia de excrescenţe, cancere, putregaiuri,
secreţii.
Ofilirea poate fi: ofilire fiziologică şi ofilire patologică.
Ofilirea fiziologică-reprezintă dereglarea echilibrului hidric al plantei
sau pierderea turgescenţei celulelor plantei, în urma acţiunii unor factori de
mediu: ca temperatura ridicată, seceta atmosferică, carenţa în macro- şi
microelemente etc.
Ofilirea patologică-reprezintă tot un dezechilibru hidric al plantei, dar
determinat de localizarea unui patogen sau a unui complex de patogeni în
vasele conducătoare ale acesteia pe care le înfundă, le distruge integritatea,
descompune structura şi chiar produc putrezirea ţesuturilor bazale ale tulpinii,
fiind caracteristică bolilor numite traheoze.
De exemplu, bacteriile Xanthomonas campestris pv. campestris,
Erwinia chrysanthemi pv. zeae şi Corynebacterium michiganense pv.
michiganense produc nervaţiunea neagră la varză, putregaiul moale la porumb
şi respectiv ofilirea sau cancerul tomatelor datorită înfundării vaselor
conducătoare cu exudatul bacterian, iar ciupercile Verticillium albo-atrum,
Verticilium dahliae, Fusarium sp. produc aceleaşi simptome prin distrugerea
sau înfundarea vaselor conducătoare libero-lemnoase la diverse specii de plante
cultivate.
Modificari de culoare se referă atât la colorări cât şi la decolorări.
Decolorările-sunt simptome care caracterizează atacul virusurilor şi
bacteriilor. Decolorările pot fi generalizate, afectând întreaga plantă şi se
manifestă prin îngălbenirea părţilor verzi ale plantei, simptomul fiind denumit
cloroză sau pot fi parţiale, fiind specifice virusurilor şi micoplasmelor care
produc mozaicuri comune sau inelare.
Colorările-se manifest ă în special pe frunzele plantelor bolnave, mai
rar pe fructe şi ramuri, putând fi provocate de diferiţi patogeni şi pot avea culori
diferite: albe, galbene, brune, roşietice, negre (pătarea albă a frunzelor de
tomate produsă de Septoria lycopersici, pete undelemnii produse de ciupercile
din Clasa Oomycetes, pătarea roşie a frunzelor de prun produsă de Polystigma
rubrum, pătarea brună a frunzelor de grâu produsă de Septoria tritici şi
Stagonospora (sin. Septoria) nodorum, pătarea neagră a frunzelor de trandafir
produsă de Diplocarpon rosae).
Necrozele-se referă la moartea organului atacat sau al întregii plante
gazdă, fiind determinat de sfârşitul raporturilor parazitare dintre patogen şi
planta gazdă.
6
Din punct de vedere simptomatologic acest fenomen se prezintă sub
forma unor ţesuturi brunificate (moarte) în majoritatea cazurilor de patogeneză.
Atrofiile (hipoplaziile)-sunt reduceri ale dimensiunii normale ale unor
organe ale plantei atacate sau chiar a plantei, aşa cum este de exemplu în cazul
bolii frunză de ferigă la tomate, produsă de virusul Cucumber mosaic in
tomato (sin. Marmor cucumeris), simptomul fiind reprezentat de îngustarea
mezofilului foliolelor, rămînînd adesea numai nervura principală.
Hipertrofiile (hiperplaziile) - reprezintă proliferarea haotică a
ţesuturilor ca urmare a acţiunii enzimatice a patogenilor. Astfel, fructele tinere
atacate de ciuperca Taphrina pruni sunt de 2-3 ori mai mari decât cele
sănătoase, iar tuberculii de cartof atacaţ i de Synchytrium endobioticum, pot
prezenta tumori canceroase care depăşesc diametrul tuberculului sănătos.
Nanismul (piticirea) plantelor atacate, se înregistrează atunci când
întreaga plantă se abate de la datele biometrice normale. De exemplu, plantele
tinere de floarea-soarelui atacate de ciuperca Plasmopara helianthi Novot. var.
helianthi Novot., nu depăşesc 30% din înălţimea plantei sănătoase, iar plantele
de grâu atacate de ciuperca Tilletia controversa (sin. Tilletia nanifica) nu
depăşesc înălţimea de 35 cm. Tot nanism se înregistreză şi în cazul atacului
realizat de Cucumber mosaic in tomato (sin. Marmor cucumeris) la tomate,
Cucumber mosaic in peper la ardei, tutun sau de către micoplasmă la grâu, orz
sau tomate.
Leziuni, răni, cancere-sunt frecvente pe ramuri, fructe şi alte organe
ale plantei gazdă.
Leziunile de pe ramurile atacate sunt cele mai tipice, în acest caz
scoarţa este descompusă de parazit, iar prin uscare apar răni deschise sau
cancere deschise. Marginea rănii deschise se suberifică şi tinde să acopere
leziunea, cum este cazul la cancerul deschis al pomilor fructiferi produs de
Nectria galligena. Apariţia de cancere deschise mai este cauzată şi de
Xanthomonas campestris pv. pruni pe ramurile de prun, Corynebacterium
michiganense pv. michiganense pe tulpinile de tomate, Streptomyces scabies
pe tuberculii de cartof.
Secreţii pe suprafaţa plantei-cele mai frecvente sunt cele determinate
de activitatea parazitară a bacteriilor fitopatogene. Acestea lasă pe suprafaţa
atacată un exudat translucid, mucilaginos sub forma unei pelicule strălucitoare
atunci când higroscopicitatea din atmosferă este mare, iar pe timp uscat
exudatul bacterian se deshidratează şi se prezintă la locul de atac sub forma
unei cruste albicioase.
Sunt şi situaţii când unele ciuperci, cum ar fi Stigmina carpophyla sau
Coryneum beijerinckii provoacă pe ramurile de sâmburoase atacate, secreţia
unor gome (cleiuri).
7
caracterul mai mult sau mai puţin spectacular al simptomelor şi stadiul de
dezvoltare al culturii unde ele sunt observate.
La cereale, bolile frunzelor care rămân localizate în partea inferioară a
plantei pot fi fără conseciţe defavorabile asupra producţiei.
Din contră, o rugină a cerealelor (Puccinia graminis) ale că rei pustule
nu ocupă decât 1% din suprafaţa foliară, creşte transpiraţia cu 38% creând un
deficit în apă care, în unele stadii de dezvoltare poate afecta sensibil cantitatea
şi calitatea producţiei.
Există de asemenea fenomene de compensaţ ie care fac ca până la un
anumit nivel, suprimarea unei părţi a aparatului de producţie nu diminuează
valoarea producţiei (fructe mai puţin numeroase, dar mai mari, diminuarea
densităţii cerealelor compensată de o producţie individuală pe plantă mai mare,
etc.).
Tipul de producţ ie (culturi comerciale, culturi de subsistenţă în regiuni
neindustrializate, culturi de legume sau plantaţii de pomi fructiferi familiale în
regiunile industrializate, grădini de agrement) trebuie de asemenea să fie luate
în considerare. Câteva pete superficiale de pătarea cafenie a fructelor la măr sau
păr (produse de ciuperci ascomicete ale genului Venturia) într-o plantaţie de
agrement, reprezintă un simptom şi constituie o pagubă în raport cu un fruct
«perfect», dar nu o pierdere, căci acest fruct este comestibil.
Din contră , într-o plantţie destinată producţiei comerciale, aceste pete
induc o declasare a valorii de piaţă a fructelor (ceea ce constituie o pierdere)
căci aspectul lor este mai puţin apreciat de consumator şi conservarea lor este
mai puţin bună. De altfel, dacă leziunile superficiale realizate de Venturia
inaequalis sunt invadate ulterior de paraziţi secundari (Trichotecium,
Monilinia), fructele putrezesc şi devin necomestibile.
Există însă şi consumatori mai pretenţioşi din punct de vedere ecologic
şi care caută pe piaţă fructe cu pete de Venturia inaequalis, care chiar dacă
sunt mai mici şi mai puţ in aspectuoase au un preţ de două ori până la de două
ori şi jumătate mai mare decât fructele foarte aspectuoase, datorită conţinutului
foarte redus sau lipsă, în rezidii toxice.
Prezenţa substanţelor toxice poate de asemenea devaloriza produsul, a
cărui calitate ar fi excelentă de altfel: micotoxine (produse de diferite specii
Fusarium), aflatoxine (substanţe cancerigene produse de Aspergillus flavus, la
arahide, porumb, etc.), toxine produse de cornul secării Claviceps purpurea la
cereale, eventual rezidii de pesticide, mai ales la legume şi fructe consumate în
stare proaspătă, etc.
8
Aprecierea pierderilor în raport cu o producţie potenţ ială teoretică se
face experimental, realizând o scară limitată , de încercări de protecţie totală
(efectuate independent de rentabilitatea lor economică sau de impactul lor
asupra mediului înconjurător) care permite estimarea nivelului maxim pe care-l
poate atinge o producţie vegetală în absenţa tuturor cauzelor dă unătoare.
Rezultatele trebuie adesea să fie interpretate cu prudenţă, date fiind riscurile
interacţiunii unui tratament cu diverşi factori concurând la formarea producţiei
(efecte asupra fiziologiei plantei, efectul insecticid al fungicidelor, efectul
fungicid al insecticidelor, etc.).
Protecţia totală nu poate fi aşteptată la ansamblul culturilor, atât din
raţiuni de non-rentabilitate economică decât din cauza pericolelor care ar
rezulta pe plan ecologic. De aceea una dintre primele griji ale protecţionistului
plantelor trebuie să fie stabilirea pragurilor de toleranţă, dedesubtul cărora
nivelul pierderilor poate fi acceptat şi deasupra cărora este indicat să se
intervină în vederea reducerii.
Bineînţeles că o cultură crescută într-un loc separat, în timp sau în spa
ţiu dintr-o cauză de potenţiale pagube (ca importul unei plante fără paraziţii săi
într-o nouă zonă geografică), rapiditatea şi intensitatea creşterii schimburilor
internaţionale, cât şi intensificarea culturilor şi extinderea zonelor cultivate în
cursul ultimelor decenii, au redus considerabil izolarea geografică sau
cronologică (exemplu: transportul patogenului ruginii arborelui de cafea din
Africa în America de Sud în anul 1970, fiind 250 de ani de când fusese
introdusă cultura arborelui de cafea în acest continent.
În unele cazuri excepţionale s-a putut practica eradicarea unui patogen
într-o regiune determinată. Astfel în 1927, Florida a reuşit să elimine de pe
întreg teritoriul său o bacterie parazită a citricelor (Xanthomonas citri) care
fusese introdusă aici accidental în 1911; acest rezultat nu a fost realizat decât
printr-un efort considerabil şi cu preţul distrugerii unei bune părţi din culturile
existente (20 milioane arbori). Noile suşe ale bacteriei au fost observate în
Florida în 1983 şi o a doua tentativă de eradicare este în curs de desfăşurare.
9
(ex. Dezinfectarea solului)
PIERDERI INDIRECTE -pierderi la conservare la
producător; -pierderi la negocianţi
-pierderi la consumatori
-încărcare pentru colectivitate
şi mediul înconjurător (cost social).
10
de o manieră specifică la fiecare tip de cultură: culturi de subzistenţă, culturi
industriale, culturi extensive sau intensive, culturi temperate, tropicale sau
subtropicale, culturi anuale sau perene, culturi sub sticlă sau în aer liber.
Se poate spune că aplicarea practică a principiilor producţiei plantelor
va fi strâns legată de condiţiile particulare ale fiecărei culturi în parte. Va trebui
din acest punct de vedere cerută o atenţie particulară la repercursiunile, adesea
imprevizibile, intervenţiile preventive sau curative susceptibile de a fi puse în
practică la diferite nivele de producţie şi de conservare a produselor vegetale.
În ţările în curs de dezvoltare, de exemplu, nevoile sunt atât de mari
încât ar fi necesară creşterea producţiei. Trebuie uneori evitat ă transformarea
brutală a culturilor de subzistenţă diversificate în monoculturi care ar risca să
fie subiecte pentru ravagii catastrofice ale paraziţilor specifici fără ca să se
dispună de mijloace tehnice sau financiare pentru combaterea acestora.
Totodată să avem în vedere dificultăţile de creştere a suprafeţelor cultivate, atât
din raţiuni economice cât şi ecologice, intensificarea culturilor şi limitarea
pierderilor de toate tipurile constituie în prezent principalele mijloace de
reducere a problemelor subalimentării.
Intensificarea culturilor, în ţările în curs de dezvoltare (revoluţia verde
începută de BORLAUG în America Latină) permite creşterea randamentelor în
special prin înlocuirea noilor soiuri, utilizarea îngrăşămintelor, irigarea, lupta
împotriva buruienilor, bolilor şi prădătorilor. Această intensificare pune adesea
în unele cazuri probleme economice şi sociale (necesitatea unor investiţii
importante, creşterea şomajului, etc.).
Se pare că pe o perioadă scurtă, metoda cea mai eficace de creştere a
soldului utilizabil în produse vegetale ar consta în reducerea pagubelor în curs
la o cultură ş i a pierderilor suferite în timpul depozitării, transportului,
conservării. Se estimează că pe plan mondial, 40 % din producţia vegetală
potenţială este sustrasă utilizării de către om.
Nivelul real al pierderilor în curs variază în funcţie de natura plantei,
tipul de cultură şi stadiul mai mult sau mai puţin avansat al tehnicilor de
producţie şi de conservare. Într-o ţară ca Franţa se estimează la 15 % nivelul
pierderilor cauzate de boli şi dăunători. Dar sunt ţă ri în curs de dezvoltare care
plătesc un greu tribut acestei risipe de resurse, s-ar putea spune din acest punct
de vedere că în ţările industrializate, trebuie produs mai puţin şi pierdut
puţin, î n timp ce în ţările mai puţin industrializate, trebuie pierdut puţin şi
produs mult.
Estimarea pierderilor medii la diferite culturi din zone geografice mai
puţin industrializate dau valori variind între 25 % - 60 %.
Dată fiind importanţa acestor pierderi măsurile simple cum ar fi selecţia
sanitară, pot da creşteri de producţie spectaculare în cazul patogenilor
cartofului, ai florii-soarelui, virusul mozaicului maniocului, virozele napului
dulce.
Impactul ecologic al substanţelor utilizate în protecţia plantelor se
manifestă foarte variat, de la poluarea mediului şi regăsirea rezidiilor toxice în
produsul finit, până la poluarea pânzei de apă freatică, apariţia rezistenţei la
pesticide, cu influenţe nefaste asupra sănătăţii populaţiei.
11
TEST DE EVALUARE
1. Ce înţelegeţi prin noţiunea de
boală? Răspuns:
Prin boală se înţelege orice tulburare ce are loc în structura şi
funcţiile unui organism vegetal, care se manifestă prin modificări
biochimice, fiziologice, citologice, histologice şi anatomo-morfologice
care afectează capacitatea de producţie şi de reproducere a plantei.
Exerciţii
Exemplu rezolvat
1) Ce reprezintă simptomele bolilor ?
a) modificarea culorii
b) atrofii, hipertrofii;
c) modificarea gustului (gust fad, acru, amar);
d) modificarea mirosului (miros înţepător de acid butiric, de mucegai,
de trimetilamină-de peşte alterat
e) modificarea aspectului la pipăit
Răspuns: a), b), c), d), e)
De rezolvat:
2) În funcţie de evoluţia procesului parazitar, simptomele se pot clasifica în:
a) simptome incipiente sau de început al bolii;
b) simptome principale sau caracteristice bolii;
c) simptome finale;
d) simptome secundare;
e) simptome ascunse sau latente;
Răspuns: .......................
12
Tema 2
SIMPTOMATOLOGIA, EPIDEMIOLOGIA BOLILOR
PLANTELOR, IDENTIFICAREA ŞI CARACTERIZAREA
PATOGENULUI SAU A NATURII CAUZALE
Bibliografie recomandată :
Paraschivu, A. M.-2010-Suport de curs pentru disciplina Fitopatologie
pentru studenţii anului II Agricultură ID
Paraschivu, A. M.-2010-Bolile plantelor-simptomatologie, cauzalitate,
prevenire şi combatere, EUC 2010,
ISBN 973-8043-87-5;
Paraschivu, A. M.-2006-Fitopatologie generală , Editura SITECH,
Craiova, ISBN 973-746-258-8; ISBN 978-973-746-285-5;
Paraschivu, A. M.-2004-Ghid pentru recunoaşterea bolilor plantelor şi a
naturii lor cauzale, EUC, ISBN 973-8043-221-1;
Cătălin Tănase, Tatiana Eugenia Şesan-2006-Concepte actuale în taxonomia
ciupercilor Editura Universităţi „Alexandru Ioan
Cuza” Iaşi- ISBN (10) 973-703-144-X;
ISBN (13) 978-973-703-144-0;
Ioan Oroian, Viorel Florian, Liviu Holonec-2006-Atlas de
Fitopatologie trilingv, ISBN 973-27-1311-9,
Editura Academiei Române; Site-uri internet
referitoare la Protecţia plantelor;
13
Rezumatul temei
Tema este une complexă şi ea cuprinde referiri la caracterele generale
ale virusurilor şi únele simptome reprezentative de recunoaştere a virozelor
cauzate plantelor, la caracterele generale ale micoplasmelor dar ş i prezentarea
unor micoplasme reprezentative precum şi caracterele generale ale bacteriilor, a
simptomelor produse de atacul bacteriilor şi a câteva bacterioze mai
reprezentative întâlnite în activitatea practică. Atât virusurile cât şi
micoplasmele au însuşiri asemănătoare pornind de la dimensiunile lor extrem
de reduse şi de unde rezultă însuşiri cum ar fi: electronomicroscopicitatea,
ultrafiltrabilittea şi multiplicarea. Bolile cauzate şi de virusuri şi de micoplasme
sunt boli cu acţ iune generalizată sau cu ac ţiune sistemică, modificările
produse putând fi chiar până la nivelul genomului şi de multe ori iremediabile.
Pentru realizarea infecţiilor virusurile dar şi micoplasmele au nevoie de vectori
care să le inoculeze sau să le transmită. Simptomele virale pot avea manifestare
externă, dar în únele cazuri simptomele pot fi mascate sau latente. Sunt
prezentate virozele cele mai frecvente ş i cu pierderile cele mai mari la cereale,
la leguminoase pentru boabe, la cartof, la sfeclă, la tutun, la tomate, la pomii
fructiferi ş i la viţa-de-vie. În ceea ce priveşte micoplsmozele sunt prezentate
simtomele caracteristice cum ar fi cele de proliferare, stolbur sau boala albastră,
cloroză, virescenţă, filodie. Mai există şi alte tipuri de simptome cum ar fi
flavescenţa aurie la viţa-de-vie, piticirea porumbului ş.a. Vectorii principali ai
micoplasmelor sunt cicadele.
Bacteriile se deosebesc de celelalte două categorii de patogeni prin
structura mai complexă, prin dimensiunile mai mari, prin formă, prin prezenţa
cililor sau flagelilor, prin prezenţa exudatului bacterian, mucilaginos pe vreme
umedă şi alb crustos pe vreme uscată, prin simptomele caracteristice, dar şi prin
condiţiile specifice de umiditate ridicată şi temperaturi moderate de care au
nevoie pentru înmulţire, evoluţ ie, patogeneză şi răspândire. Simptomele
caracteristice atacului bacteriilor pot fi reprezentate de putregaiuri moi sau
umede, de ofiliri, de ciuruiri ale frunzelor, de hidroze, de decolorarea frunzelor
sau a altor organe, de necroze sau arsura frunzelor, de cancere sau tumori.
Unele viroze, micoplasmoze şi chiar bacterioze datorită pierderilor mari de
producţie împinse uneori până la compromiterea culturilor sunt încadrate în
lista patogenilor de carantină fitosanitară , fiind tehnologic foarte greu de
combătut şi doar focul poate limita arealul lor de patogenitate. Este prezentat
atacul unor bacterii asupra unor plante de cultură şi respectiv rezultatul acestui
atac reprezentat de bolile pe care le produc cum ar fi: Pseudomonas syringae
p.v. lachrymans care cauzează Pătarea unghiulară a frunzelor de castraveţi;
Xanthomonas campestris p.v. phaseoli cauzează Arsura comună a fasolei;
Xanthomonas campestris p.v. pruni cauzează Pătarea şi ciuruirea frunzelor de
sâmburoase; Xanthomonas campestris pv. Juglandis cauzează Arsura
bacteriană a nucului; Corynebacterium michiganense pv. Michiganense
cauzează Cancerul bacterian al tomatelor; Agrobacterium tumefaciens,
Agrobacterium radiobacter. var tumefaciens cauzează Cancerul bacterian al
pomilor fructiferi şi ariceala viţei-de-vie; Erwinia carotovora. subsp.
atroseptica cauzează Înnegrirea bazei tulpinii şi putregaiul umed al tuberculilor
de cartof; Erwinia carotovora subsp. carotovora cauzează Putregaiul umed al
14
morcovului; Erwinia amylovora cauzează Arsura merilor, perilor şi gutuilor
sau focul bacterian al rosaceelor; Erwinia chrysanthemi pv. zeae cauzează
Putregaiul moale al tulpinilor de porumb.
Diagnosticul cel mai corect se poate pune după examenul microscopic şi
încadrarea bacteriei în categoria celor gram pozitive sau gram negative,
acidorezistente sau neacidorezistente, sporogene sau asporogene.
15
virusurilor fitopatogene au genomul viral constituit din ARN, acestea fiind
ribovirusuri, existând şi câteva excepţii la care genomul este reprezentat de
ADN (geminivirusurileşi caulimovirusurile).
Genomul viral este responsabil de infecţiozitatea virionului, conţine
toată informaţia genetică necesară pentru a asigura atât replicarea sa, cât şi
pentru devierea activităţiilor metabolice ale celulei gazdă spre sinteza tuturor
constituenţiilor virali.
Capsida virală este alcătuită din una sau câteva tipuri de molecule
proteice şi reprezintă învelişul proteic care acoperă de jur împrejur genomul
viral, ce favorizează fixarea şi pătrunderea virusului în celula gazdă.
Proteinele capsidale împreună cu genomul viral alcătuiesc
nucleocapsida virală.
2.1.2. Proprietăţi chimice sunt reprezentate de compoziţia chimică a
capsidei, a acidului nucleic şi a altor constituenţi.
Ca elemente chimice, particulele virale conţin carbon, oxigen, hidrogen,
azot, fosfor, glucide şi puţină cenuşă.
Biotropismul pozitiv este proprietatea virusurilor de a se multiplica
numai în celulele vii atât vegetale, cât şi animale.
Elecronomicroscopicitatea este însuşirea virusurilor de a putea fi
observate, studiate, măsurate doar cu ajutorul microscopului electronic.
Ultrafiltrabilitatea este determinată de dimensiunile submicroscopice
ale virionilor, aceştia putând trece prin porii filtrelor bacteriene dacă au
dimensiuni până la 700 mµm sau nm.
Cristalinitatea. Virusurile sferice, se prezintă sub formă de cristale
adevărate: virusul piticirii şi îndesirii tomatelor poate fi obţinut sub formă de
cristale rombice dodecaedrice, iar virusul mozaicului galben al napului sub
formă de octaedri bipiramidali.
Masa moleculară a genomului diferitelor virusuri variază de la 1,2-
1,8x10 daltoni până la 200x106daltoni (1 dalton-1D=1,672649x10-24g). După
6
16
Inhibarea infec ţiozităţii reprezintă fenomenul de pierdere ievesibilă a
infecţiozităţii. În cazul extractelor din plante viroticeinhibarea se obţine prin
folosirea unor produse proteice de origine animală ca laptele, zerul, precum şi
tripsina sau ribonucleza care formează cu virusurile complexe neinfecţioase.
Stabilitatea în suc celular reprezintă timpul scurs de la extragerea
sucului cu particule virale până la pierderea capacităţii de infecţie şi poartă
denumirea de rezistenţă sau longevitate in vitro. Acestă însuşire variază în
funcţie de virus, de la câteva ore până la mai mulţi ani.
2.1.3. Proprietăţi biologice sunt reprezentate de reacţiile serologice şi
sinteza de particule virale noi pe baza informaţiei genetice adusă de genomul
viral în celula plantei gazdă.
Reactiile serologice se stabilesc între suspensia virală şi antiserul
specific, care conţine anticorpi şi sunt în general reacţii de precipitare sau
aglutinare. În cazul sucurilor vegetale reacţia ar reprezenta ceva intermediar
între aceste două aspecte. Specificitatea reacţiei îş i găseşte aplicare în
identificarea rapidă a virusurilor şi stabilirea legăturilor de înrudire serologică
ale virusurilor.
Însuşirea esenţială a virusurilor o constituie multiplicarea lor în
interiorul celulelor pe care le parazitează ca paraziţi obligaţi.
Replicarea virusurilor este obligatorie într-o celulă gazdă vie pornind
exclusiv de la informaţia genetică existentă în genomul viral. Pentru sinteza
componentelor structurale virale, virusurile folosesc atât sistemul enzimatic
Lipmann (care cuprinde enzime implicate în producerea de energie, în
utilizarea de ARN-t şi a ribozomilor celulari în biosinteze şi în procesul de
respiraţie celulară), cât şi aparatul structural al celulei gazdă.
Aceste propriet ăţi biologice ale virusurilor subliniază caracterul
particular, original al acestora şi definesc parazitismul absolut (strict)
intracelular, de nivel genetic, caracteristic numai virusurilor şi nemaiîntâlnit la
alte grupe de microorganisme.
Odată cu infectarea unei celule cu un virus, metabolismul celular este
deviat în sensul producerii particulei virale noi (progene), pe baza baza
informaţiei genetice adusă de genomul viral în celula respectivă.
După pătrunderea virusului în celula gazdă, procesele de sinteză a
metaboliţilor esenţiali vor continua o perioadă de timp, deoarece ei vor fi
utilizaţi în cursul replicării virale la producerea constituenţilor virali.
2.1.4. Transmiterea virusurilor fitopatogene de la o plantă la alta se
realizează prin mai multe metode:
- pe cale mecanică;
- prin grefe sau altoiri între plante sau între planta infectată şi cea test;
- prin intermediul organelor de înmulţire vegetativă (bulbi, tuberculi,
stoloni, butaşi etc) sau generativă (seminţe) şi chiar prin polen;
- prin intermediul vectorilor care pot să fie:
a) vectori vegetali - ciuperci (Polymyxa, Olpidium, Synchytrium)
sau prin cuscută;
b) vectori animali - nematozi, afide, cicade, acarieni, musculiţa albă,
diverse alte specii de insecte.
17
În urma pătrunderii în plante, virusurile transmit informaţii genetice
eronate care produc modificarea metabolismului normal al gazdei şi ca urmare
se înregistrează transformări radicale în morfologia, anatomia şi fiziologia
plantelor infectate.
Simptomele datorate infecţiilor virale pot fi foarte diversificate mergând
de la mozaicuri, marmorări, îngălbenirea frunzelor până la piticirea sau la
malformarea plantelor sau organelor (atrofii-frunze de ferigă la tomate,
rizomania sfeclei sau hipertrofii cazul mozaicului castraveţilor) trecând spre
necroze mai mult sau mai puţin aşteptate care în rare cazuri pot provoca
moartea indivizilor infectaţi.
Simptomatologia virozelor include pe lângă modificările morfologice şi
modificări histologice, fiziologice, biochimice, etc.
La nivel subcelular fitovirusurile pot induce modifică ri variate cum ar
fi: proliferarea membranelor, modificarea organitelor (mitocondriilor,
cloroplastelor, nucleului), acumularea incluziunilor specifice sau a
agregatelor paracristaline a particulelor virale.
Cloroza se manifestă pe frunze sau pe întreaga plantă prin pete de
decolorare, care sunt mai mult sau mai puţin accentuate în funcţie de gradul de
distrugere al cloroplastelor (ex. Plum-pox).
Necroza se manifestă prin mortificarea diferitelor ţesuturi sau organe,
care capătă o culoare brun închis. Necrozele apar sub formă de puncte, de
dungi sau pete (ex. Streakul solanaceelor).
Mozaicul este cel mai frecvent şi mai caracteristic simptom pentru
viroze, manifestându-se sub forma unei alternanţe de zone ale frunzei colorate
în verde închis cu zone verzi-gălbui sau galbene, care contrastează cu verdele
normal al frunzei. Mozaicul devine mai evident când frunzele se privesc în
transparenţă (mozaicul tutunului, mozaicul sfeclei).
Pătările inelare sunt caracteristice unui grup de virusuri care atacă
plantele lemnoase şi ierboase şi se manifestă sub formă de pete cloroticesau
necrotice de formă circulară (exemplu pătarea inelară a frunzelor de prun şi sau
plum-pox-ul).
Deformările de organe definesc catgoria de simptome care se referă la
atrofii sau reduceri de organe („frunze de ferigă“ la tomate) şi hipertrofii sau
mărirea exagerată a unor organe (mozaicul cucurbitaceelor). Alteori frunzelor
pot fi încreţite, încovoiate, răsucite sau apar sub forme în evantai.
În unele cazuri pe frunze apar enaţiuni sub forma unor excrescenţ e pe nervuri
sau între nervuri sau epinastii adică încovoierea limbului către baza peţiolului.
Simptome tulpinale (nanismul sau piticirea). Este cea mai frecventă
formă de apariţie la plantele atacate de către virusuri şi constă în încetinirea
accentuată a ritmului de creş tereşi scurtarea evidentă a internodurilor. Plantele
apar mai scunde, pitice, cu nodurile apropiate sau cu frunzele grupate „în
rozetă”.
Simptomele florale. Apar sub formă de pete pe petale sau pe perigonu
florilor la lalelele virotice. Tot la lalele se mai observă apariţia unor dungi de
îngălbenire pe frunze pe direcţia nervurilor principale şi piticire sau nanism la
nivel tulpinal.
18
Simptome pe fructe. Se manifestă sub formă de pete inelare sau sub
formă de vărsatul fructelor la prun şi cais (plum-pox-ul) sau sub formă de
pete rugoase (mozaicul castraveţilor) sau de pietrificarea fructelor la păr.
Simptome ale sistemului radicular. Sunt mai puţin cunoscute şi se
manifestă prin necrozarea ş i distrugerea rădăcinilor fapt care duce inevitabil la
vestejirea plantelor. În alte cazuri rădăcinile au dimensiuni reduse sau pot fi
stimulate în creştere realizându-se o îndesire accentuată a acestora ca la
rizomania sfeclei.
Lipsa simptomelor. Există situaţii când unele virusuri nu produc
simptome aparente ele fiind denumite virusuri latente. Plantele care nu prezint
ă simptome vizibile în cazul atacului unor virusuri prezintă toleranţă faţă de
acestea şi se numesc plante purtătoare fără simptome.
Mascarea simptomelor. Unele plante atacate de virusuri sub influenţa
unor condiţii climatice specifice (temperaturi ridicate sau pe timpul iernii
temperaturi să zute) prezintă dispariţia temporară a simptomelor (cazul plum-
pox-ului sau a virozelor la cereale).
2.1.6. Clasificarea virusurilor. Comitetul Internaţional de Taxonomie
a Virusurilor (sintagma engleză: ICTV) a stabilit în anul 1987, la Edmonton în
Canada, un sistem actual de clasificare al virusurilor, care cuprinde peste 1400
de virusuri patogene pentru om, animale, plante, bacterii, etc.
Acest sistem de clasificare este mult simplificat, renunţându-se la
taxonii superiori, păstrându-se doar cei de familie, subfamilie, gen, subgen şi
specie.
19
Fu=fungi, Ne=nematozi, Ps=psilide, Th=tripşi, Ve=vector necunoscut, O=fără
vector definit).
Criptograma virusului mozaicului tutunului este: R/1: 2/5: E/E: S/O.
Dacă o proprietate este necunoscută se înlocuieşte semnul
corespunzător printr-un asterisc.
Nu se acceptă întocmirea de criptograme pentru indicarea genurilor şi
familiilor de virus, ci doar la nivel de specie.
20
1)
2) 3)
Foto 1,2,3:Barley yellow dwarf virus atac pe plante de orz
Plante gazdă sunt: grâu, ovăz, secară, orez, porumb, Agropyron sp.,
Agrostis sp., Bromus sp., Dactylis glomerata., Festuca sp., Lolium sp.,
Phleum pratensis şi Poa sp.
Patogenul -Barley yellow dwarf virus, are particule izodiametrice şi
prezintă 5 tulpini diferite între ele prin virulenţă, cercul de plante gazdă şi
specificitatea vectorului. Temperatura de inactivare a virusului este cuprinsă
o
între 65-70 C. Transmiterea virusului se realizează prin intermediul speciilor
de afide, dintre care cele mai importante aparţin la genurile Metopolophium,
Macrosiphum, Rhopalosiphum şi Schizaphis. Achiziţionarea virusului de
către afide se realizează după o perioadă de hrănire de 30 de minute şi pot
retransmite virusul după 15-30 minute, persistenţa în vector fiind de 2-3
săptămâni.
21
Foto 4: Bean common mosaic virus pe plantă de fasole
Plantele atacate au o înflorire slabă , iar păstă iile sunt mici şi
deformate. La soiurile mai rezistente se observă o înnegrire a nervurilor
frunzelor şi vaselor conducătoare.
Patogenul este Bean common mosaic virus (BCMV) I.M. Smith (sin.
Bean mosaic virus, Bean virus 1, Marmor phaseoli Holmes).
Virusul este alcătuit din particule filamentoase de 750 x15 nm, iar
subunit ăţiile de proteine M-Wt 32800 d au putut fi comparate cu cele mai mici
M- Wt 28000 (Moghal & Franki 1976). Pentru detectare este folosit testul
ELISA.
22
Virusul este de obicei detectat cu ajutorul testului serologic ELISA
(Bokx si colab.1980).
2.1.9.2. - Mozaicul Y -
Potato virus Y I.M.Smith (sin., Marmor upsilon Holmes)
23
Fig. 1.Virozele cartofului a) Mozaicul Y
b) Mozaicul X, c) Răsucirea frunzelor
a) b)
24
Foto 5 a şi 5b Beet yellows virus pe frunze de sfeclă
Patogenul este Beet yellows virus care se prezintă sub formă de
bastonaş e flexuoase de 1250x12 nm, ce conţin o moleculă de ARN şi o singură
o
proteină structurală. Virusul poate fi inactivat la temperaturi de 50-55 C şi
persistă "in vitro" 12 ore. Cercul de plante gazdă a virusului este destul de larg:
Spinacia oleracea, specii ale genului Amaranthus, Atriplex, Capsella,
Chenopodium, Papaver, Plantago, Polygonum, Senecio, Stelaria, Thlaspi,
Tetragenia.
Transmiterea virusului este realizată de c ătre Cuscuta gronovii şi de
mai multe specii de afide din genurile Myzus şi Aphis. De la un an la altul
virusul persistă în semincerii de sfeclă, în spanacul semănat toamna, precum şi
în buruienile perene.
26
Culoarea frunzelor atacate este verde-mată, iar foliolele prezintă pe
margini sau în apropierea nervurilor pete clorotice cu aspect mozaicat.
În unele cazuri parenchimul foliar se reduce până în apropierea nervurii
principale, luând aspectul unei „frunze de ferigă “(Foto 8a).
a) b)
27
2.1.12.2.- Boala petelor de bronz (Ofilirea pătată a tomatelor)-
Tomato spotted wilt virus (TSWV) I.M.Smith (sin.Lethum australiense
Holmes)
28
Patogenul este Plum pox virus(PPV) (sin. Sharka virus I.M.Smith,
sin. Annulus pruni Christoff), apare sub forma de particule filamentoase cu
dimensiuni de 750x15 nm care conţin o singură moleculă de ARN cu greutate
6
moleculară de 3,5 x10 d (Kerlan and Dunez 1976).
2.1.14. -Mozaicul mărului -
Apple mosaic virus (ApMV), (sin. Hop virus A, Rose mosaic virus I.M.Smith,
sin. Marmor mali Holmes)
Simptome. Pe frunze apar pete neregulate de culoare galbenă cu o
nuanţă crem, răspândite neuniform pe suprafaţa limbului (Foto 10).
29
2.1.15. -Scurt nodarea viţei de vie –
Grapevine fanleaf virus (GFLV) I.M.Smith (sin. Marmor viticola Holmes)
Simptome. Plantele infectate cu acest virus prezintă lăstari slab
dezvoltaţi, internodurile scurte, dispuse în zigzag (Foto11). Planta apare mult
îndesită şi prin manifestarea fenomenului de proliferare a lăstarilor.
Frunzele de la lăstarii atacaţi sunt mult mai mici decât cele de la
plantele sănătoase, deformate, asimetrice şi cu numeroase pete clorotice (Foto
11).
Deseori plantele atacate au ciorchini ce prezintă fenomenul de meiere,
bobiţele rămân mici şi nu se maturează, dar acesta nu reprezintă un simptom
caracteristic scurt-nodării.
Bibliografie recomandată :
32
Micoplasmele au dimensiuni cuprinse între 125 mµm şi 1- 2µm, ceea ce
le situează ca mărime între virusuri (mai mari decât virusurile) şi bacterii (mai
mici decât bacteriile).
Micoplasmele (MLOs) conţin în interiorul membranei elementare
ribozomi ş i filamente cu ADN şi ARN, deci celulele de micoplasme conţin
ambii acizi nucleici.
După caracterele lor specifice micoplasmele sunt situate între virusuri şi
bacterii, prezentând unele proprietăţi comune cu a virusurilor şi altele specifice
bacteriilor.
Proprietăţile care le aseamănă cu virusurile sunt :
- electronomicroscopicitatea;
- ultrafiltrabilitatea,
- multiplicarea,
- sensibilitatea la eter şi cloroform,
- inducerea de schimbări la nivelul cromozomilor şi inhibarea de
către seruri specifice (Barile, 1965; Standbridge,1971).
Proprietăţiile care le aseamănă cu bacteriile sunt:
-prezintă echipament enzimatic, fiind capabile de metabolism propriu,
realizând sinteze elementare,
-capacitatea de creştere pe medii sintetice acelulare care conţin
vitamine, aminoacizi, steroli şi ser de cal,
-proprietăţi fermentative şi în special capacitatea unor specii de a
produce acid lactic, lipsa citocromului şi a catalazei particularităţi care sunt
specifice bacteriilor lactice (Neimark,1967).
Este foarte greu de definit ,,unitatea taxonomică”, a micoplasmelor
(MLOs), deoarece nici una din tehniciile de identificare folosite în bacteriologie
sau metodele serologice folosite în virologie nu pot fi utilizate pentru
identificarea micoplasmelor, fiindcă posibilitatea de fi cultivate pe medii
artificiale este foarte dificilă.
Totuş i s-au înregistrat câteva progrese în folosirea testului ELISA
(Clark et al 1983 ; Clark et Davies 1984 ) şi în folosirea anticorpilor
monoclonali (Lin şi Chen 1985).
Micoplasmele se găsesc în floem (vase liberiene), în parenchimul
floemic, unde se multiplică pe un mediu bogat în glucide, vitamine, hormoni,
enzime ş.a. substanţe.
Micoplasmele se transmit prin insecte vectoare cele mai frecvente fiind
cele din grupa cicadelor, dar şi prin altoire sau cuscută.
Simptomele produse de către micoplasme pot fi: proliferarea ţesuturilor,
boala albastr ă sau stolburul, filodia, nanismul sau piticirea, cloroza,
hipertrofierea, flavescenţa aurie etc.
Micoplasmele au fost încadrate de către Edward şi Freundt (1970) în
clasa Mollicutes, ord. Mycoplasmataceae, gen. Mycoplasma.
33
Simptome. Boala produce evidente modificări de creştere, plantele
atacate având talie mică, reducerea în creştere ajungând la 50% faţă de plantele
sănătoase.
Patogenul (MLOs) determină stagnarea în creştere a lăstarilor terminali
şi stimulează dezvoltarea mugurilor axilari în lăstari cu orientare erectă.
Pomii infectaţ i iau aspect de tufă, au frunzele colorate parţial sau total,
reduse ca dimensiune şi stipelele micşorate.
Procentul de legare este scăzut, fructele au dimensiuni reduse, pagubele
produse depinzând de agresivitatea patogenului şi de vârsta pomului în timpul
perioadei de infecţie.
35
Reţinem că micoplasmozele plantelor sunt boli sistemice sau boli cu
acţiune generalizată produse de microorganisme prokariote numite micoplasme
(mycoplasma-like organism, MLOs).
Pleomorfismul (forma instabilă) a micoplasmelor este dată de faptul că
nu prezintă la exterior un perete celular care să le confere o formă stabilă,
deoarece nu posedă echipament enzimatic necesar biosintezei constituenţiilor
de bază ai peretului celular ca la bacterii; prezintă numai o membrană
elementară şi din acest motiv celulele de micoplasme au formă variabilă:
- corpusculi elementari sferici (f50-100mµm sau nm);
- corpusculi cu celule mari de înmugurire;
- celule sferice (f 100 - 300 mµm sau nm);
- celule ovoide (f 400 - 1000 mµm sau nm);
- forme filamentoase de 1-2 µm lungime şi 0,08 - 0,3µm grosime.
Micoplasmele au dimensiuni cuprinse între 125 mµm şi 1-2µm, ceea ce
le situează ca mărime între virusuri (mai mari decât virusurile) şi bacterii (mai
mici decât bacteriile).
Micoplasmele (MLOs) conţin în interiorul membranei elementare
ribozomi ş i filamente cu ADN şi ARN, deci celulele de micoplasme conţin
ambii acizi nucleici.
După caracterele lor specifice micoplasmele sunt situate între virusuri şi
bacterii, prezentând unele proprietăţi comune cu a virusurilor şi altele specifice
bacteriilor.
36
Micoplasmele se găsesc în floem (vase liberiene), în parenchimul
floemic, unde se multiplică pe un mediu bogat în glucide, vitamine, hormoni,
enzime ş.a. substanţe.
Micoplasmele se transmit prin insecte vectoare cele mai frecvente fiind
cele din grupa cicadelor, dar şi prin altoire sau cuscută.
Simptomele produse de către micoplasme pot fi: proliferarea ţesuturilor,
boala albastr ă sau stolburul, filodia, nanismul sau piticirea, cloroza,
hipertrofierea, flavescenţa aurie etc.
Micoplasmele au fost încadrate de către Edward şi Freundt (1970) în
clasa Mollicutes, ord. Mycoplasmataceae, gen. Mycoplasma.
Principalele micoplasme cunoscute sunt:
Apple proliferation MLO, sin. Apple witches broom MLO cauzează
Proliferarea mărului;
Potato stolbur MLO cauzează Stolburul solanaceelor
Green petall MLO cauzează Virescenţa căpşunului
Aster yellows complex MLOs cauzează Cloroza asterului
Phylody clover cauzează Filodia trifoiului
Observaţie: Micoplasmele sunt boli circulative cu acţiune generalizată şi se
transmit prin cicade.
Bibliografie recomandată :
Paraschivu, A. M.-2010-Suport de curs Fitopatologie pentru
studenţii anului II Agricultură ID
Paraschivu, A. M.-2010- Bolile plantelor-simptomatologie, cauzalitate,
prevenire şi combatere, EUC 2010, ISBN 973-8043-87-5;
Paraschivu, A. M.-2006-Fitopatologie generală , Editura SITECH,
Craiova, ISBN 973-746-258-8; ISBN 978-973-746-285-5;
Paraschivu, A. M.- 2004-Ghid pentru recunoaşterea bolilor plantelor şi a naturii
lor cauzale, EUC, ISBN 973-8043-221-1;
37
Cătălin Tănase, Tatiana Eugenia Şesan-2006-Concepte actuale în taxonomia
ciupercilor, Editura Universităţi „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, ISBN (10) 973-
703-144-X; ISBN (13) 978-973-703-144-0;
Ioan Oroian, Viorel Florian, Liviu Holonec-2006-Atlas de Fitopatologie
trilingv, ISBN 973-27-1311-9, Editura Academiei Române;
Site-uri internet referitoare la Protecţia plantelor;
38
Fig. 2 :Diferite forme de bacterii:
a) coci; b) diplococi; c, d-streptococi; e) stafilococi;
f) tetracoci; g) sarcină; h) bacili; i) diplobacili;
j) streptobacili; k) spirili;l) vibrioni; (după I. Bobeş)
39
Pe lângă flageli, unele bacterii prezintă apendici filamentoşi: fimbrii şi
pili sexuali.
Bacteriile pot fi izolate sau asociate în colonii (cenobii), pot fi
sporogene sau asporogene (bacteriile fitopatogene formează foarte rar spori sub
influenţa secetei sau a lipsei gazdei), pot fi capsulate sau necapsulate.
Înmul ţirea bacteriilor. După ce ating dimensiunea caracteristică,
bacteriile se divid prin bipartiţie sau sciziparitate (sciziune directă,
perpendicular pe axul longitudinal al celulei).
Identificarea bacteriilor. Bacteriile pot fi Gram pozitive(+) sau Gram
negative(-) acestea reprezentând caracteristici de identificare a acestora alături
de reacţia serologică şi de acido-rezistenţă.
Majoritatea bacteriilor fitopatogene sunt Gram negative (-) şi
neacidorezistente.
2.3.1. Simptome produse de bacterii la plante:
-Decolorarea frunzelor şi a altor organe, apare datorită reducerii
numărului de cloroplaste. Intensitatea diferită este în funcţie de faza atacului,
vârsta plantei gazdă şi virulenţa parazitului.
-Hidrozele se manifestă în faza iniţială a procesului patologic sub forma
îmbibării cu apă ţesuturilor atacate, care capătă o culoare verde translucid (ex:
Pseudomonas lachrymans care produce pătarea unghiulară a castraveţilor).
- Necrozele sau arsurile, reprezintă stadiul final al bolii şi se produc ca
simptome specifice la unele boli ca arsura comună a fasolei (Xanthomonas
campestris pv. phaseoli ) sau arsura merilor (Pseudomonas syringae pv.
syringae).
- Putregaiurile moi sau umede, se întâlnesc mai ales la organele
cărnoase, în urma descompunerii lamelei pectice a membranelor dintre celule şi
au ca rezultat descompunerea ţesuturilor. Sunt frecvent întâlnite la plante cu
tuberculi, bulbi sau rădăcini tuberizate (de exemplu, la cartoful atacat de
Erwinia carotovora pv. atroseptica, la porumbul atacat de Erwinia
chrysanthemi pv. zeae).
-Tumorile sunt produse în urma unui proces de înmulţire haotică a
celulelor unor organe, având ca rezultat hipertrofierea unor ţesuturi şi organe ca
în cazul cancerului pomilor fructiferi produs de Agrobacterium tumefaciens.
-Ofilirile sunt produse de către bacterii, care infectează vasele
conducătoare, producând obturarea acestora (traheobacterioze) sau care distrug
sistemul radicular al plantelor. Uneori toxinele elaborate de bacterii în timpul
metabolismului sau care rezultă din descompunerile organelor atacate, se
infiltrează în ţesuturi şi produc ofiliri (cum este de exemplu, Erwinia
tracheiphilla).
Transmiterea
bacteriilor : -prin seminţe
-prin organe sau părţi ale plantei (bulbi, rizomi,
tuberculi) -prin resturi din plantă din sol
-prin plante gazdă din flora spontană
40
2.3.2. Bacterioze produse de bacterii din Genul Pseudomonas
2.3.2.1. - Pătarea unghiulară a frunzelor de castraveţi - Pseudomonas
syringae p.v. lachrymans (Smith and Bryan) Young et al.
Simptome. Boala se manifestă pe plantele de castraveţi în toate stadiile de
dezvoltare. Primele simptome apar pe frunzele cotiledonale sub forma unor pete mici,
la început cu aspect uleios şi apoi cu coloraţie brunie. Pe frunzele bine dezvoltate
atacul se manifestă prin prezenţa unor pete delimitate de nervuri, din care cauză apar
coţuroase. Petele sunt hidrozate cu exudat bacterian pe vreme umedă (Foto 14).
Frunzele se necrozează, apar perforate din cauza ţesutului uscat al frunzei care se
rupe.Pe fructe atacul se manifestă prin prezen ţa unor pete mici, uşor denivelate. În
seră poate să apar ă şi tipul de infecţie sistemică, prin tulpină şi peţiol până la fruct. La
aceste plante ţesutul vascular este îngălbenit, iar fructele se înmoaie şi pot prezenta
exudatul bacterian la suprafaţă.
Original
41
Foto 15: Xanthomonas campestris p.v. phaseoli atac pe plantă de fasole
42
Patogenul este bacteria Xanthomonas campestris p.v. pruni (Smith )
Dye care are formă de bastonaş cu dimensiuni de 1,6-1,8x 4-0,6 µm, este
mobilă, Gram-negativă, neacido-rezistentă.
43
Pe tulpini şi peţioluri apar pete alungite, negricioase, iar în dreptul
petelor apar crăpături (ulceraţii).
Din tulpină infecţ ia trece prin pedunculii florali în fructe, pe acestea
putându-se produce şi o infecţie locală cu pete circulare de 1-3 mm, albe-
gălbui, cu un punct crustos în centru (pete sub formă de „ochi de pasăre”), care
rămân superficiale (Foto 18).
Patogenul este Corynebacterium michiganense (Smith ) Jensen p.v.
michiganense Dye et Kemp este o bacterie cu formă de bastonaş, cu
dimensiune de 0,6-1,2x0,5-0,6 µm formând colonii mici galben -pal, lucioase,
convexe.
20)
19)
21)
46
2.3.6.4. -Putregaiul moale al tulpinilor de porumb-Erwinia
chrysanthemi pv. Zeae
Simptome. Boala apare în faza de 7-8 frunze, când se observă că
tulpinile se înmoaie, se brunifică, putrezesc şi se simte emiterea unui puternic
miros de acid butiric. Frunzele situate deasupra zonei bolnave se vestejesc şi se
usucă într-o perioadă relativ scurtă de timp. Vârful de creştere se desprinde cu
multă uşurinţă, ţesutul fiind putrezit. (Foto 24).
Patogenul este bacteria Erwinia chrysanthemi pv. zeae
(Sabet.,Victoria Arb. Et Munoz), fam Enterobacteriaceae.
Foto 24: Erwinia chrysanthemi pv. zeae atac pe plantă de porumb (original)
48
-Tumorile sunt produse în urma unui proces de înmulţire haotică a
celulelor unor organe, având ca rezultat hipertrofierea unor ţesuturi şi organe ca
în cazul cancerului pomilor fructiferi produs de Agrobacterium tumefaciens.
-Ofilirile sunt produse de către bacterii, care infectează vasele conducă
toare, producând obturarea acestora (traheobacterioze) sau care distrug sistemul
radicular al plantelor.
Uneori toxinele elaborate de bacterii în timpul metabolismului sau care
rezult ă din descompunerile organelor atacate, se infiltrează în ţesuturi şi
produc ofiliri (cum este de exemplu, Erwinia tracheiphilla).
Transmiterea bacteriilor se realizează:
-prin seminţe;
-prin organe sau părţi ale plantei (bulbi, rizomi,
tuberculi); -prin resturi din plantă din sol;
-prin plante gazdă din flora spontană.
Principalele bacterii şi bolile pe care le produc sunt:
Pseudomonas syringae p.v. lachrymans cauzează Pătarea unghiulară a
frunzelor de castraveţi;
Xanthomonas campestris p.v. phaseoli cauzează Arsura comună a
fasolei;
Xanthomonas campestris p.v. pruni cauzează Pătarea şi ciuruirea
frunzelor de sâmburoase;
Xanthomonas campestris pv. Juglandis cauzează Arsura bacteriană a
nucului;
Corynebacterium michiganense pv. Michiganense cauzează Cancerul
bacterian al tomatelor;
Agrobacterium tumefaciens, Agrobacterium radiobacter. var
tumefaciens cauzează Cancerul bacterian al pomilor fructiferi şi ariceala viţei-
de-vie;
Erwinia carotovora. subsp. atroseptica cauzează Înnegrirea bazei
tulpinii şi putregaiul umed al tuberculilor de cartof ;
Erwinia carotovora subsp. Carotovora cauzează Putregaiul umed al
morcovului;
Erwinia amylovora cauzează Arsura merilor, perilor şi gutuilor sau
focul bacterian al rosaceelor;
Erwinia chrysanthemi pv. Zeae cauzează Putregaiul moale al tulpinilor
de porumb.
49
TEST DE EVALUARE
1. Cum se numeşte ştiinţa care se ocupă cu studiul virusurilor, definiţi
virusurile şi arătaţi care este structura lor.
REZOLVARE
Ştiinţa care se ocupă cu studiul virusurilor poartă numele de
virusologie.
Virusurile sunt patogeni infecţioşi ai plantelor, animalelor, omului şi
bacteriilor, care se caracterizează prin diferenţe fundamentale atât din punct
de vedere structural, cât şi fiziologic, de microorganismele procariote şi cu
atât mai mult de cele eucariote.
Virusurile sunt particule sau entităţi sau macromolecule infecţioase
formate dintr-un miez reprezentat de unul dintre acizii nucleici esenţiali, în
majoritatea cazurilor ARN-ul viral şi doar în puţine cazuri ADN-ul dar
niciodată ambii acizi nucleici (materialul genetic), iar la exterior prezintă o
teacă proteică denumiktă capsidă şi care este formată din capsomere.
Tipul de organizare la virusuri este acelular, iar posibilitatea de
existenţă a virusurilor se manifestă sub două forme :
- extracelular, virusul este numit virion, particulă virală sau
corpuscul elementar şi corespunde particulei virale mature,
complete, infecţioase.
Virionul este forma în care virusul se găseşte la sfârşitul procesului
de replicare în celula plantei gazdă şi sub care este eliberat în mediul
exterior.
- intracelular, în urma pătrunderii virusului într-o celulă prin
procesul de infecţie, structura virionului este profund modificată,
în sensul că genomul viral este liber în celula plantei gazdă şi
pregătit să se replice şi să fie* transcris; acest stadiu reprezentat
de genomul viral liber, lipsit de învelişul proteic poartă numele
de virus vegetativ.
50
Exerciţii
Exemplu rezolvat
1. Transmiterea virusurilor la plante se realizează prin:
a) altoiri între planta infectată şi cea test
b) intermediul vectorilor vegetali-ciuperci (Polymyxa,
Olpidium, Synchytrium)
c) intermediul vectorilor animali nematozi, afide, cicade,
acarieni, musculiţa albă, diverse alte specii de insecte;
d) organe vegetative;
e) cuscută;
51
TEST DE EVALUARE
1. Care sunt caracterele generale ale micoplasmelor.
REZOLVARE
Micoplasmele sunt microorganisme pleomorfe (au formă instabilă) dată de
faptul c ă nu prezintă la exterior un perete celular care să le confere o formă
stabilă, deoarece nu posedă echipament enzimatic necesar biosintezei
constituenţiilor de bază ai peretului celular ca la bacterii; prezintă numai o
membrană elementară şi din acest motiv celulele de micoplasme au formă
variabilă:
- corpusculi elementari sferici (f50-100mµm sau nm);
- corpusculi cu celule mari de înmugurire;
- celule sferice (f 100 - 300 mµm sau nm);
- celule ovoide (f 400 - 1000 mµm sau nm);
- forme filamentoase de 1-2 µm lungime şi 0,08 - 0,3µm grosime.
Micoplasmele au dimensiuni cuprinse între 125 mµm şi 1-2µm, ceea
ce le situează ca mărime între virusuri (mai mari decât virusurile) şi bacterii
(mai mici decât bacteriile).
Micoplasmele (MLOs) conţin în interiorul membranei elementare
ribozomi şi filamente cu ADN şi ARN, deci celulele de micoplasme conţin
ambii acizi nucleici.
După caracterele lor specifice micoplasmele sunt situate între
virusuri şi bacterii, prezentând unele proprietăţi comune cu a virusurilor şi
altele specifice bacteriilor.
2. Enumeraţi principalele micopasmoze cunoscute şi prin ce se
caracterizează fiecare?
REZOLVARE
Exerciţii
Exemplu rezolvat
1. Transmiterea micoplasmelor la plante se realizează prin:
a) altoiri între planta infectată şi cea test
b) intermediul vectorilor vegetali-ciuperci (Polymyxa,
Olpidium, Synchytrium)
c) intermediul vectorilor animali cicade,
d) organe vegetative;
e) cuscută;
Exerciţii
Exemplu rezolvat
1) Principalele genuri de bacterii mai importante sunt?
a) Agrobacterium tumefaciens, Annulus pruni, Erwinia chrysanthemi
pv. zeae, Erwinia amylovora, Corynebacterium michiganense pv.
michiganense
b) Xanthomonas campestris p.v. pruni, Xanthomonas campestris
pv. Juglandis, Corynebacterium michiganense pv.
Michiganense, tumefaciens
c) Corynebacterium, Xanthomonas, Agrobacterium, Erwinia,
Streptomyces, Pseudomonas;
d) Erwinia carotovora. subsp. Atroseptica, Erwinia carotovora subsp.
Carotovora, Erwinia amylovora, Erwinia chrysanthemi pv. Zeae
e) Xanthomonas campestris p.v. phaseoli, Xanthomonas
campestris p.v. pruni, Xanthomonas campestris pv. Juglandis;
Răspuns: c)
53
De rezolvat
2) Principalele bacterioze cunoscute la plantele de cultură sunt:
a) Agrobacterium tumefaciens, Annulus pruni, Erwinia chrysanthemi
pv. zeae, Erwinia amylovora, Corynebacterium michiganense pv.
michiganense
b) Arsura comună a fasolei; Pătarea şi ciuruirea frunzelor de
sâmburoase; Arsura bacteriană a nucului; Cancerul bacterian al tomatelor;
c) Cancerul bacterian al pomilor fructiferi şi ariceala viţei-de-vie;
Înnegrirea bazei tulpinii şi putregaiul umed al tuberculilor de cartof ;
d) Putregaiul umed al morcovului; Arsura merilor, perilor şi gutuilor
sau focul bacterian al rosaceelor; Putregaiul moale al tulpinilor de porumb.
e) Xanthomonas campestris p.v. phaseoli, Xanthomonas
campestris p.v. pruni, Xanthomonas campestris pv. Juglandis;
Răspuns: .......................
TEST DE EVALUARE
Întrebări
54
TEMA 3: MICOZELE PLANTELOR
Unitatea de învăţare: Clasificarea ciupercilor fitopatogene şi
prezentarea unor
boli şi a naturii lor cauzale reprezentată de ciuperci din clasele
Plasmodiophoromycetes şi Oomycetes
Obiectivele Unităţii de Învăţare :
-Prezentarea definiţiei micozelor, diverse sisteme de clasificare a
ciupercilor fitopatogene, încadrarea sistematică a ciupercilor
fitoptogene după Agrios;
-Clasificarea ciupercilor fitopatogene;
-Cunoaşterea principalelor micoze şi a naturii lor cauzale
reprezentată de ciuperci din clasele Plasmodiophoromycetes, şi
Oomycetes a diferitelor şi multiplelor tipuri de simptome şi
prezentarea aspectelor microscopice pentru identificarea coretă
a patogenului;
-Înţelegerea relaţiilor dintre simptome, pagubă şi pierdere şi a
diferenţelor dintre ele. Cunoaşterea tipurilor de pierderi cauzate de
micozele prezentate.
Timpul alocat temei : 5 ore
Bibliografie recomandată :
Paraschivu, A. M.-2010-Suport de curs pentru disciplina Fitopatologie pentru
studenţii anului II Agricultură ID
Paraschivu, A. M.-2010-Bolile plantelor-simptomatologie, cauzalitate,
prevenire şi combatere, EUC 2010,
ISBN 973-8043-87-5;
Paraschivu, A. M.-2010-Combaterea integrată a patogenilor şi dăunătorilor la
principalele culturi de câmp, Editura SITECH,
CRAIOVA, ISBN 978-973-746-792-8;
Paraschivu, A. M.-2006-Fitopatologie generală , Editura SITECH, Craiova,
ISBN 973-746-258-8; ISBN 978-973-746-285-5;
Paraschivu, A. M.-2004-Ghid pentru recunoaşterea bolilor plantelor şi a
naturii lor cauzale, EUC, ISBN 973-8043-221-1;
Agrios N. George-2005-Plant pathology, Fifth Edition,
Elsevier Academic Press;
Cătălin Tănase, Tatiana Eugenia Şesan-2006-Concepte actuale în taxonomia
ciupercilor Editura Universităţi „Alexandru Ioan
Cuza” Iaşi-ISBN (10) 973-703-144-X;
ISBN (13) 978-973-703-144-0;
Ioan Oroian, Viorel Florian, Liviu Holonec-2006-Atlas de
Fitopatologie trilingv, ISBN 973-27-1311-9,
Editura Academiei Române;
Site-uri internet referitoare la Protecţia plantelor;
Broşuri ale firmelor de pesticide.
Rezumatul temei
56
Regnul Fungi (Whittaker, 1969);
Încrengătura Eumycota;
Subîncrengătura: Mastigomycotina, Zygomycotina, Ascomycotina,
Deuteromycotina şi Basidiomycotina.
Ciupercile sunt plante inferioare acidofile care parazitează plante
superioare al căror suc celular are reacţie uşor acidă reprezentând un mediu
favorabil de dezvoltare pentru ciuperci.
57
Clasificarea ciupercilor prezentată după Agrios
REGNUL PROTOZOA
Phylum Myxomycota-produce un plasmodiu sau plasmodiul ca
structură
Clasa Myxomyctes (putregaiuri subţiri). Corpul lor este nud, anamorfele
plasmodiu. Ele produc zoospori. Pot creşte sau pot acoperi părţile bazale ale
plantelor dar nu infectează plantele.
Ordinul Physarales plasmodiu saprofitic care dă spori sau fructificaţii
crustoase conţinând spori. Ele produc zoospori care au doi flageli.
Genurile: Fuligo, Mucilago şi Physarum cauza putregaiurilor subţiri la
baza plantelor.
Phylum Plasmodiophoromycota
Ordinul Plasmodiophorales-Plasmodiul produs în celulele rădăcinilor şi
tulpinilor plantelor.
El produce zoospori care au doi flageli. Praziţi obligaţi.
Genurile: Plasmodiophora, specia Plasmodiophora brassicae care
produce hernia rădăcinilor la crucifere.
Polymyxa, specia Polymyxa graminis parzită pe grâu şi alte cereale.
specia Polymyxa betae prezentă în sol şi vector pentru
rizomania sfeclei.
Spongospora, specia Spongospora subterannea cauzează râia uscată a
tuberculilor de cartof
58
Familia Pythiaceae-Sporangi, obiş nuit zoosporangi produşi de-a lungul
hifelor somatice ori a tipurilor de hife cu creşteri nederminate şi aşezate liber.
Oogonul cu pereţi subţiri. Ciuperci facultativ parazite.
Genul: Pythium cu speciile Pythium debaryanum, Pythium ultimum, Pythium
aphanidermatum, Pythium oligandrum etc. Aceste specii produc căderea
plăntuţelor.
Genul: Phytophthora cu speciile Phytophthora infestans care produce
mana cartofului şi mana tomatelor Phytophthora cactorum, Phytophthora
erythroseptica, Phytophthora capsici, Phytophthora syringae, Phytophthora
parasitica, Phytophthora parasitica nicotianae, Phytophthora cambivora.
Familia Peronosporaceae Sporangi forma ţi pe sporangiofori cu
creştere determinată. Ră spândirea sporangelui cu ajutorul vîntului dar şi a
plecăielii de ploaie. Ciuperci parazite obligate. Cuprinde genurile:
Genul Plasmopara cu speciile
Plasmopara viticola cauzează mana viţei-de- vie,
Plasmopara helianthi Novot. var. Helianthi Novot.
cauzează mana florii-soarelui;
Genul Peronospora cu speciile
Peronospora tabacina cauzează mana tutunului,
Peronospora pisi-mana mazării,
Peronospora trifolii-mana trifoiului,
Peronospora aestivalis-mana lucernei,
Peronospora destructor-mana cepei,
Peronospora alii-mana usturoiului,
Peronospora porum-mana prazului,
Peronospora farinosa sau
Peronospora schachtii-mana sfeclei,
Peronospora arborescens-mana macului;
Genul Pseudoperonospora cu speciile
Pseudoperonospora cubensis-mana castraveţilor
Pseudoperonospora humului-mana hameiului;
Pseudoperonospora canabina-mana cânepii;
Genul Peronosclerospora cauzează mana porumbului (P.
Philippinensis) a trestiei şi porumbului (P. Sacchari), a sorgului (P.
Sorghi) şi altele.
Sclerophthora macrospora cauzează porumbului boala denumită crazy
top sau vârf nebun.
Sclerospora graminicola cauzează mana gramineelor.
Familia Albuginaceae sau Cystopeae (albumeală sau impropriu spus
rugini albe) Sporangii formaţi în lanţuri.
Genul Albugo cu specia Albugo candida sau genul Cystopus cu specia
Cystopus candidus cauzează albumeala cruciferelor sau impropriu spus rugina
albă a cruciferelor.
FUNGI ADEVĂRAŢI
REGNUL FUNGI
Ciupercile din acest regn produc miceliu al căror perete este alcătuit din
glucani şi chitină. Nu prezintă cloroplaste.
59
Phylum CHYTRIDIOMYCOTA-ciupercile încadrate produc zoospori
care care au un singur flagel posterior.
Genul Olpidium cu specia Olpidium brassicae trăieşte parazit în
rădăcinile de varză şi a altor plante. Poate transmite virusuri.
Genul Physoderma cu specia Physoderma maydis cauzează pete brune
la porumb şi Physoderma (=Urophlyctis) alfalfae cauzează vârf cu negi
%%% la lucernă.
Genul Synchytrium, Synchytrium endobioticum cauzează râia neagră,
buba neagră sau cancerul cartofului.
Phylum ZYGOMYCOTA-Produce spori asexuaţi imobili formaţi în
sporange. Nu formează zoospori. Sporii de rezistenţă sunt zigospori produşi
prin fuziunea a doi gameţi similari morfologic.
Clasa Zygomycetes (mucegaiurile pâinii)-Saprofiţi sau paraziţi ai
plantelor, oamenilor şi animalelor
Ordinul Mucorales-Spori asexuaţi imobili formaţi într-un sporange
terminal
Genul Rhizopus cauzează mucegaiurile pâinii şi putregaiuri moi al
fructelor şi legumelor
60
Blumeria (sin. Erysip he) graminis f. sp. tritici cauzează făinarea grâului
Blumeria (sin. Erysiphe) graminis f. sp. avenae cauzează făinarea ovăzului
Blumeria (sin. Erysiphe) graminis f. sp. hordei cauzează făinarea orzului
Blumeria (sin. Erysiphe) graminis f. sp. secalis cauzează făinarea secarei
Genul Erysiphe cu speciile
Erysiphe betae cauzează făinarea sfeclei,
Erysiphe umbeliferrum cauzează făinarea umbeliferelor
Erysiphe cichoracearum cauzează făinarea castraveţilor, făinarea florii-
soarelui
Genul Microsphaera cu speciile
Microsphaera alphitoides (sin. M. Abbreviata ) cauzează făinarea stejarului;
Microsphaera grossulariae cauzează făinarea europeană a agrişului şi
coacăzului.
Genul Leveillula cu specia
Leveillula taurica cauzează făinarea tomatelor;
Genul Phyllactinia cu specia
Phyllactinia guttata cauzează făinarea alunului
A. Pyrenomycetes-Ascomycete cu peritecie-Peritecia sau în unele
grupuri cleistotecii în stromă, imerse în rare hife mate sau libere.
Ascele au un perete.
Ordinul: Hypocreales Stroma pală sau albastră roşie sau strălucitor colorată.
Asce ovoide la cilindrice cu un por apical. Ascosporii sunt de la sferici la
aciformi, cu una sau mai multe celule, de obicei eliberaţi forţ at. Conidiile sunt
produse pe conidiofori hialini. Unele produc substanţe toxice pentru oameni şi
animale. Altele produc regulatori de creştere. Altele sunt antagonice sau
parazite ale altori fungi, şi altele sunt sistemic parazite ( endofite) ale multor
cereale şi graminee din fâneţe şi pajişti, făcându-le otrăvitoare în iarba sau
nutreţul verde.
Genul: Hypocrea, unele specii care produc anamorfele Trichoderma şi
Gliocladium care sunt ca ciuperci de biocontrol împotriva mai multor patogeni
ai plantelor.
Melanospora care are ca anamorfe Phialophora şi Gonatobotrys
parazitează miceliul mai multor fungi incluzând importanţi patogeni ai
plantelor Ophiostoma, Ceratocystis, Fusarium şi Verticilium;
Nectria, cauzează cancerul ramurilor şi tulpinilor la arbori;
Gibberella, cauzează putregaiul rădăcinilor şi bazei tulpinii la porumb şi
formarea seminţelor mici;
Claviceps, Claviceps purpurea cauzează cornul secării la secară şi alte
cereale, scleroţii fiind otră vitori pentru om şi animale datorită conţinutului în
alcaloizi, Claviceps sorghi la sorg;
Epichloe, cu specia Epichloe typhina furca de tors a gramineelor cu
anamorfa Acremonium;
Ordinul Microascales lipsite de stromă. Cele mai multe au peritecii, dar
unele au cleistotecii. Ascele sunt globuloase sau ovoide, dezintegrante.
Ascosporii sunt unicelulari.
Genul: Ceratocystis, cauzează vestejirea stejarului (Ceratocystis
fagacearum); cancere ale sâmburilor fructelor şi altor arbori şi putrtegaiul
61
rădăcinii la cartoful dulce (Ceratocystis fimbriata); putregaiul vărfului
ananasului (Ceratocystis paradoxa) şi specia Ceratocystis coerulescens.
Ordinul Phyllachorales Pritecii în stromă, asce oblonge sau cilindrice,
cu pori la capătul lor. Ascospori cu forme diferite, hialini sau închişi.
Genurile: Glomerella, Glomerella cingulata cauzează multe antracnoze
şi putregaiul amar al merelor. Stadiul anamorf al ciupercii este Colletotrichum
gloeosporoides;
Phyllachora, Phyllachora graminis cauzează pătarea frunzelor la
gramineele din fâneţe şi pajişti.
Ordinul Ophiostomatales-Periteciile cu parafize. Asce globuloase sau
ovoide dezintegrante. Mai multe specii sunt răspândite de insecte. Unele specii
cauzează pătarea albastră a lemnului.
Genul: Ophiostoma, Ophiostoma novo -ulmi, cauzează boala Olandeză
a ulmului (anamorfa Sporothrix şi Graphium);
Ordinul Diaporthales – Peritecii în stromă fie în fung fie în ţesutul
plantei sau în hifele de pe substrat. Asce cilindrice cu spori. Ascosporii au una
sau mai multe septe şi pot fi de la hialini la bruni.
Genul: Diaporthe, Diaporthe helianthi cu anamorfa Phomopsis
helianthi cauzează ătarea brună şi frângerea tulpinilor de floarea-soarelui;
Diaporthe citri cauzează melanoza citricelor, Diaporthe vexans cauzează
putregaiul fructelor de vinete, Diaporthe phaseolorum cauzează putregaiul
tulpinilor şi păstăilor de soia. Anamorfele lor sunt specii ale genului
Phomopsis.
Gnomonia, Gnomonia juglandis (sin. Gnomonia leptostyla) cu
anamorfa Marssonina juglandis cauzează antracnoza nucului.
Gaeumannomyces, Gaeumannomyces graminis cauzează înnegrirea
bazei tulpinii sau îngenuncherea cerealelor (grâu, orez, ovăz) şi alte graminee
din fâneţe.
Magnaporthe, Magnaporthe grisea cauzează boala busone a orezului.
Anamorfa ei este Piricularia oryzae.
Leucostoma (forma Valsa) cauzează cancerul piersicului şi a altor pomi
fructiferi.
Ordinul Xylariales –Peritecii închise, uneori cufundate în stromă. Asce
cilindrice sau subglobuloase. Ascospori cu una sau câteva celule, hialini sau
închişi.
Genurile: Hypoxylon, Hypoxylon mammatum cauzează cancere severe
la plop
Rosellinia cu specia Rosellinia necatrix putregaiul alb al rădăcinilor la
pomii fructiferi şi viţa-de-vie.
Xylaria cauzează cancerul pomilor şi putrezirea lemnului;
Eutypa cu specia Eutypa armeniacae cauzează cancere la pomii
fructiferi şi viţa-de-vie.
B. Loculoascomycetes-Acomycete cu ascostromă. Produc asce cu
loculi preformaţi în stromă. Ascostroma poate fi monoloculară (pseudotecie)
sau multiloculară. Ascele au pereţi dubli.
Ordinul Dothideales-Loculi cu hife sterile care se dechid apical printr-
un por. Asce ovoide la cilindrice , în fascicule. Ascospori uni- sau pluricelulari,
hialini sau bruni.
62
Genul: Mycosphaerella cauzează pătarea fruzelor la cereale şi graminee
din fâneţe şi pajişti (Mycosphaerella graminicola) şi pătarea frunzelor la
căpşun (Mycosphaerella fragariae). Anamorfele pot fi Septoria, Ramularia
sau chiar Cercospora.
Elsinoë cauzează râia citricelor (Elsinoë fawcettti), antracnoza
strugurilor (Elsinoë ampelina) şi antracnoza zmeurei (Elsinoë veneta).
Ordinul Capnodiales-Ascocarpi superficiali liberi pe hife mate sau
închise.
Genul Capnodium cuprinde unul sau mai mulţi fungi care cauzează
putregaiuri negre ale plantelor
Ordinul Pleosporales-Asce înconjurate de pseudoparafize. Ascostroma
variabilă.
Genurile: Cochliobolus, ale cărui anamorfe sunt Bipolaris şi
Curvularia cauzează pătarea frunzelor şi putregaiurile rădăcinilor la cereale şi
graminee din fâneţe şi pajişti.
Pyrenophora, a cărei anamorfă este Drechslera, cauzează pătarea
frunzelor la cereale şi graminee din fâneţe şi pajişti
Setosphaera (anamorfa este Exserobilum) cauzează pătarea frunzelor la
cereale şi ierburi (graminee din fâneţe şi pajişti).
Pleospora (anamorfa este Stemphylium), cauzează putregaiul negru al
tomatelor (mucegaiul).
Leptosphaeria (anamorfa este Phoma) cauzează putregaiul negru al
tulpinii la varză
Venturia (anamorfa este Pollacia şi Spilocaea) cauzează pătarea
cafenie a frunzelor, fructelor şi rapă nul ramurilor la măr (Venturia inaequalis
sau Endostigme inaequalis) şi la păr (Venturia pyrina sau Endostigme
pyrina)
Guignardia (anamorfa este Phyllosticta) cauzează putregaiul negru al
strugurilor
C. Discomycetes: Ascomycetes cu apotecii. Ascocarpi de foma unor cupe,
farfurioare sau perniţe şi denumiţi apotecii. Asce cilindrice sau ovoide, adesea
presărate cu parafize. Ascosporii sunt eliberaţi forţat.
Ordinul Rhytismales- Ascocarpii sunt nedri, sferici, discoidali su
alungiţi şi sunt produşi în stromă. Asce variabile. Ascospori hialini sau
bruni, ovoizi sau filiformi.
Genul Rhytisma cu specia Rhytisma acerinum care produce pătarea
neagră a frunzelor de arţar sau pecingenea frunzelor de arţar.
Ordinul Helotiales-Apoteciile de forma unor cupe sau discuri. Ascele
cu vârful subţiat sau îngroşat. Ascosporii sunt sferici, alungiţi sau filiformi şi
pot fi lipsiţi de septe pnă la câteva septe.
Genul Monilinia cu speciile Monilinia fructigena care cauzează
putregaiul brun, putregaiul negru şi mumifierea fructelor la pomii fructiferi
seminţoşi, Monilinia laxa care cauzează putregaiul brun şi mumifierea
fructelor la pomii fructiferi sâmburişi, Monilinia linhartiana care cauzează
monilioza fructelor tinere de gutui şi Monilia fructicola (patogen de
carantină) care cauzează putregaiul brun al drupelor.
Sclerotinia cu specia Sclerotinia sclerotiorum care cauzează putregaiul
alb la floarea-soarelui, rapiţă, fasole, mazăre, soia, lucernă, castraveţi, tomate,
63
morcov, vinte, salată etc. Pe floarea-soarelui a mai fost găsită şi specia
Sclerotinia minor.
Pseudopeziza cu specia Pseudopeziza trifolii care cauzează pătarea
frunzelor de trifoi şi lucernă
Diplocarpon cu speciile Diplocarpon maculatum care cauzează pătarea
negră a gutuilor şi perelor şi Diplocarpon rosae cauzează pătarea negră a
frunzelor de trandafir.
D. Deuteromycetes sau ascomicete conidiale sau grupul fungilor
imperfecţi-miceliul bine dezvoltat, septat, ramificat. Reproducerea sexuată şi
stucturile aferente sunt rare, lipsesc sau sunt necunoscute. Sporii asexuaţi
(conidiile) sunt formate pe conidiofori care pot exista singuri, grupaţi în
structuri specializate ca sporodochia şi coremia ori produşi în structuri
cunoscute sub denumirea de picnidii şi acervuli. Cele mai importante
ascomicete conidiale sau fungi imperfecţi vor fi prezentaţi în cele ce urmează.
Tabelul 1
Stadiul anamorf Sigur sau legătura
cu grupul
Telemorf
Genul Geotrichum, Geotrichum candidum Saccharomycetales
cauzează putregaiul acru al fructelor şi
legumelor
Penicillium cauzează putregaiul albastru al Talaromyces
fructelor
Aspergillus cauzează mucegaiul pâinii şi Eurotium
putrezirea seminţelor
Paecilomyces utilizat ca patogen de Byssochlamys
biocontrol pentru musculiţa albă
Oidium cauzează făinări Erysiphe, etc.
Ascomicete cu
peritecii
Chalara cauzează vestejirea stejarului, Ceratocystis
cancerul arborilor
Acremonium endofitic în ierburi Epichloë
Sporothrix şi Graphium cauzează boala Ophiostoma
olandeză a ulmului
Trichoderma utilizat ca patogen de biocontrol Hypocrea
împotriva altor fungi
Verticillium cauzează vestejiri vasculare la Hypocrea
multe plante
Fusarium cauzează vestejiri vasculare, Gibberella
putregaiuri ale rădăcinilor, putregaiuri ale
tulpinilor, infeţii ale seminţelor
Colletotrichum cauzează antracnoze la multe Glomerella
plante (Colletotrichum lindemuthianum-
antracnoza fasolei, Colletotrichum
oligochaetum sau C. Lagenaium antracnoza
cucurbitaceelor)
64
Loculoascomycetes
Cercospora cu specia Cercospora beticola Mycosphaerella
cauzează cercosporioza sfeclei
Septoria cauzează pătarea frunzelor la multe Mycosphaerella
culturi
Phyllosticta cauzează putregaiul negru al Guignardia
strugurilor
Alternaria cauzează multe tipuri de pătări ale Lewia
frunzelor şi arsuri
Stemphylium putregaiul fructelor la tomate
Bipolaris cauzează pătă ri ale frunzelor şi Cochliobolus
putregaiuri ale rădăcinilor la graminee
Drechslera cauzează pătări ale frunzelor la Pyrenophora
graminee
Curvularia
Cladosporium cu specia Cladosporium Fulvia, Venturia fulvum
sin. Fulvia fulva care cauzează pătarea cafenie a funzelor de
tomate şi
Cladosporium carpophilum sin. Stigmina
carpophila care cauzează ciuruirea frunzelor
la sâmburoase
Sphaeropsis cauzează putregaiul negru al Botryosphaeria
merelor
Ascomicete cu
apotecii
Botrytis cu specia Botrytis cinerea cauzează Botryotinia
putregaiul cenuşiu la multe specii de plante
Monilia cauzează putregaiul brun al drupelor Monilinia
Marssonina cauzează pătarea neagră a Diplocarpon frunzelor
de trandafir
Entomosporium cauzează pătarea frunzelor şi Diplocarpon
fructelor la păr
Phylum BASIDIOMYCOTA
Basidiomycetes micromicete şi macromicete sau ciuperci cu pălărie şi
picior. Sporii sexuaţ i denumiţi basidiospori sunt spori exogeni produşi la
exteriorul basidiei. Ei pot fi unici sau patru basidiospori diferenţiaţi sexual.
65
Ordinul Ustilaginales cuprinde ciuperci care produc plantelor de cultură
boli cunoscute popular sub denumirea de tăciuni şi măluri. Basidia poate fi
fragmentată sau neseptată. Prezintă promiceliu cu teliospori. Sunt produşi
numai teliospori şi basidiospori.
Genurile: Ustilago cauzează tăciuni
Ustilago zeae sau U. maydis cauzează tăciunele comun
al porumbului,
Ustilago tritici cauzează tăciunele zburător al grâului,
Ustilago nuda cauzează tăciunele zburător al orzului,
Ustilago avenae cauzează tăciunele zburător al ovăzului;
Tilletia cauzează măluri
Tilletia caries, Tilletia foetida, Tilletia triticoides,
Tilletia intermedia cauzează mălura comună a grâului,
Tilletia indica (patogen de carantină) cauzează
mălura parţială a grâului
Tilletia controversa (sin. T. nanifica) cauzează
mălura pitică a grâului;
Urocystis cu mai multe specii
Urocystis occulta cauzează tăciunele frunzelor de secară ,
Urocystis cepulae cauzează tăciunele frunzelor de ceapă şi
Urocystis tritici cauzează tăciunele frunzelor de grâu;
Sorosporium cu specia Sorosporium holci-sorghi
cauzează tăciunele inflorescenţelor la porumb;
Sphacelotheca cu specia Sphacelotheca reiliana
cauzează tăciunele inflorescenţei sorgului.
Ordinul Uredinales cuprinde ciuperci care produc plantelor de cultură
boli cunoscute popular sub denumirea de rugini. Basidia fragmentată. Produce
mai multe tipuri de spori denumiţ i: picnospori, ecidiospori, uredospori,
teliospori şi basidiospori. Uredosporii asigură răspândirea în timpul perioadei
de vegetaţie. Sunt paraziţi obligaţi.
Genurile: Cronartium
Gymnosporangium
Hemileia cu specia Hemileia vastatrix cauzează rugina arborelui de cafea
Melampsora cu speciile Melampsora lini care cauzează rugin inului şi
Melampsora medousae cauzează rugina plopului şi coniferelor; Phakopsora,
cu specia Phakopsora pachyrrhizi cauzează rugina soiei; Phragmidium cu
speciile Phragmidium disciflorum sau P. mucronatum cauzează rugina
trandafirului şi
Phragmidium rubi-idaei cauzează rugina zmeurului şi murului;
Puccinia cu mai multe specii
Puccinia recondita cauzează rugina brună a grâului,
Puccinia striiformis sau P. glumarum cauzează rugina galbenă a
grâului,
Puccinia graminis cu mai multe forme specializate cauzează rugina
neagră a gramineelor. Se cunosc:
Puccinia graminis f. sp. tritici specializate cauzează rugina neagră a
grâului,
Puccinia graminis f. sp. hordei cauzează rugina neagră a orzului,
66
Puccinia gramini f. sp. secalis cauzează rugina neagră a secarei,
Puccinia graminis f. sp. avenae cauzează rugina neagră a ovăzului,
Puccinia coronata cauzează rugina coronată a ovăzului,
Puccinia hordei cauzează rugina brună pitică a orzului,
Puccinia helianthi cauzează rugina florii-soarelui.
Uromyces cu specia Uromyces appendiculatus cauzează rugina fasolei.
Corecţii ale încadrărilor sistematice au mai fost realizate după
index fungorum.
67
Fig.4: Tipuri de aparate vegetative la ciupercile fitopatogene
a) gimnoplst; b) plasmodiu; c) dermatoplast; d) sifonoplast; e) tal filamentos, f)
tal filamentos dikariont; g) tal masiv
68
Sunt ciuperci care nu prezintă nici parte de înmulţire asexuată dar nici
sexuată. La ele înmulţirea se face pe cale vegetativă.
Aparatul vegetativ al ciupercilor inferioare, Plasmodiophoromycetes
este un plasmodiu şi care au un mod de parazitare intracelular.
Foto25:Plasmodiophora brassicae
69
Modul de ramificare al sporangioforilor, forma zoosporangilor, cât şi ce
rezultă din germinarea lor dă specificitate şi ajută la identificarea speciilor de
ciuperci.
Înmulţirea sexuată la ciupercile Oomycetes superioare procesul sexual
este o heterogametangiogamie (rezultă din copularea anteridiei cu oogonul) al
cărei produs este un oospor situat intra- sau intercelular în ţesutul parazitat.
Ciupercile Oomycetes sunt haplobionte, adică au putere patogenă în
faza de n cromosomi, iar diplofaza sau diplobiontul este reprezentat de oospori
care au în nucleu 2n cromosomi şi nu au putere patogenă decât după reducerea
cromatică.
În continuare se va prezenta clasificarea ciupercilor Oomycetes (Tabelul
2), tipurile de fructificaţii asexuate după care aceste ciuperci pot fi recunoscute
microscopic (Fig.2)
Tabelul 2
Clasificarea ciupercilor
Clasa Ordinul Familia Genul
Plasmodiopho- Plasmodiopho Plasmodiophorace Plasmodiophora
romycetes -rales ae Spongospora
Oomycetes Peronosporale Pythiaceae Pythium
s Phytophthora
Peronosporaceae Sclerospora
Plasmopara
Peronospora
Pseudoperonospora
Bremia
Albuginaceae Albugo (Cystopus)
70
2.4.5.1. -Căderea (putregaiul) plăntuţelor-Pythium debaryanum Hesse
71
a) b)
72
2.4.5.3. -Mana tomatelor-
Phytophthora infestans (Mont.) de Bary
Simptome. Pe frunze şi tulpini apar simptome asemănătoare cu cele
produse de Phytophthora infestans la cartof.
73
2.4.5.5. -Albumeala cruciferelor-Cystopus candidus (Pers.)
Lév. (Sin. Albugo candida Kze.)
Albumeala sau impropriu denumită rugina albă a cruciferelor se
întâlneşte pe numeroase plante cultivate şi spontane ca: varză, conopidă,
ridichi, rapiţă, traista ciobanului.
Simptomele bolii. Ciuperca atacă organele tinere ale plantelor aflate în
creştere (frunze, tulpini, inflorescenţe) deformându-le. La locul de infecţie apar
pe faţa superioară a frunzelor pete gălbui, iar pe faţa inferioară în dreptul
petelor se formează pustule ovale de 2-3x1- 2 mm albe strălucitoare, acoperite
de cuticulă. Prin ruperea cuticulei, pustulele devin pufoase datorită formării în
masă a sporangilor. Organele atacate sunt deformate. Florile rămân sterile sau
formează seminţe puţine, şiştave şi cu facultate germinativă mică. Culturile
semincere sunt mai puternic afectate în urma atacului acestei ciuperci, decât
culturile normale.
Patogenul este ciuperca Albugo candida Kze (sin. Cystopus candidus
(Pers.) Lév.
Descriere microscopică. Pe miceliul ciupercii care se dezvoltă
intercelular se formează lagăre de sporangiofori cu sporangi, acoperite de
cuticulă (pustulele albe pe organele atacate). Sporangioforii sunt simpli, mai
subţiaţi la bază şi uşor măciucaţi la vârf, sunt hialini, iar prin ştrangulări
repetate în partea lor superioară se formează zoosporangi dispuşi în lanţuri.
Zoosporangii sunt unicelulari, sferici sau puţin aplatizaţi, hialini de 14-16x16-
20 µm, legaţi între ei printr-un disc de gelatină ce poartă denumirea de
disjunctor. Din germinarea lor rezultă în medie 4-16 zoospori biciliaţi ce sunt
eliberaţi prin tubul germinal (Foto 36 şi Fig. 6)
74
2.4.5.6. - Mana viţei de vie -Plasmopara viticola (B et C) Berl. et De
Toni
Simptome. Ciuperca atacă toate organele verzi ale viţei de vie: frunze,
lăstari ierbacei, cârcei, flori, ciorchini şi boabe.
Atacul ciupercii pe frunze se manifestă după ce suprafaţa frunzelor a
depăşit 20-25 cm2, până ce acestea îmbătrânesc. Patografia bolii pe frunze
constă în:
-apariţia de pete undelemnii pe partea superioară a frunzelor;-apari ţia
pufului de sporangiofori şi zoosporangi pe dosul frunzelor (vezi Foto 35a şi
35b).
a) b)
75
b) Putregaiul brun sau rot brun apare pe boabele cu dimensiuni mai
mari de 3 mm şi până ce acestea ating 2/3 din mărimea normală specifică
soiului. În acestă fenofază infecţia se produce prin stomatele deschise ale
pedunculului bobului.
Stomatele fiind închise ciuperca se dezvoltă în interiorul bobului
consumând apa şi substanţele gata elaborate ceea ce duce la brunificarea,
zbârcirea, putrezirea şi scuturarea boabelor (Foto 37).
76
Zoosporii se deplasează prin picăturile de apă cu ajutorul flagelilor până
ajung în dreptul stomatelor, îşi retrag flagelii şi dau na ştere unui filament de
infecţie, care pătrunde prin stomată în interiorul plantei gazdă (Foto 41). Spre
sfârşitul perioadei de vegetaţie, în ţesuturile plantelor atacate se diferenţiază
gametangiile ciupercii respectiv oogoanele şi anteridiile, din care rezultă
oosporul protejat de endospor, exospor, membrană primară şi membrană
secundară.
77
40) 41)
41) 42)
43) 44)
78
Foto 44: Mana sfeclei pe frunză de sfeclă Fig. 7: Sporangiofori şi
sporangi
Descrierea microscopică. Aparatul vegetativ al cipercii este un
sifonoplast, care se dezvoltă intercelular şi se hră neşte prin haustorii pe care îi
trimite în celule. După o perioadă de incubaţie, prin stomatele de pe partea
inferioară a limbului ies buchete de sporangiofori dicotomic ramificaţi, pe ale
căror terminaţii ce au două sterigme inegale apar sporangi ovali, hialini, de 18-
28x6-27 µm (Fig.7). În urma procesului de sexualitate, în ţesuturile necrozate
de la colet, se obsevă şi oosporii ciupercii de 22-45µm în diametru.
79
Descriere microscopică. Aparatul vegetativ al ciupercii este un
sifonoplast, ce se dezvoltă intercelular şi la sfârşitul perioadei de incubaţie, prin
stomatele de pe partea inferioară a frunzei, ies grupuri de sifonoplaşti (2 -3),
dicotomic ramificaţi, ce susţin zoosporangi eliptici de 18-28x12-20 µm, de
culoare violacee (Fig.8). La sfârşitul procesului sexuat (oogamie) în interiorul
ţesuturilor necrozate pot fi puşi în evidenţă oospori sferici de 36-43,5 µm în
diametru.
80
formează filamente ce dau infecţii secundare. Evoluţia atacului este favorizată
de temperaturi între 17-24 oC, umiditate atmosferică de 80% ş i dacă frunzele
sunt umezite de ploaie sau ceaţă cel puţin o oră . În urma procesului de
sexualitate, în ţ esuturile necrozate se obsevă oospori cu pereţi groşi, globuloşi,
de 35-60 µm în diametru.
81
Patogeni pot fi Peronospora trifoliorum de By (după Goidanich), P.
pratensis Gäum., P. trifolii-hibridii Gäum. (după Docea şi Severin), P. trifolii
minoris şi P. trifolii arvensis Syd., fam Peronosporaceae, ord.
Peronosporales, cl. Oomycetes, Phylum Oomycota, Regnul Chromista.
Primele trei specii sunt citate pe speciile genului Trifolium cultivate, iar
ultimile două pe trifoiul din flora spontană.
Boala apare în toate culturile de ceap ă atunci când vremea este ploiasă
şi rece şi este foarte păgubitoare în special pentru culturile de seminceri de
ceapă.
Simptome. Boala se manifestă pe frunze, tulpini florale şi bulbi. Pe
frunze apar la început pete de decolorare, galbene, care se măresc până cuprind
zone din ce în ce mai mari din limbul frunzei. Ulterior petele se acopăr cu un
puf cenuşiu -violaceu constituit din sporangiofori şi sporangi. Frunzele se
înmoaie, se usucă şi cad la pământ. Bulbii atacaţi rămân mici şi putrezesc
parţial sau total în timpul păstrării (Foto 49).
În semincerii de ceapă pe tijele florale apar pete de brunificare difuze
acoperite cu fructificaţiile ciupercii. Se observă ulterior curbarea tijelor florale
şi înnegrirea lor cât şi a inflorescenţelor atât datorită ciupercii care parazitează
planta cât şi datorită ciupercilor saprofite, în special Alternaria care le
invadează.
82
Foto 49: Peronospora destructor Fig. 10: Sporangiofori şi
sporangi pe semincer de ceapă
83
Patogenul - Peronospora brassicae Gäum., fam Peronosporaceae, ord.
Peronosporales, cl. Oomycetes, Phylum Oomycota, Regnul Chromista
prezintă un miceliu intercelular prevăzut cu haustori şi care trimite în afară prin
stomate pe dosul frunzelor sporangiofori ramificaţi dicotomic, terminaţiile
ramificaţ iilor fiind două sterigme inegale, arcuite şi ascuţite de care se prind
sporangi ovoizi, gălbui hialini, unicelulari de 19-30x18-25 µm (Fig.11).
Ciuperca diferenţiază gametangii din unirea cărora rezultă oosporii (forma de
rezistenţă a ciupercii).
84
Foto 54: Bremia lactucae-Sporangiofori
şi sporangi
85
Plasmopara, Pseudoperonospora, Peronospora, Sclerospora şi Bremia.
Speciile cele mai reprezentative din genurile mai sus menţionate sunt:
Albugo candida sau Cystopus candidus care cauzează albumeala
cruciferelor sau după alţi autori rugina albă a cruciferelor;
Pythium debaryanum cauzează căderea plăntuţelor la legume;
Pythium aphanidermatum cauzează căderea plăntuţelor la porumb;
Pythium ultimum
Phytophthora infestans cauzează mana cartofului şi
mana tomatelor;
Phytophthora parasitica cauzează mana de sol a tomatelor;
Phytophthora capsici cauzează mana ardeiului;
Phytophthora cambivora
Phytophthora syringae cauzează mana liliacului;
Plasmopara helianthi var helianthi cauzează mana florii-soarelui;
Plasmopara viticola cauzează mana viţei-de-vie;
Pseudoperonospora cubensis cauzează mana castraveţilor;
Pseudoperonospora humului cauzează mana hameiului;
Pseudoperonospora canabina cauzează mana cânepii;
Peronospora tabacina cauzează mana tutunului;
Peronospora destructor cauzează mana cepei;
Peronospora alii cauzează mana usturoiului;
Peronospora porum cauzează mana prazului;
Peronospora arborescens cauzează mana macului;
Peronospora pisi cauzează mana mazării;
Peronospora trifolii cauzează mana trifoiului;
Peronospora aestivalis cauzează mana lucernei;
Peronospora brassicae cauzează mana verzei;
Peronospora spinaciae cauzează mana spanacului;
Sclerospora graminicola cauzează mana gramineelor;
Bremia lactucae cauzează mana salatei.
86
TEST DE EVALUARE
Ce fel de boală este râia neagră a cartofului şi cum o recunoaşteţi?
Răspuns:
Râia neagră este o boal ă de carantină fitosanitară şi ea se recunoaşte
după tumorile mari de culoare negricioasă cu aspect buretos, de dimensiuni
comparabile cu 1/3, 1/2 sau chiar dimensiunea unui tubercul întreg, tumori
pe care le produce pe tuberculi în special, dar şi pe baza tulpinii, stoloni şi
pe frunzele care vin în contact cu solul.
În tumori se formează akinetosporangii ciupercii de 50-70 mµ
dimensiune, înconjuraţi în cele trei membrane: endospor, exospor şi
epispor şi cu circa 200 de nuclei în interior
TEST DE EVALUARE
Ce fel de boală este hernia rădăcinilor de varză? Dar căderea
plăntuţelor? Prezentaţi sumar simptomele şi patogenul sau natura cauzală.
Exerciţii
Exemplu rezolvat
1) Principalele genuri ale clasei Oomycetes sunt?
a) Albugo (Cystopus), Phytophthora, Plasmopara, Peronospora;
b) Phytophthora, Plasmopara, Pperonospora;
c) Albugo, Phytophthora, Plasmopara, Peronospora,
Pseudoperonospora;
d) Albugo, Pythium, Phytophthora, Plasmopara, Peronospora,
Pseudoperonospora
e) Albugo (Cystopus), Pythium, Phytophthora, Plasmopara,
Peronospora, Pseudoperonospora, Sclerospora,Basidiospora, Bremia
Răspuns: e)
De rezolvat
2) Ce tip de fructificaţii se examinează microscopic pentru recunoaşterea
genurilor şi respectiv a speciilor din Oomycetes?
a) Forma şi dispunerea oosporilor;
b) Forma şi arhitectura sporangioforilor şi zoosporangilor;
c) Forma şi arhitectura sporangioforilor şi sporangilor sau a
sporangioforilor şi zoosporangilor
d) Forma şi arhitectura ascelor cu ascospori;
e) Forma şi dispunerea conidioforilor şi coniidiilor sau a picnidiilor cu
picnospori
Răspuns: .......................
87
Descrie-ţi simptomatologia şi natura cauzală a herniei rădăcinilor de
varză.
Descrie-ţi simptomatologia şi natura cauzală a bolii denumită râia
neagră, buba neagră sau cancerul cartofului.
Care sunt caracterele generale ale ciupercilor din clasa Oomycetes?
Cum recunoaşteţi mana cartofului? Descrieţi patogenul şi încadrarea lui
sistematică.
Cum se manifestă mana tomatelor? Dar mana de sol a tomatelor. Care
sunt patogenii cauzatori?
Descrieţ i simtomele de manifestare ale manei viţei-de-vie şi patogenul
cauzator. Care sunt elementele de recunoaştere microscopică ale ciupercii
Plasmopara viticola?
Descrieţi simptomele de manifestare ale manei florii-soarelui şi
prezentaţi descrierea microscopică a ciupercii Plasmopara helianthi Novot.
var. helianthi Novot.
Care sunt principalele specii ale genului Peronospora şi ce boli produc
ele? Descrieţi pe scurt principalele mane produse de speciile genului
Peronospora.
Care sunt caracteristicile microscopice de recunoaştere ale ciupercilor
din genul Peronospora?
Descrieţi mana salatei şi caracteristicile microscopice ale genului
Bremia.
88
TEMA 4
2.5. Caracterele generale ale ciupercilor din
Încrengătura sau Phylum Chytridiomycota şi
Încrengătura sau Phylum Ascomycota
Unitatea de învăţare 1:
a)Prezentarea ciupercii Synchytrium endobioticum;
b)Prezentarea ciupercilor din Ordinele Taphrinales şi Erysiphales.
Cunoaşterea şi identificarea genurilor şi speciilor din aceste ordine.
Prezentarea principalelor făinări ale plantelor de cultură produse de
ciuperci din familia Erysiphaceae
- Obiectivele temei :
-Prezentarea diferitelor tipuri de miceliu, fructificaţii asexuate şi sexuate
ale genurilor şi speciilor din Familia Erysiphaceae
-Recunoaşterea microscopică a tipurilor de fructificaţii sexuate (cleistotetii sau
cleistocarpi) şi asexuate, observarea tipurilor de simptome produse şi
recunoşterea făinărilor produse;
-Înţelegerea relaţiilor dintre simptome, pagubă şi pierdere şi a diferenţelor
dintre ele. Cunoaşterea tipurilor de pierderi cauzate de bolile plantelor
Bibliografie recomandată :
Paraschivu, A. M.-2010-Suport de curs pentru disciplina Fitopatologie adresat
studenţilor
anului II Agricultură ID
Paraschivu, A. M.-2010-Bolile plantelor-simptomatologie, cauzalitate,
prevenire şi
combatere, EUC 2010, ISBN 973-8043-87-5;
Paraschivu, A. M.-2006-Fitopatologie generală, Editura SITECH, Craiova,
ISBN 973-746-258-8; ISBN 978-973-746-285-5;
Paraschivu, A. M.- 2004-Ghid pentru recunoaşterea bolilor plantelor şi a naturii
lor cauzale,
EUC, ISBN 973-8043-221-1;
Cătălin Tănase, Tatiana Eugenia Şesan-2006-Concepte actuale în taxonomia
ciupercilor
Editura Universităţi „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi-ISBN
(10) 973-703-144-X; ISBN (13) 978-973-703-
144-0;
Ioan Oroian, Viorel Florian, Liviu Holonec-2006-Atlas de Fitopatologie
trilingv,
ISBN 973-27-1311-9, Editura Academiei Române;
Site-uri internet referitoare la Protecţia plantelor;
89
Rezumatul temei
Încrengătura sau Phylum Chytridiomycota încadrează familia
Synchytriaceae în care este cuprinsă specia Synchytrium endobioticum,
patogen de carantină fitosanitară şi care produce râia neagră, buba neagră sau
canceul cartofului. Ciuperca Synchytrium endobioticum afecteză în principal
tuberculii, pe care produce tumori buretoase brun-negricioase, dar poate afecta
şi stolonii, baza tulpinii şi frunzele care vin în contact cu solul. Fructificaţiile
care asigură rezistenţa în timp şi totodată perpetuarea bolii sunt
akinetosporangii, organe de fructificare de 50-70 µm înveliţi în trei membrane:
endospor, exospor şi epispor. În interior prezintă circa 200-300 de nuclei care
vor deveni zoospori.
Încrengătura sau Phylum Ascomycota cuprinde cca. 28.500 specii
(Isaac 1992) care în marea lor majoritate sunt saprofite, dar printre ele se
află şi specii parazite care produc boli grave (făinări, putregaiuri, cancere,
etc.) la plante.
Aparatul vegetativ al acestor ciuperci este un tal filamentos alcătuit din
hife ramificate şi septate cu excepţia ciupercilor din familia
Saccharomycetaceae (drojdii) al căror aparat vegetativ este un dermatoplast.
Miceliul primar este de lungă durată, iar miceliul secundar este de
scurtă durată. Excepţie fac ciupercile din ord. Taphrinales la care, miceliul
secundar (dicariotic) este de lungă durată, iar miceliul primar este de scurtă
durată.
Organele de rezistenţă ale Ascomicetelor sunt: strome, scleroţi,
miceliul de rezistenţă şi rizomorfe (cordoanele rizomorfe).
Înmulţirea asexuată a ciupercilor din Ascomycotina se realizează prin
organe de înmulţire asexuată reprezentate de conidii propriu-zise, care se
formează pe miceliul primar haploid. Conidiile reprezintă şi organe de
propagare a ciupercilor.
Conidiile prezintă o mare diversitate în ceea ce priveşte forma,
dimensiunea ş i culoarea. Ele se pot forma direct pe filamente miceliene sau se
pot forma pe suporţi speciali numiţi conidiofori. Caracteristic pentru aceste
ciuperci este faptul că una şi aceeaşi specie poate avea mai multe forme
conidiene. Morfologia conidiilor reprezintă criteriul important de identificare a
genurilor ş i speciilor. Conidiile se pot forma pe conidiofori izolaţi sau grupaţi
în coremii (ca la genul Graphium), sporodochii ca la speciile: Monilinia
fructigena, Monilinia laxa, Fusarium coeruleum, acervuli ca la speciile:
Coccomyces hiemalis, Gnomonia juglandis, Fabraea maculata,
Colletotrichum lindemuthianum, Colletotrichum lagenarium (C.
oligochaetum) şi picnidii ca la speciile: Polystigma rubrum, Septoria tritici,
Septoria helianthi, Septoria lycopersici, Septoria chrysanthemi, Septoria
ampelina, genurile Phyllosticta, Phoma, Macrophoma, Cicinnobolus,
Coniothyrium, Ascochyta, Diplodia, Diplodina, Uromyces ş i Puccinia prima
formă de fructificare, etc. De reţinut că genurile Uromyces şi Puccinia deş i au
aceeaşi formă de fructificare asexuată (picnidia cu picnospori) fac parte din
încrengătura Basidiomycota.
Înmulţirea sexuat ă se realizează cel mai frecvent prin ascogamie
(heterogametangiogamie), care constă în fuzionarea conţinutului anteridiei cu
al ascogonului. La alte specii nu se mai diferenţiază organe sexuale, procesul
90
fecunda ţiei constând în unirea filamentelor vegetative, înmulţire cunoscută sub
numele de somatogamie.
Produsul înmulţirii sexuate este asca în care de obicei se formează 8
ascospori. La majoritetea speciilor ascele se formează în corpuri sporifere
numite ascofructe. La toate ciupercile din această grupare taxonomică, cu
excepţia celor din ord. Taphrinales, ascele se gă sesc închise în fructificaţii
denumite ascofructe. După forma şi structura lor ascofructele sunt de mai multe
tipuri: cleistotecii sau cleistocarpi, peritecii şi apotecii.
Ciclul biologic al ciupercilor ascomicotine cuprinde în general un
stadiu anamorf (asexuat, imperfect) şi un stadiu telemorf (sexuat, perfect). La
un număr mare de ascomicotine stadiul asexuat este parazitar, pe când cel
sexuat este saprofit şi se dezvoltă pe resturi de plante.
91
-endosporul sau intina este membrana internă, subţire şi elastică,
foarte apropiată de următoarea membrană, aproape lipită;
-exosporul sau exina-membrana mijlocie, groasă de 1-2 μm foarte
evidentă şi de culoare brun-închis;
-episporul-membrana externă, are formă neregulată (văluroasă) şi
provine din resturile conţinutului protoplasmatic şi învelişul celulei prazitate.
92
Coremia are în general aspect de coloană şi este alcă tuită din
conidiofori grupaţi în mănunchiuri strâns legate, fiecare conidiofor având o
conidie în vârf (ca la genul Graphium).
Acervulul este format în lagăre subcuticulare sau subepidermice, cu
conidiofori scurţi dispuşi pe hife strâns împletite, conidiile fiind eliberate prin
ruperea epidermei. Acervuli întâlnim la speciile de ciuperci Coccomyces
hiemalis, Gnomonia juglandis, Fabraea maculata, Colletotrichum
lindemuthianum, Colletotrichum lagenarium (C. oligochaetum).
Picnidia este o formaţiune de fructificare asexuată, care are formă
globuloasă sau de pungă şi se formează în interiorul ţesuturilor vegetale
parazitate de ciupercă. În interior se găsesc conidiofori scurţi, formaţi pe o
membrană sporogenă, iar în vârful conidioforilor se află spori numiţi
picnospori sau picnoconidii. La partea superioară picnidia prezintă un orificiu
denumit osteol prin care sunt eliberaţi picnosporii sau picnoconidiile. Interiorul
picnidiei este căptuşit cu numeroşi picnospori. Exemple de specii de ciuperci la
care întâlnim ca organ de fructificare asexuată picnidii: Polystigma rubrum,
Septoria tritici, Septoria helianthi, Septoria lycopersici, Septoria
chrysanthemi, Septoria ampelina, genurile Phyllosticta, Phoma,
Macrophoma, Cicinnobolus, Coniothyrium, Ascochyta, Diplodia, Diplodina,
Uromyces şi Puccinia prima formă de fructificare, etc. De reţinut că genurile
Uromyces şi Puccinia deşi au aceeaşi formă de fructificare asexuată (picnidia
cu picnospori) fac parte din încrengătura Basidiomycota.
Sporodochia are aspectul unei perniţe şi este formată din aglomerarea
hifelor miceliene la suprafaţa organelor atacate. Pe suprafaţ a hifelor se
diferenţiaz ă conidiofori scurţi şi conidii singulare sau înlănţuite. Exemple de
specii de ciuperci la care întâlnim sporodochii: Monilinia fructigena,
Monilinia laxa, Fusarium coeruleum.
Înmulţirea sexuat ă se realizează cel mai frecvent prin ascogamie
(heterogametangiogamie), care constă în fuzionarea conţinutului anteridiei cu
al ascogonului. La alte specii nu se mai diferenţiază organe sexuale, procesul
fecunda ţiei constând în unirea filamentelor vegetative, înmulţire cunoscută sub
numele de somatogamie.
Produsul înmulţirii sexuate este asca în care de obicei se formează 8
ascospori. La majoritetea speciilor ascele se formează în corpuri sporifere
numite ascofructe. La toate ciupercile din această grupare taxonomică, cu
excepţia celor din ord. Taphrinales, ascele se găsesc închise în fructificaţii
denumite ascofructe (Fig. 13).
După forma şi structura lor ascofructele sunt de mai multe tipuri:
cleistotecii sau cleistocarpi, peritecii şi apotecii.
Ciclul biologic al ciupercilor ascomicotine cuprinde în general un
stadiu anamorf (asexuat, imperfect) şi un stadiu telemorf (sexuat, perfect). La
un număr mare de ascomicotine stadiul asexuat este parazitar, pe când cel
sexuat este saprofit şi se dezvoltă pe resturi de plante.
93
Fig. 13: Diverse tipuri de Ascofructe la ciupercile Ascomicete
Tabelul 3
Clasificarea ciupercilor fitopatogene: încrengătura Ascomycota
REGNUL FUNGI
ÎNCRENGĂTURA CLASA ORDINUL
Archiascomycetes Taphrinles
(Taphrinomycetes) Neolectales
Schizosaccharomycetales
Pneumocystidales
Saccharomycetes Saccharomycetales
Endomycetales
Dipodascales
Ascomycetes Rhytismales
Subclasa Leotiales
Discomycetes (Sclerotiniales)
ASCOMYCOTA Pezizales
Majoritatea ordinelor Caliciales
de ciuperci Lecanorales
lichenizate Ostropales
Peltigerales
Teloschistales ş.a.
Subclasa Eurotiales
Plectomycetes Onygenales
Subclasa Diaporthales
Pyrenomycetes Ophiostomales
(Sphaeriales) Xylariales
Hypocreales
94
Clavicipitales
Phyllachorales
Sordariales
Subclasa Dothideales
Loculoascomycetes Pleosporales
Melanommatales
Erysiphles
Laboulbeniomycetes Laboulbeniales
Ascomicete conidiale
Coelomycetes
Hyphomycetes
Familia Taphrinaceae
2.5.3.1. -Hurlupii sau cocoşeii -Taphrina pruni (Puck) Tul.
Simptome. Ciuperca atacă fructele tinere ale speciilor genului Prunus
imediat după formare. Acestea capătă o culoare galben-verzuie şi sunt mult mai
mari decât fructele sănătoase. Mezocarpul este hipertrofiat, iar endocarpul
atrofiat. Fructele sunt alungite, turtite şi uneori răsucite într-o spirală largă,
suprafaţa lor fiind zbârcită, de culoare cenuş ie, apoi brun-violacee şi acoperită
de un strat fin de asce cu ascospori (Foto 57).
Patogenul Taphrina pruni (Puck) Tul . este o ciupercă la care ascele se
formează libere pe suprafaţa fructelor, sunt cilindrice, rotunjite la vârf, cu
dimensiuni de 30 -60x7- l5µm, fixate pe o celulă suport ovoidală. În ască se
găsesc iniţial 8 ascospori care au proprietatea de a înmugurii în interiorul ascei
(Foto 58).
96
Foto 63: Taphrina deformans Foto 64: Taphrina deformans
Frunze băşicate şi înroşite Fructe afectate de băşicare
97
Conidiile de tip Oidium sunt unicelulare, simple, hialine, elipsoidale,
puţin trunchiate la ambele extremităţi şi dispuse în lanţ (catenulate), fiind tipul
de conidii cel mai frecvent întâlnit.
La genurile Leveillula şi Phyllactinia conidiile sunt solitare de tip
oidiopsis sau ovariopsis şi respectiv ovulariopsis, două variante ale primului tip
de conidii.
Înmulţirea sexuată. Se realizează prin procesul de gametagiogamie în
urma căruia iau naştere hifele ascogene pe care se formeaz[ ascele protejate de
ascofructe (cleistotecii sau cleistocarpi). Cleistoteciile sau cleistocarpii sunt
complet închise, brune, prevăzute cu apendici ş i cuprind una sau mai multe
asce cu câte 8 ascospori. Ele apar pe suprafaţa substratului sub forma unor
puncte mici negre, uşor vizibile.
Pentru determinarea genurilor din familia Erysiphaceae se folosesc
următoarele criterii:
1. Numărul de asce dintr-o cleistotecie;
2. Forma apendicilor;
3. Tipul de conidii;
4. Numărul de ascospori din ască.
Pe baza numărului de asce dintr-o cleistotecie genurile de ciuperci
Erysiphaceae se clasifică în două grupe: monoasce şi poliasce.
În funcţ ie de celelalte criterii amintite maio sus se pot identifica mai
bine genurile şi respectiv speciile aparţinând genului respectiv.
În cele ce urmează sunt prezentate elementele de recunoaştere pentru
fiecare gen în parte.
Monoasce
- Genul Sphaerotheca (fig.14)
-o singură ască în
cleistotecie sau în
cleistocarp sau în ascofruct
-8 ascospori în ască
-apendicii cleitoteciei simpli
-conidii de tip Oidium
Fig 14
Fig 15
98
-Genul Podosphaera (foto.
66) -apendici ramificaţi
dicotomic la partea terminală
-conidii de tip Oidium
-8 ascospori în ască
Foto 66
Poliasce
Fig. 16
-Genul Leveillula(fig.16)
-tip conidian Oidiopsis
sau Ovariopsis
-apendici simpli
-ascofruct sau cleistotecie
poliască -2 ascospori în ască
Fig 17
Fig 18
99
Fig 19
- Genul Uncinula (fig 19)
- apendici răsuciţi în spirală la
partea terminală sau la vârf
-ascofruct sau cleistotecie
poliască
- tip conidian Oidium
- 4-8ascospori în ască
Fig 19
Fig 20
Foto 67
100
Erysiphaceae monoasce
Genul Sphaerotheca
2.5.4.1.1.-Făinarea cucurbitaceelor-
Sphaerotheca fuliginea (Schlecht.)Sahn.
101
se manifestă prin apariţia pâslei miceliene, la început albă, iar mai târziu alb-
cenuşie.
Pe lăstari atacul se manifestă în toate fazele de dezvoltare prin apariţia
unor zone albicioase, care apoi devin pâsloase, învelind lă starii ca într-un
manşon (Fig 21). Lăstarii atacaţi se îndoaie la vârf, se vestejesc şi se usucă.
Pe fructe atacul se manifestă prin determinarea unor crăpături şi
deformări ale acestora.
Patogenul Sphaerotheca pannosa (Wallr.) Lev. var. persicae Woron;
anamorfa sau form conidiană Oidium leucoconium Desm. este o ciupercă la
care cleistoteciile apar foarte rar în condiţiile ţării noastre. Cleistoteciile conţin
o singură ască globuloasă cu dimensiuni de 64-125,4x64-114 µm, cu câte 6-8
ascospori. Apendicii cu care sunt prevăzute cleistoteciile sunt scurţi, simpli,
septaţi (Foto 69).
Conidiile sunt dispuse în lanţuri, sunt unicelulare, elipsoidale, rotunjite
la capete cu dimensiuni cuprinse între 17- 24,5x9-16,2 µm.
Foto 69
Cleistotecie cu apendici
simpli şi ască cu 8
ascospori Cf. şi
lanţ de conidii
102
Bobocii florali sunt înveliţi parţial sau total într-o pâslă albicioasă care
le împiedică deschiderea, florile formate rămân mici cu petale deformate şi
acoperite de pete violacee sau brun-închis (Foto 70).
Pe ramurile tinere boala se manifestă prin prezenţa unei pâsle groase
dispuse pe o parte sau de jur împrejurul ramurii. Spre toamnă în pâsla de pe
ramuri se formează ni şte puncte mici, galbene la început apoi brune, care
reprezintă cleistoteciile ciupercii (Foto72).
În cazul unui atac puternic, boala apare şi pe fructe care se deformează
şi crapă.
103
punctişoare mici, brun-negricioase care sunt cleistoteciile ciupercii. Lăstarii
atacaţi rămân nedezvoltaţi, se brunifică şi se usucă.
a) b)
c)
Foto 73 a), b), c): Podosphaera leucotricha atac pe frunze, lăstari şi flori.
Atacul pe flori este cel mai păgubitor (Foto 73c). Organele florale
(sepale, petale) sunt deformate, înguste şi acoperite de o pulbere albă-gălbuie.
Florile atacate se brunifică şi se usucă . Boala poate fi observată şi pe fructele
tinere care se prezintă acoperite de o pâslă albicioasă, sub care ţesuturile se
brunifică.
Patogenul-Podosphaera leucotricha (Ell. et. Ev.) Salm. f. c. Oidium
farinosum Cke . prezintă conidiofori simpli, lungi pe care se formează conidii
de tip Oidium, cilindrice, unicelulare, trunchiate uşor la capete, cu dimensiuni
de 16-27x10-17 µm.
Cleistoteciile (sau cleistocarpii) sunt sferice sau uşor turtite prevăzute,
cu apendici rigizi, simpli, rareori dicotomic ramificaţi la vârf. În cleistotecie se
formează o singură ască ovoidă care conţine 8 ascospori elipsoidali,
uniceleulari, hialini cu dimensiuni de 22-26 x12-15 µm (Foto 74 şi 75).
Peste iarnă ciuperca rezistă fie sub formă de miceliu de rezistenţă,
localizat între solzii mugurilor sau la suprafaţa lăstarilor, fie sub formă de
cleistotecii, (atunci când acestea se formează).
104
Foto: 75
Foto.75.Apendicii ciupercii
Foto: 74 Cleistotecie cu o ască cu 8 ascospori Podosphaera leucotricha
Erysiphaceae poliasce
105
Foto 77: Atac pe spic cu formare de cleistotecii sau
cleistocarpi (fructificaţiile sexuate ale ciupercii)
106
Cleistoteciile au formă sferică, uşor turtită la bază şi prezintă numeroşi
apendici simpli. În interiorul lor se formează mai multe asce cu câte 4-6
ascospori unicelulari, ovali cu dimensiuni de 18-22x12-26 µm.
107
ascospori unicelulari. La suprafaţă, cleistoteciile prezintă numeroşi apendici,
scurţi, multidicotomic ramificaţi la capăt şi dispuşi numai în regiunea de mijloc
a cleistoteciei (Fig 23).
Făinarea este considerată una dintre cele mai păgubitoare boli ale viţei-
de-vie.
Simptome. Atacul se manifestă pe frunze, lăstari, inflorescenţe,
ciorchini şi boabe.
Pe frunze, atacul se manifestă prin apariţia pe ambele feţe ale limbului,
a unei pâsle fine, albe-cenuşii, care ocupă zone neregulate, izolate sau
confluente (Foto 81). Pe lăstari apare aceeaşi pâslă micelieană ca şi pe frunze.
După puţin timp pe suprafaţa pâslei miceliene se formează conidioforii
şi conidiile ciupercii. Toamna, pe faţa superioară şi pe cea inferioară a frunzelor
apar punctişoare mici, la început gălbui, apoi brun-negricioase, care reprezintă
cleistoteciile sau cleistocarpii ciupercii.
Foto 81 Foto 82 Foto 83
108
Forma de atac pe boabe este foarte frecventă şi foarte păgubitoare.
Boabele infectate sunt acoperite de obicei pe toată suprafaţa, de o pâslă fină,
albă cenuşie, sub care pieliţa apare de culoare cenuşie brunie (Foto82 şi 83).
Boabele atacate nu se mai dezvoltă , rămân mici ş i acre. În fază avansată a
bolii, are loc crăparea boabelor, mustul se scurge, iar sâmburii devin vizibili
(Foto 84). Boabele crăpate putrezesc pe vreme umedă, sau se usucă pe vreme
uscată. Într-o plantaţie de vi ţă de vie puternic afectată de făinare se percepe un
miros înţepător de mucegai (de peşte alterat).
Patogenul este Uncinula necator (Schw.) Burr, anamorfa sau forma
conidiană Oidium tuckeri Berk prezintă conidii incolore, cilindro-ovoidale cu
dimensiuni de 20-36 x14-18 µm (Fig. 24-dreapta).
Cleistoteciile sau cleistocarpii au o culoare gălbuie la început, pentru ca
la maturitate să devină brun negricioasă. La suprafaţa cleistoteciilor se găsesc
numeroşi apendici, lungi cu extremitatea răsucită în formă de spiral ă (Fig.24-
mijloc). În cleistotecii se formează mai multe asce care conţin 4-8 ascospori
elipsoidali, unicelulari, hialini cu dimensiuni de 15-18x9-11µm (Fig. 24-
stânga).
109
Sphaerotheca humuli cu anamorfa sau forma conidiană Oidium
erysiphoides cauzează făinarea hameiului.
Podosphaera leucotricha cu anamorfa sau forma conidiană Oidium
farinosum care cauzează făinarea mărului;
Podosphaera oxycanthae cu anamorfa sau forma conidiană Oidium
crataegi cauzează făinarea speciilor din genurile (Crataegus, Cydonia,
Sorbus);
Podosphaera tridactyla cu anamorfa sau forma conidiană Oidium
passerini cauzează făinarea speciilor din genul Prunus.
Genul Blumeria cu speciile:
Blumeria (sin. Erysip he) graminis f. sp. Tritici cu anamorfa sau forma
conidiană Oidium monilioides cauzează făinarea grâului
Blumeria (sin. Erysiphe) graminis f. sp. avenae cauzează făinarea ovăzului
Blumeria (sin. Erysiphe) graminis f. sp. hordei cauzează făinarea orzului;
Blumeria (sin. Erysiphe) graminis f. sp. secalis cauzează făinarea secarei;
Genul Erysiphe cu speciile:
Erysiphe betae cu anamorfa Oidium cauzează făinarea sfeclei;
Erysiphe umbeliferrum cauzează făinarea umbeliferelor
Erysiphe cichoracearum cu anamorfa Oidium cauzează făinarea
castraveţilor, făinarea florii-soarelui;
Erysiphe trifolii cauzeazensieă făinarea trifoiului;
Erysiphe pisi cauzează făinarea mazării;
Genul Microsphaera cu speciile:
Microsphaera alphitoides (sin. M. Abbreviata) cu anamorfa Oidium
alphitoides cauzează făinarea stejarului;
Microsphaera begoniae cauzează făinarea speciilor de
Begonia; Microsphaera berberis cauzează făinarea mahoniei;
Microsphaera grossulariae cauzează făinarea europeană a agrişului şi
coacăzului;
Microsphaera polonica cu anamorfa Oidium hortensiae cauzează făinarea
hortensiei;
Genul Uncinula cu speciile:
Uncinula necator cu anamorfa Oidium tuckeri cauzează făinarea viţei-de-vie;
Uncinula prunastri cauzează făinarea porumbarului Prunus spinosa;
Uncinula salicis cauzează făinarea sălciilor;
Genul Sawadea cu specia
Sawadea bicornis cauzează făinarea speciilor de arţar (Acer campestre,
A. negundo, A. platanoides, A. pseudoplatanus, A. tataricum).
Genul Leveillula cu speciile:
Leveillula solanacearum/ Leveillula taurica f. lycopersici cu anamorfa
Oidiopsis taurica cauzează făinarea tomatelor;
Leveillula solanacearum f. capsici cauzează făinarea ardeiului;
Leveillula solanacearum f. melongenae cauzează făinarea vinetelor;
Genul Phyllactinia cu specia
Phyllactinia guttata cu anamorfa Ovulariopsis cauzează făinarea
alunului;
Genul Trichocladia cu specia
Trichocladia astragali.
110
Observaţie: Natura cauzală pentru fiecare boală în parte trebuie corect
diagnosticată prin examen microscopic. Unele specii de ciuperci se pot
identifica după anamorfa ciupercii sau forma coniană (forma, arhitectura,
dispunerea, culoarea, dimensiunile, prezenţa sau absenţa septelor la
conidiofori şi conidii, la picnidiile cu picnospori, la acervuli) sau după
telemorfa ciupercii sau după forma specifică a fructificaţiilor sexuate (asce
cu ascospori, ascofructe-cleistotecii sau cleistocarpi, peritecii cu asce şi
ascospori, apotecii). La speciile care produc făinări se ţine cont şi de
prezenţa sau absenţa formei de fructificare sexuată (prezenţa sau absenţa
cleistoteciilor sau cleistocarpilor, forma şi dispunerea apendicilor,
numărul ascosporilor din ască, tipul conidian).
Unitatea de învăţare 2
Prezentarea principalelor boli produse de
ciuperci din genurile Gibberella, Claviceps, Colletotrichum, Khuskia,
Diaporthe, Gnomonia, Gaeumannomyces, Mycosphaerella, Phaeosphaeria,
Septoria, Cercospora, Fulvia (sin. Cladosporium), Stigmina, Cochliobolus,
Didymella, Pyrenophora, Setosphaeria (sin. Exerohilum), Leptosphaeria
Ordinul Hypocreales
Familia Nectriaceae
2.5.5. -Înflorirea parazitară a boabelor de porumb-
Giberella fujikuroi (Saw.) Wr. f.c. Fusarium moniliforme ( Sheld.)
Foto 85 Fig. 25
Gibberella fujikuroi atac pe boabe de porumb (st.) şi fructificaţii (dr.)
Macro- şi microconidii şi asce cu ascospori
111
Când atacul se manifestă pe plăntuţele din câmp, la baza tulpinii şi pe
rădăcini apare miceliu ciupercii, de culoare alb-roz, iar în final plăntuţele
infectate putrezesc şi mor.
Patogenul este Giberella fujikuroi (Saw.) Wr. f.c. Fusarium
moniliforme (Sheld.) şi face parte din familia Nectriaceae, ordinul
Hypocreales, subclasa Hypocreomycetidae, clasa Sordariomycetes, phylum
Ascomycota, Regnul Fungi. Ciuperca prezintă conidiofori foarte scurţi ce se
diferenţiază puţin de pe miceliu şi prezintă conidii de tip Fusarium ( macro şi
microconidii) . Macroconidiile sunt hialine, fusiforme, ascuţite la cele două
extremităţi şi puţin curbate, cu 3-6 septe, de dimensiuni cuprinse între 41,4x4,3
µm (Fig. 25). Microconidiile sunt hialine, unicelulare, ovale de 10,5x4,2 µm,
dispuse în lanţuri. Această ciupercă formează rar peritecii.
2.5.6. -Putregaiul tulpinilor şi ştiuleţilor de porumb-
Gibberella zeae (Schv.) cu anamorfa sau forma conidiană
Fusarium roseum f. sp. cerealis graminearum (Schv.)
112
Foto 88 Fig. 26 Fusarium graminearum atac pe ştiulete,
tulpină, baza tulpinii şi
fructificaţii. Macro şi microconidii tip Fusarium şi asce cu ascospori.
Patogenul este Gibberella zeae (Schv.) f.c. Fusarium graminearum
(Schv) face parte din familia Nectriaceae, ordinul Hypocreales, subclasa
Hypocreomycetidae, clasa Sordariomycetes, phylum Ascomycota, Regnul
Fungi. Prezintă conidiofori foarte scurţi pe care se formează două feluri de
conidii: microconidii şi macroconidii. Macroconidiile sunt hialine, fusiforme,
uşor curbate, cu 3-5 septe şi măsoară 30-60x4-6 µm (Fig 26).
Periteciile apar primăvara, pe resturile de plante rămase pe câmp, au
formă sferică sau ovoid ă, culoare neagră, prevăzute cu un gât, cu dimensiuni
de 200-300x170-220 µm. Cele două specii Fusarium produc micotoxine foarte
periculoase care pot fi precursoarele cancerului la om şi ele se numesc DON
(deoxinivalenol), zearalenol şi zearalenon.
113
Sclerot germinat
Spic cu scleroţi
Peritecie cu asce şi
ascospori
114
În faza de maturitate a plantelor boala poate să se manifeste pe frunze,
tulpini, păstăi şi boabe.
Pe frunze apar pete de culoare brun-gălbuie de formă neregulată sau
oval ă şi dimensiuni diferite dispuse între nervuri. Ele sunt cufundate în ţesut şi
sunt mărginite de o dungă subţire brun-roşcată. La început petele sunt izolate,
însă ulterior ele confluează ocupând suprafeţe din ce în ce mai mari din limbul
frunzei, care se brunifică şi se usucă. Sub acţiunea presiunii dinamice a
vânturilor sau alternanţa vânt-arşiţă ţesuturile se rup şi frunzele par sfâşiate şi
perforate.
Pe tulpini apar aceleaşi pete de brunificare, cufundate în ţesut, mici la
început, care confluează şi formează dungi de culoare brun-închisă. Întrucât
sunt afectate vasele conducătoare partea extremă a plantei se îngălbeneşte şi se
usucă. Tulpinile se frâng cu uurinţă sub aciunea vânturilor.
Pe păstăi pot să apară aceleaşi pete brun-gălbui, circulare sau ovale,
cufundate în ţesut, mărginite de un halou de culoare roşietică (Foto 89 şi 90).
116
În cazul culturilor destinate consumului se recomandă un tratament
după răsărire şi unul înainte de înflorit, iar în loturile semincere se mai fac două
tratamente, la sfârşitul înfloritului şi un tratament la formarea păstăilor. Aceste
tratamente se aplică după criteriul fenologic. Dacă îns ă vrem să fim mai
exigenţi putem aplica tratamentele în funcţie de PED, de criteriul biologic al
ciupercii în funcţie de ciclul evolutiv, corelat cu criteriul ecologic, respectiv
evoluţia factorilor temperatur ă şi umiditate şi aceste criterii suprapuse peste
fenologia plantelor de fasole (criteriul fenologic). Pentru tratamente se pot
folosi unele dintre urmă toarele produse: Gr. C: Tiuram 75 PU-0,2% (t.p. 10
z); Captadin 50 PU -0,25% (t.p. 14 z); Captan 50 WP-0,25% (t.p. 14 z); Captan
80 WP-0,16% (t.p. 14 z); Merpan 50 WP-0,25% (t.p. 14 z); Merpan 80 WDG-
0,15%; Gr. K: Euparen 50 WP-0,2%.
117
Culoarea cărămizie sau portocalie apare numai pe vreme umedă şi ea
este dată practic de formarea fructificaţiilor asexuate reprezentate de lagăre
subcuticulare de conidiofori şi conidii, care rup cuticula şi devin aparente,
având aspectul unor punctişoare plate cărăizii dispuse în cercuri concentrice şi
care sunt acervulii ciupercii.
În cazul castraveţilor, fructificaţiile ciupercii apar mai rar decât la
pepeni, în schimb se constată apariţia pe suprafaţa petelor a unui exudat galben-
brun, răşinos, care se întăreşte în contact cu aerul.
Patogenul este Colletotrichum orbiculare (sin.Colletotrichum
lagenarium (Pass.) Ell. et Halst., sin. Colletotricum oligochaetum Cav.), ord.
Phyllachorales, subclasa Incertae sedis, cl. Sordariomycetes, încr.
Ascomycota, Regnul Fungi.
Miceliul ciupercii se dezvoltă intercelular şi pe el se formează, lagăre
subcuticulare de conidiofori şi conidii denumite şi acervuli (Fig. 28).
Conidioforii sunt simpli, hialini, cilindrici, lungi de 60-70 µm şi poartă
în vârf conidii ovoide sau cilindrice, unicelulare, hialine, de 13-18x4-6 µm.
Printre conidiofori se găsesc câte 3-5 ţepi bruni, simpli de 60-140x4
µm. Temperatura poate fi condiderată ca un factor important în evoluţia
o
patogenului. Astfel, temperaturi de 24 -26 C şi umiditate moderată pot fi
o
considerate ca optime, temperaturi de 6 C sunt considerate ca minime pentru
o
evoluţia patogenului, iar temperaturi de 34 C sunt considerate maxime. De
fapt interacţiunea factorilor de mediu este foarte complexă, iar matricea de
calcul a evoluţiei ciupercii este corelată pozitiv cu complexitatea evoluţiei
factorilor de mediu.
La temperatura optimă de dezvoltare germinarea conidiilor are loc după
8 ore în prezenţa picăturilor de apă pe organele plantelor atacate, la 24 de ore
germinaţia conidiilor a ajuns la 41%, iar după 48 de ore germinaţia conidiilor
poate ajunge la 81%.
Transmitere-răspândire. În timpul perioadei de vegetaţie ciuperca se
transmite prin intermediul conidiilor eliberate din acervul şi răspândite cu
ajutorul stropilor de ploaie, cu ajutorul insectelor sau prin intermediul vântului.
Perioada de incubaţie este de 3 -4 zile la plantele tinere în condiţii
favorabile de evoluţie ş i dezvoltare şi de 5-8 zile la plantele mature, perioadă
după care apar noi pete de antracnoză . Ciuperca iernează sub formă de miceliu
şi de conidii în resturile vegetale de la suprafaţa solului sau din sol. Ciuperca se
mai poate transmite prin sau pe seminţe.
Prevenire şi combatere. Se recomandă strângerea şi arderea s-au
îngroparea resturilor vegetale, asolament sau rotaţii de 3-4 ani pentru
cucurbitacee, precum ş i amplasarea acestor culturi pe sole drenate care nu reţin
apa din ploi sau apa de irigaţie.
Sămânţa folosită pentru semănat trebuie să fie sănătoasă, dezinfectată
termic sau chimic.
În cazul unor atacuri semnificative ale ciupercii manifestate în timpul
perioadei de vegetaţie, mai ales atunci când se depăşeşte PED se pot efectua
tratamente cu unul din produsele: Dithane M 75 WG-0,2%; Dithane M 45-
0,2%; Nemispor 80 WP -0,2%; Vondozeb-0,2% (t.p. 14 z).
118
2.5.10. - Putregaiul uscat al ştiuleţilor de porumb-
Khuskia oryzae [sin. Nigrospora oryzae (BerK. et Br.) Petch.]
Boala este cunoscută în toate zonele în care se cultivă porumbul şi
realizează pagube de 1-2% din producţie în toamnele ploioase la porumbul din
câmp cât şi la cel depozitat.
Simptome. Ciuperca atacă ştiuleţii care nu sunt bine înveliţi în pănuşi
în faza de maturare a acestora sau pe cei dezveliţi de păsări. Ştiuleţii atacaţi
prezintă un putregai uscat al rahisului, ceea ce face ca aceştia să devină
sfărâmicioşi (Foto 94 şi 95). Ace şti ştiuleţi sunt mai uşori decât cei sănătoşi,
rahisul lor devine moale, capătă o culoare cenuşie-negricioasă şi nu rămân
intacte decât fibrele lemnoase. Boabele joacă în alveole, sunt şiştave, fără luciu,
sunt uşoare ş i cu facultatea germinativă scăzută şi nu pot fi separate mecanic.
În alveolele de pe rahis, cât şi la baza boabelor se observă miceliul de culoare
cenuşie şi fructificaţia asexuată a ciupercii reprezentată de o mulţime de spori
de culoare neagră.
Foto 95
Foto 94 Fig. 29
Ştiulete atacat de Nigrospora oryzae şi fructificaţiile ciupercii
119
2.5.11. -Pătarea brună şi frângerea tulpinilor de floarea-
soarelui-Diaporthe helianthi Munt.-Cvetk. Mihalj. et Petr.
Anamorfa sau f.c. Phomopsis helianthi Munt.-Cvetk. Mihalj. et Petr.
Sunflower stem canker (engl.)
120
Foto 97: Pătarea brună şi frângerea tulpinilor de floarea-soarelui
Phomopsis helianthi aspect de la S.C.D.A. Şimnic-Craiova (Original)
121
o
Constanta dezvoltării patogenului Diaporthe helianthi este de 252 C
o
(K=252 C), calculată după formula lui Blunck, iar durata dezvoltării este de
21-63 zile, în funcţie de momentul realizării constantei K. În funcţ ie de acest
parametru se poate aproxima momentul eliberării primilor ascospori din asce şi
respectiv momentul aproximativ al realizării primelor infecţii a plantelor cu
ciuperca Diaporthe helianthi. În funcţ ie de acest aspect se pot avertiza
tratamentele chimice pentru prevenirea şi combaterea pătării brune şi frângerea
tulpinilor de floarea soarelui.
Un aspect important este şi cel reprezentat de rezistenţa plantelor faţă de
patogenul Diaporthe helianthi care s-a constatat că este corelată cu rezistenţa
la Macrophomina phaseoli şi Phoma macdonaldii (Vrânceanu şi colab.,
1983).
Ord. Diaporthales
Fam. Gnomoniaceae
2.5.12. - Antracnoza nucului -Gnomonia juglandis (DC) Trov.
Anamorfa sau f. c. Marsonina juglandis (Lib.) Mang.
122
Patogenul este ciuperca Gnomonia juglandis (DC) Trov. f. c.
Marssonina juglandis (Lib.) Mang, fam. Gnomoniaceae, ord. Diaporthales,
cl. Sordariomycetes, Phylum Ascomycota, Regnul Fungi.
Descriere microscopică. Ciuperca prezintă un miceliu intercelular ce
fructifică asexuat lagăre subcuticulare de conidiofori drepţi, scurţi şi deşi pe
care se prind conidii bicelulare, hialin-gălbui, fusiforme şi puţin curbate de 19-
28 x 5µm (Fig. 31). Înmulţirea sexuată a ciupercii se realizează prin
gametangiogamie, din unirea gametangilor rezultând hife ascogene în interiorul
unei peritecii cu gât lung (Fig.32). Ascele sunt cilindrice, iar ascosporii sunt
gălbui-hialini, bicelulari.
Fig 31: Acervul la Gnomonia juglandis Fig 32: Peritecie cu gât lung
cu asce şi ascospori
123
Foto. 98 Foto.99 Foto. 100
După site-ul http://WWW.apsnet.org/education/LessonsPlantPath/TakeAll
124
Importanţă. Pierderile pot fi însemnate în zonele unde se parctică
monocultura de grâu, în special acolo unde tehnologia aplicată include lucrări
minime ale solului sau zero tillage.
Ordinul Dothideales
Familia Dothideaceae
2.5.14. - Antracnoza mazărei-Mycosphaerella pinodes (Berk. Et Blox)
Niessl, anamorfa sau forma conidiană Ascochyta pinodes (Br. Et Bl.)
Picnidie cu picnospori
125
În interiorul lor se formează numeroşi picnospori, incolori, cilindrici,
bicelulari, cu vârfurile rotunjite, cu dimensiuni care variază între 9,5-19x 3,5-5
µm (Fig. 33).
Periteciile sunt negricioase, sferice sau uşor turtite, conţin numeroase
asce cu câte 8 ascospori bicelulari, hialini, cu dimensiuni de 15-22x5-8 µm.
Forma conidiană
Ramularia tulasnei
126
Conidioforii sunt drepţi, cilindrici, simpli sau puţin ramificaţi la vârf,
septaţi, incolori, dispuşi în tufe.
Conidiile sunt incolore, la început ovoide apoi cilindrice drepte sau
puţin arcuite. Conidiile tinere sunt unicelulare iar cele mature prezintă 1-3
pereţi transversali. Dimensiunile conidiilor variază între 15-55 x 2-5 µm (Fig.
34 )
A doua formă de înmulţire asexuată o reprezintă forma conidiană
Septoria fragarie (Lib.) Desm. şi apare sub formă de picnidii care se formează
spre toamnă.
În picnidii se găsesc numeroşi picnospori hialini, filamentoşi , cu
dimensiuni de 25-30 x 4-5 µm, prevăzuţi cu 1-3 septe.
În frunzele bolnave se formează în primăvara următoare peritecii
negricioase cufundate în substrat, care conţin numeroase asce cu câte 8
ascospori, ovoizi, hialini, bicelulari, cu celule inegale şi dimensiuni de 13-
15x3-4 µm.
127
a b c
Foto 105: Picnospori de Foto 106: Efectele atacului Foto 107: Picnidii
cu picnospori
Septoria tritici speciei Septoria tritici
129
Fig. 36:Aspect microscopic coparativ între picnidia şi picnosporii
aparţinând speciei Septoria tritici (A) şi picnidia şi picnosporii aparţinând
speciei Stagonospora (Septoria) nodorum (B)
131
picnidiile cu picnospori ale ciupercii (Foto 110). Când umiditatea în mediul
înconjurător creşte (precipitaţii abundente şi U% peste 85%) petele se
înmulţesc rapid, se unesc între ele putând ocupa suprafeţ e mari din limbul
frunzei care se usucă parţial sau total. În general uscarea începe de la baza
plantelor şi continuă uneori până în vârf.
Pete de brunificare pot să apar ă şi pe tulpină în interiorul cărora se
observă punctişoarele negre globuloase, ce reprezintă picnidiile cu picnospori.
Patogenul este ciuperca Septoria lycopersici Speg. fam.
Mycosphaerellaceae, ord. Capnodiales, subclasa Dothideomycetidae, cl.
Dothideomycetes, încr. Ascomycota, Regnul Fungi.
Descriere microscopică. Aparatul vegetativ al ciupercii este
reprezentat de un tal filamentos ramificat, septat şi hialin care se dezvoltă în
spaţiile intercelulare ale mezofilului frunzelor pe care le parazitează.
Pe acest tal filamentos, cufundate în mezofil se formează picnidiile
sferice sau globuloase, de 90-150 µm dimensiune şi care conţin în interior
numeroşi picnospori gălbui-hialini, pluricelulari, filamentoşi, uşor curbaţi, cu
3-7 septe, de 30-120x2-4 µm (Fig. 38). La partea apicală picnidiile prezintă
osteolul prin care sunt eliberaţi în afară picnosporii când au ajuns la maturitate
în vederea realizării de noi infecţii secundare în condiţii de temperaturi
cuprinse între 15-28 oC şi umiditate ridicată. De la un ciclu de vegetaţie la altul
se transmite prin resturile vegetale infectate.
132
Foto. 110: Septoria lycopersici pe Fig. 38: Picnidie cu picnospori
frunze de tomate-picnidii cu picnospori detaliu mărit
133
0,2% (t.p. 21 z); Captan 80 Wp-0,125% (t.p.21 z); Folpan 50 WP-0,2%;
Merpan 50 WP-0,2% (t.p. 21 z); Gr. L: Labilite 70 WP-0,2% (t.p. 28 z); Shavit
F 72 WP-2 kg/ha (0,2%);
Atenţie-se recomnadă alternarea fungicidelor cu substaţa activă
aparţinând altor grupe în vederea evitării apariţiei rezistenţei la fungicide.
Este considerată una dintre cele mai grave boli ale sfeclei datorită evoluţiei
rapide şi distrugerii foliajului plantelor în timp relativ scurt. Boala produsă de
această ciupercă este specifică zonelor climatice caracterizate printr-
134
un climat ceva mai umed, la noi fiind specifică pentru zonele cu suma
precipitaţiilor ce depăşesc 600 mm annual, condiţii întâlnite în judeţele: Cluj,
Maramureş, Bihor, Timi ş, Braşov. În Câmpia Dunării este favorizată apariţia
bolii datorită irigării prin aspersiune.
Simptome. Boala se manifestă de obicei începând cu luna iulie şi
continuă în luna august, când pe frunzele de sfeclă se observă apărând niş te
pete de culoare galbenă, apoi brun ă şi în final cenuşii, colţuroase sau rotunjite
şi care sunt înconjurate de un halou de culoare brun-roş ietică (Foto 111).
Ţesutul din dreptul petelor este puţin cufundat ş i pe suprafaţa lui se formează
pe vreme umedă un strat subţire constituit din fructificaţiile asexuate ale
ciupercii, respectiv conidiofori şi conidii. Într-un stadiu mai avansat al
patogenezei se constată că ţesutul din dreptul petelor îşi pierde elasticitatea şi
rezistenţa mecanică şi sub acţiunea dinamică a vântului se rupe dând aspectul
de frunze ciuruite. Când condiţiile de mediu sunt foarte favorabile numărul
petelor de pe frunze este foarte mare, fapt ce duce la reducerea substanţială a
suprafeţei fotosintetic active şi se înregistreaz ă uscarea parţială sau totală a
frunzelor. Petele pot să apară şi pe peţioluri, cu deosebirea că forma lor este
mai alungită. Sub acţiunea patogenă a ciupercii scade capacitatea de asimilaţie
a aparatului foliar, rădăcinile stagneză în creş tere şi au un conţinut scăzut de
zahă r. Boala se poate manifesta şi la culturile de semniceri determinând
obţinerea de glomerule mici sau chiar uscarea tulpinilor florifere.
135
dimensiuni cuprinse între 50-160x3-4 µm (Fig. 39). Când condiţiile de mediu
sunt favorabile, adică temperatura este cuprinsă între 26-32 oC, iar UR este de
60-90%, filamentele de infecţie se formează în 15-18 ore. Ciclul patogenezei
durează între 8-21 de zile, funcţie de condiţiile climatice, iar în condiţiile
irigării prin aspersiune ciclul are 7 zile. În funcţie de condiţiile climatice ale
anului, de rezistenţa cultivarului, de aprovizionarea cu macro- şi microelemente
a solului şi de sistemul de protecţie aplicat culturii, pierderea de producţie poate
fi de 20-30%, iar cea de zahăr poate ajunge de la 25-50%, mai ales atunci când
infecţiile se produc spre sfârşitul lunii iunie.
Transmitere -răspândire. Ciclul ciupercii este reluat în anul următor
de conidiile formate pe stromele conidifere, care se formează pe frunzele
rămase în câmp şi care sunt foarte rezistente la frigul din timpul iernii. În
timpul perioadei de vegetaţie răspândirea ciupercii se realizează prin
intermediul conidiilor care se formează pe suprafaţa petelor.
Prevenire şi combatere. În cazul culturilor de sfeclă se recomandă un
asolament de 4-5 ani precum şi izolarea în spaţiu la cel puţin 1000 de m a
loturilor semincere faţă de culturile de sfeclă de 1 an. Întrucât ciuperca poate
ataca şi alte plante din fam. Chenopodiaceae, este bine ca prin lucrările de
îngrijire, culturile de sfeclă să fie curate de buruieni pentru a nu permite
închiderea ciclului ciupercii şi menţinerea sursei de infecţie.
În timpul perioadei de vegetaţie se pot face tratamente cu unul dintre
fungicidele: Gr. B: Brestanid 50-0,5 kg pc/ha în 400 l apă la 1 tratament; trat. 2
la interval de 21 de zile; Gr. D: Bavistin DF-0,3 kg/ha; Bavistin 50 WP-0,3
kg/ha (t.p. 21 z); Bavistin FL-0,3 kg/ha (t.p. 21 z); Derosal 50 SC-0,3 l/ha;
Derosal 50 WP-0,3 kg/ha; Kolfugo 25 SC suspensie-0,6-0,9 l/ha (t.p. 18 z);
Benlate 50 WP-0,3 kg/ha (t.p. 21 z); Topsin 70 PU-0,3 kg/ha (t.p. 18 z); Topsin
M 70 WP-0,3 kg/ha (t.p. 18 z); Topsin MULV-0,5-1 l/ha (t.p. 21 z); Gr. F:
Bravo 500 SC-1,5-2 l/ha (t.p. 7 z); Mycoguard 500 SC-4 l/ha; Gr. J: Baycor
300 EC -2 l/ha (t.p. 28 z); Impact 125 SC-0,5-l/ha 2 trat. la 42 de zile); Punch
40 EC-0,2 l/ha; Score 250 EC-0,3 l/ha-2 trat. în 300 l apă/ha; Sumi 8 12,5 WP-
0,5 kg/ha; Gr. L: Alert-0,5 l/ha; Alto Combi 420-0,5 l/ha; Brestan 60 WP-0,5
kg/ha (t.p. 40 z); Rias 300 EC-0,3 l/ha; Tango-0,75 l/ha; Tango Super-1 l/ha;
Se va ţine seama şi de reacţia cultivarelor faţă de principalii patogeni
(tabelul nr. 3):
Tabelul 4
Rezistenţa hibrizilor de sfeclă de zahăr omologaţi în 2002 faţă de atacul
patogenilor
Această boal ă a fost descrisă pentru prima dată în anul 1939 în serele
de la Nucet din jude ţul Dâmbovia, apoi la cele de la Codlea, Grozăveşti,
Băneasa, Işalsera, cât şi în o serie de solarii. Este o boală tipică pentru spaţii
protejate cu sticlă sau cu folie fiind favorizată de condiţiile de microclimat
specific ce se realizează în aceste spaţii şi ne referim la umiditatea atmosferică
ridicată şi temperatura ridicată şi relativ constantă ce se realizează.
Simptome. Boala se manifestă cel mai adesea pe frunze, dar poate în
cazuri de maximă favorabilitate să se manifeste ş i pe tulpini şi fructele tinere.
Pe frunzele situate la baza plantelor de tomate apar primele simptome sub
forma unor pete de culoare galbenă la început, care apoi devin galbene-brune şi
în final brune-roşietice. Forma petelor poate fi variabilă , de cele mai multe ori
ovală şi dimensiuni de la 0,5-2 cm. Variabilitatea formei şi dimensiunilor
rezidă din faptul că petele pot să conflueze între ele şi să rezulte diverse forme
şi mărimi. În dreptul petelor, dar pe partea inferioară a frunzelor apar
fructificaţiile asexuate ale ciupercii reprezentate de conidiofori şi conidii, sub
forma unui puf catifelat brun-violaceu sau cafeniu (Foto 112 a şi b). Ţesuturile
afectate se brunifică şi se usucă. Când condiţiile de mediu sunt prielnice bolii,
frunzele puternic afectate se usucă începând de la bază către etajele superioare,
plantele sunt debilitate, fructele stagnează în creştere şi dezvoltare, se colorează
înainte de a ajunge la mărimea corespunzătoare cultivarului şi au gustul
depreciat ca urmare a împiedicării translocării asimilatelor din frunze către
fructe, datorită consumului realizat de ciupercă în procesul de patogeneză, cât
şi toxinelor elaborate care conduc la uscarea ţesuturilor afectate.
137
a) b)
Conidii
Conidiofori
138
Au fost identificate numeroase rase fiziologice ale ciupercii care au
fost grupate în 5 grupe ş i anume: A, B, C, E, F. Pentru împiedicarea
instalării acestei ciuperci, dar şi a altora, în tehnologie se recomandă
eliminarea frunzelor bazale pentru o mai bună aerisire a culturii şi
utilizarea irigării pe brazde sau prin picurare. S-au dovedit a fi rezistente
la acestă ciupercă cultivarele: Abundo, Bellina, Rianto, Rovato, Solara,
Sonatino, Viola, rezistenţă conferită de gene majore de hipersensibilitate-
Cf-de conţinutul scăzut de zahăr şi de concentraţiile scă zute ale unor
aminoacizi. Surse de rezistenţă pentru ciuperca Fulvia au fost găsite în
Lycopersicum parvifolium, Solanum penelii, Purdue 135. Gene de rezistenţă
faţă de patogenul Fulvia au mai fost identificate şi în hibrizii: Apollo F1,
Cristal F1, Gabor F1, Marfa F1, Sayor F1.
140
Ştiuleţii atacaţi capătă o culoare neagră cărbunoasă şi de cele mai multe ori sunt
distruşi în totalitate.
Pe organele afectate de ciupercă respectiv pe frunze, teaca frunzelor,
pănuşi şi ştiuleţi apar abundent fructificaţiile asexuate ale ciupercii reprezentate
de conidiofori şi conidii, sub forma unui gazon de culoare brun-negricioasă.
Patogenul este ciuperca Cochliobolus carbonum, Bipolaris zeicola
(Stout) Shoem), Drechslera zeicola (Stout) Subram et Jain (sin
Helminthosporium carbonum Ullstrup, Nisikado et Miyake, fam.
Pleosporaceae, ord. Pleosporales, cl. Dothideomycetes, Phylum Ascomycota,
Regnul Fungi.
Miceliul ciupercii are dezvoltare intercelulară şi trimite în afară prin
stomate sau direct la suprafaţa substratului atacat conidiofori solitari sau grupaţi
în mănunchiuri (buchete) drepţi sau flexuoşi, bruni sau bruni-olivacei, de
250x5-8 µm, pe care se prind conidii fusiforme uşor curbate, mai îngroşate la
mijloc şi îngustate către capete şi cu vârfurile rotunjite, pluricelulare prezentând
2-12 septe transversale (obişnuit 7-8 septe) şi au dimensiuni de 25-100x7-18
µm (majoritatea conidiilor având 60-80x14-16 µm (Fig. 42).
Foto115
Foto116
141
2.5.24. - Pătarea şi arsura frunzelor de porumb
– Cochliobolus heterostropus,
Bipolaris maydis (Nisikado) Shoem.), Drechslera
maydis (Nisikado) Subram et Jain (sin.
Helminthosporium maydis Nish. Et Miyake
Foto117
Foto118
142
Rolul important în răspândirea patogenului în natură revine conidiilor.
De altfel ciuperca prezintă şi două rase şi anume rasa O şi rasa T.
Descrise rasa O şi rasa T nu diferă în mărime, formă şi culoare a
structurilor lor de înmulţire, dar sunt separabile pe baza patogenităţii lor. Rasa
O a lui Helminthosporium maydis a fost prima rasă descrisă în timp ce rasa T
nu era cunoscută. Rar rasa O a cauzat mai mult ocazional pagube localizate. Ea
poate ataca porumbul cu citoplasmă Texas mascul sterilă şi porumbul cu
citoplasmă normală cu virulenţă egală. Rar acestă rasă atacă ştiuleţii.
Rasa T este neobiş nuit de virulentă pe porumbul cu citoplasmă mascul
sterilă de tip Texas, dar în general cauzează numai o parazitare slabă pe
porumbul cu citoplasmă normală.
Aceast ă diferenţiere pronunţată a susceptibilităţii este controlată
citoplasmatic. Oarecare variabilitate în reacţia la infecţie cu rasa T este evidentă
în porumbul cu citoplasmă mascul sterilă de tip Texas faţă de porumbul cu
citoplasmă normală, dar acestă variaţie pare a fi controlată de gene nucleare ale
celulelor gazdă şi nu de citoplasmă.
Deoarece rasa T a lui Drechslera maydis atacă ştiuleţii, ea poate fi
diseminat ă pe şi între boabele porumbului. Rasei T a fost pentru prima dată
observată în SUA în 1969. Rasa T este posibil să fi pătruns în SUA indirect sau
direct prin sămânţă sau este posibil să fi apărut ca mutaţie a rasei O.
Prevenire şi combatere. Combaterea pătării şi arsurii frunzelor de
porumb cauzată de rasa O a lui Drechslera maydis poate fi cel mai bine
realizată prin cultivarea hibrizilor rezistenţi. Rezistenţa faţă de această rasă pare
a fi controlată în anumite linii de de un numă r mare de gene (gene multiple), în
altele de o singur ă genă recesivă. Controlul rasei T a lui Drechslera maydis
poate fi realizat utilizând hibrizi cu citoplasmă normală. Există surse
androsterile rezistente la rasa T care pot fi încorporate în linii consangvinizate
şi hibrizi. Producerea de sămânţă cu citoplsmă normală necesită detaşarea cu
mâna sau prin procedee mecanice a paniculelor la plantele semănate în rânduri
de pe linia mamă mai bine decât bazat pe androsterilitatea formelor parentale.
Stropirea cu fungicide este recomandată în cazul unor atacuri puternice mai
ales în câmpurile pentru înmulţirea liniilor consangvinizate, a loturilor pentru
obţinere de sămânţă hibridă sau în cazul porumbului zaharat.
Familia Dothideaceae
2.5.25. - Putrezirea coletului la tomate - Didymella lycopersici
143
Fig. 44: Didymella lycopersici atac pe plantă de tomat şi
fructificaţia reprezentată de picnidia cu picnospori
144
Pyrenophora graminea
Foto 119: Atac pe frunze de orz Fig. 45: Conidiofori şi conidii
145
dispuse în direcţia nervurilor de culoare cenuşie-verzuie de unde şi denumirea
de pătarea cenuşie, iar mai târziu galben-ocracee sau cafenie deschis,
delimitate de o linie brună uşor observabil ă (Foto 120, 121,123). Dimensiunile
petelor la începutul patogenezei variază de la 1- 2 cm lungime şi 3-5 mm lăţime
şi pot ajunge până la 15-20 cm lungime şi 2-4 cm lăţime Foto 120, 121, 122,
123).
Foto.122
Foto 120, 121,122: Exserohilum turcicum simptome de atac
146
Foto 124: Exserohilum turcicum atac pe porumb: detaliu, în câmp
Inoculare artificială la S.C. A. Şimnic (original).
147
Patogenul este ciuperca Exserohilum turcicum (Pass.) Leonard et
Suggs Setosphaeria turcica, Bipolaris turcica, Drechslera turcica (Pass.)
Subram et Jain sin. Helminthosporium turcicum Pass., fam. Pleosporaceae,
ord. Pleosporales, cl. Dothideomycetes, Phylum Ascomycota, Regnul Fungi.
Miceliul ciupercii se dezvoltă intercelular în parenchimul frunzelor şi
trimite în afară prin stomate mănunchiuri de 2-6 conidiofori cilindrici,
pluricelulari, simpli de culoare brun deschis. Conidiile sunt pluricelulare (cu 1-
9 septe transversale. Ele sunt naviculiforme, fusiforme sau eliptice cu episporul
gros, brun verzui neted. Dimensiunile conidiilor variază de la 80-150x20-24
µm (Fig. 46).
Forma perfectă a ciupercii a fost obţinută în laborator de către Luttrell şi
a fost denumită Trichometasphaeria turcica.
Transmitere-răspândire. Ciuperca iernează pe frunzele de porumb
infectate rămase ca resturi vegetale în câmp sau în depozitele de furaje şi în
timpul iernii conidiile se formează pe miceliul localizat în ş i pe vechile leziuni.
Noile conidii formate sunt luate de vânt şi duse pe frunzele de porumb aflate în
creştere şi dacă umiditatea este prezentă, conidiile germinează, penetrază
ţesutul frunzelor şi astfel provoacă boala. Conidiile pot fi transportate în timpul
toamnei la distanţ e variabile funcţie de intensitatea vântului, contribuind astfel
în anul următor la apariţia unor epidemii.
Germinaţia şi penetrarea are loc când apa liberă este prezentă pe frunze
o
după 6-18 ore şi când temperatura este cuprinsă între 18-27 C.
Leziunile sunt identificate la 7-12 zile după infecţie şi noile conidii se
formează, ele continuând ciclul bolii.
Răspândirea ciupercii în timpul perioadei de vegetaţie are loc prin
intermediul noilor conidii care dau naştere la un filament de infecţie care
pătrunde prin stomate sau lizează celulele epidermice realizând infecţa.
o
Temperatura optimă de evoluţie este de 25-30 C, temperatura minimă este de
5-8 oC, iar cea maximă de 33- 35 oC. Durata de incubaţie este de 7 zile la
o o
temperatura de 29 C şi de 9 zile la temperatura de 22 C.
Prevenire şi combatere. Cea mai eficientă şi folositoare măsură de
combatere a pătării cenuşii, arsurii şi sfâşierii frunzelor de porumb este
cultivarea hibrizilor rezistenţi. Procurarea hibrizilor rezistenţi se poate realiza
de la diferite staţiuni de cercetări sau firme specializate în producerea
seminţelor hibride de porumb.
Rezistenţa la acestă boală este de două tipuri: rezistenţă monogenică,
calitativă, controlată de o singură genă şi care determină apariţia unor leziuni
mici, numeroase, clorotice, absenţa ofilirii, inhibarea aproape completă a
sporulării ciupercii şi rezistenţă cantitativă, poligenică controlată de mai multe
gene minore, care determină număr redus de leziuni.
În primul caz ca sursă de rezistenţă se poate folosi Ladyfinger sau HD
SC, iar în cel de-al doilea caz ca surse de rezistenţă pot fi folosite: GE-440, CI-
90 A, CI-86 A; CI-93 A, Wh-4971, CI-28 A, L 97 (Tuxpeno), CI-90 A-(M14xL
97-autopolenizare), Oh-40, Nd-28 Ht, B 14 Ht, A 635 Ht, A632 Ht, B 14 AHt,
VaHtht, W 143.
Combaterea bolii se poate realiza şi prin stropiri cu produse sistemice
atunci când se depăşeşte PED reprezentat de un atac cu intensitate de 25%, mai
ales când trebuiesc protejate linii sau hibrizi valoroşi. Tratarea seminţei sau
148
rotaţia culturilor nu au efect asupra bolii. Acolo unde se practică lucrări minime
ale solului boala este mult mai severă decât în solele unde culturile sunt
menţinute curate de buruieni şi resturile vegetale sunt încorporate cu arătura.
149
Talul filamentos al patogenilor prezintă hife brun -negricioase,
ramificate, pe care apar conidiofori bruni de 150x5- 10 µm, ce susţin la A.
zinniae (Fig. 48 a) o conidie muriformă cu 5-12 septe transversale şi 1-2 septe
longitudinale prevăzute cu un cioc foarte ascuţit şi au dimensiuni de 36,6-
236,4x8-22 µm (inclusiv ciocul).
Alternaria helianthi are un tal filamentos brun-închis, de pe care la
exteriorul organelor atacate, ies conidioforii izolaţi sau în grupe de 2-3, brun-
deschis, simpli sau ramificaţi purtând în vârf câte o conidie mare de 74x9 µm
cilindric ă sau măciucată, drept sau curbată, brună în diferite nuanţe. Conidiile
prezintă 5-12 septe transversale şi 1-3 longitudinale sau oblice, cu strangulări în
dreptul septelor (Fig. 48 b). În 1991 în Iugoslavia, M. Acimovic mai
semnalează şi pe A. heliantinfeciens.
Apare mai ales când înainte de recoltarea grâului vremea este umedă şi
călduroasă cu UR ridicată cuprinsă între 75-100%. Boala se manifestă în
special pe frunzele bazale, în culturile mai dese, acolo unde aerisirea lasă de
dorit, prin apariţia unor pete mici cu contur neregulat, gălbui-ruginii,
înconjurate de o zonă galben deschis. Cu timpul petele se măresc (1-1,5 cm
lungime), devin fusiforme sau ovale, de culoarea paiului uscat, se unesc, iar
frunzele se usucă parţial sau total, începând de la vârful limbului. Seminţele
sunt şiştave, uneori colorate în brun pe toată suprafaţ a lor. În anumiţi ani în
culturile semincere pe seminţ e în dreptul embrionului pot să apară pete mici,
brune sau negre, de formă neregulată care determină apariţia înnegririi
150
embrionului sau black-point. De regulă petele sunt superficiale limitându-se
doar la tegument. Seminţele de grâu cu embrionul înnegrit au procentul de
germinaţie mult scăzut şi la un atac de peste 10% făina obţinută din astfel de
seminţe este de calitate inferioară şi are culoare negricioasă.
Patogenul este Alternaria triticina Prasada et Prabhu, fam.
Pleosporaceae, ord. Pleosporales, subclasa Pleosporomycetidae, cl.
Dothideomycetes, phylum Ascomycota, Regnul Fungi.
Miceliul ciupercii se dezvoltă intercelular în ţesuturile frunzelor sau
tegumentul seminţelor.
Miceliul trimite în afară prin stomate conidiofori izolaţi sau grupaţi în
mănunchiuri, septaţi, bruni-măslinii de care se prind conidii ovale, neregulat
ovale, izolate sau în lanţuri scurte septate transversal şi longitudinal, brune-
măslinii de 13-80x5-25 µm.
151
La suprafaţa ţ esuturilor afectate se formeaz fructificaţiile asexuate ale
ciupercii reprezentate de conidiofori şi conidii sub forma unui puf de culoare
negricioasă.
Patogenul este Alternaria dauci (Kühn J.W. Groves et Skolko f. spec.
solani (Ell. et Mart.) Neerg, (sin. Alternaria porri (Ell)Neerg, f. sp. solani (Ell.
et Mart.) Neerg), fam. Pleosporaceae, ord. Pleosporales, subclasa
Pleosporomycetidae, cl. Dothideomycetes, phylum Ascomycota, Regnul
Fungi.
Miceliul ciupercii se dezvoltă intercelular şi trimite în afara ţ esutului
atacat conidiofori bruni, simpli, septaţi în vârful cărora se formează conidii
brun negricoase înlănţuite, în formă de pară, septate longitudinal, dar şi
transversal una sau două septe longitudinale.
Transmitere-răspândire. Ciuperca rezistă peste iarnă sub formă de
miceliu de rezistenţă şi sub formă de condii ( -32 oC), în resturile vegetale
o
infectate, iar vara poate rezista la temperaturi de până la 45 C. Infecţiile
primare sunt realizate de filamentele de infecţie ce rezultă din germinarea
conidiilor ce au trecut peste iarnă, iar infecţiile secundare de conidiile ap ărute
pe suprafaţa ţesuturilor infectate şi ajunse în picăturile de apă sau de rouă unde
germinează şi la rândul lor emit filament de infecţie ce poate pătrunde activ
(enzimatic) sau pasiv prin răni accidentale sau prin stomate. Temperaturile
extreme de evoluţie sunt 2-35 oC.
2.5.31. -Putrezirea fructelor şi seminţelor de ardei-Alternaria tenuis
Auct.
Boala poate să apară atât în câmp cât şi în solarii.
Simptome. Pe fructele de ardei pot să apară pete mici, circulare, de
culoare galben-verzuie, umede şi moi. Marginile petelor sunt precis conturate,
iar ţesuturile din dreptul acestora sunt uşor adâncite. Treptat leziunile se măresc
şi capăt ă o culoare brun-neagră. Leziunile avansate sunt depresionare şi în
condi ţii de umiditate atmosferică ridicată, la suprafaţa acestora se dezvoltă o
masă densă de conidiofori şi conidii (fructificaţiile asexuate ale ciupercii) de
culoare gri-olivacee (Fig. 49).
Miceliul ciupercii pătrunde în interiorul fructelor şi afectează seminţele
care sunt acoperite de un mucegai de culoare gri-închis.
Uneori, mai ales la ardeiul gras are loc înmuierea şi putrezirea fructelor
care se extinde rapid de la vârf către bază şi care intervine ca urmare a unui
dezechilibru hidric, iar mai t`rziu pe aceste ţesuturi se dezvoltă un puf
negricios-catifelat datorită invadării lor de către ciuperci saprofite aparţinând
genului Alternaria.
152
Patogenul este Alternaria alternata sau Alternaria capsici-annui
Săvul et Sandu sau Alternaria tenuis Auct., fam. Pleosporaceae, ord.
Pleosporales, subclasa Pleosporomycetidae, cl. Dothideomycetes, phylum
Ascomycota, Regnul Fungi.
Miceliul ciupercii se dezvoltă intercelular, iar la suprafaţa ţesutului
atacat apar conidiofori bruni, simpli, septaţi în vârful cărora se formează conidii
pal brune sau brun luminoase înlănţuite, în formă de pară, septate longitudinal,
dar şi transversal (3-7 septe transversale) una sau două septe longitudinale (Fig.
49). Dimensiunea conidiilor este de 20-63x9-18 µm.
2.5.32.-Alternarioza cucurbitaceelor-
Alternaria cucumerina (Ellis et Everharr) Elliot
153
2.5.33. -Alternarioza cepei şi prazului -
Alternaria porri (Ell. et Neerg)
Fructificaţii tip
Alternaria
154
Pe nervurile principale ale frunzelor, pe peţioluri şi tulpini, petele au o
formă alungită, liniară şi sunt dispuse longitudinal. Pe inflorescenţele de
conopidă ciuperca produce pete brun-negricioase, care cu timpul capăt ă o
nuanţă oliv, punctiforme sau de dimensiuni mai mari, ce pot acoperi parţial sau
total inflorescenţa. La suprafaţa organelor atacate se observă apariţia
fructificaţiilor asexuate ale ciupercii respectiv conidioforii şi conidiile.
Patogenul este ciuperca Alternaria brassicae (Berk.) Sacc., fam.
Pleosporaceae, ord. Pleosporales, subclasa Pleosporomycetidae, cl.
Dothideomycetes, phylum Ascomycota, Regnul Fungi.
Miceliul ciupercii se dezvoltă intercelular, în frunzele de varză sau de
conopidă sau pe inflorescenţe, iar fructificaţiile asexuate reprezentate de
conidiofori şi conidii de culoare brun-închis sunt de tip Alternaria.
155
Foto 132 Foto 133
Foto 130, 131,132.133: Leptosphaeria maculans f. c. Phoma lingam-atac pe
plante de rapiţă-pe frunze şi tulpini-
mulţimea de puctişoare negre reprezintă picnidiile cu picnospori
156
Reţinem că în în unitatea de învăţare 2 au fost prezentate ciupercile
din genurile: Gibberella, Claviceps, Colletotrichum, Khuskia, Diaporthe,
Gnomonia, Gaeumannomyces, Mycosphaerella, Phaeosphaeria, Septoria,
Cercospora, Fulvia (sin. Cladosporium), Stigmina, Cochliobolus, Didymella,
Pyrenophora, Setosphaeria (sin. Exerohilum), Alternaria, Leptosphaeria.
Sunt cuprinse aici speciile care produc înflorirea albă parazitară a
boabelor de porumb, pătări ale frunzelor de diverse culori, forme şi
dimensiuni la diverse specii de plante, categorie la care intră şi septoriozele
plantelor, antracnoze, cornul secării, putregaiuri sau putreziri ale
diverselor organe şi la diverse specii de plante, ciuruiri ale frunzelor,
alternarioze diverse. Pierderile cauzate de aceste boli sunt foarte variabile
şi ele depind de condiţiile anului, de sursa de infecţie, de rezistenţa
cultivarului, de tehnologia aplicată, de prezenţa sau absenţa dăunătorilor,
de gradul de îmburuienare etc.
Speciile cele mai frecvente şi bolile produse de ele sunt:
-Giberella fujikuroi f.c. Fusarium moniliforme cauzează Înflorirea albă
parazitară a boabelor de porumb;
-Gibberella zeae f.c. Fusarium roseum f. sp. cerealis graminearum cauzează
Putregaiul tulpinilor şi ştiuleţilor de porumb.
-Claviceps purpurea cauzează Cornul, cornuşa sau pintenul secarei;
-Colletotrichum lindemuthianum cauzează Antracnoza fasolei;
-Colletotrichum orbiculare (sin. Colletotrichum lagenarium, sin.
Colletotrichum oligochaetum ) cauzează Antracnoza cucurbitaceelor;
-Khuskia oryzae (sin. Nigrospora oryzae) cauzează Putregaiul uscat al
ştiuleţilor de porumb;
-Diaporthe helianthi f.c. Phomopsis helianthi cauzează Pătarea brună şi
frângerea tulpinilor de floarea-soarelui;
-Gnomonia juglandis F. c. Marsonina juglandis cauzează
Antracnoza nucului
-Gaeumannomyces graminis (sin. Ophiobolus graminis) cauzează Înnegrirea
şi îngenuncherea plantelor grâu
-Mycosphaerella pinodes, f.c. Ascochyta pinodes cauzează Antracnoza
mazărei;
-Mycosphaerella fragariae f.c. Ramularia tulasnei şi f.c. Septoria fragariae
cauzează Pătarea roşie a frunzelor de căpşuni
-Mycosphaerella graminicola cu anamorfa Septoria tritici cauzează Pătarea
brună a frunzelor de grâu -
-Phaeosphaeria nodorum cu anamorfa Stagonospora (Septoria)
nodorum cauzează Pătarea brună a glumelor şi spicelor de grâu;
-Septoria helianthi cauzează Pătarea frunzelor de floarea-soarelui-
-Septoria lycopersici cauzează Pătarea albă a frunzelor de tomate sau
septorioza tomatelor;
-Cercospora beticola cauzează Pătarea frunzelor de sfeclă sau
cercosporioza; -Fulvia fulva (sin. Cladosporium fulvum) cauzează Pătarea
cafenie a frunzelor de tomate;
157
-Stigmina carpophila (sin. Coryneum beijerinckii sau Clasterosporium
carpophillum cauzează Ciuruirea frunzelor de sâmburoase:
-Cochliobolus carbonum, Drechslera zeicola, sin. Helminthosporium
carbonum, Bipolaris zeicola cauzează Pătarea frunzelor şi putrezirea
cărbunoasă a ştiuletelui;
-Cochliobolus heterostropus, Bipolaris maydis, Drechslera maydis (sin.
Helminthosporium maydis) cauzează Pătarea şi arsura frunzelor de porumb
-Didymella lycopersici cauzează Putrezirea coletului la tomate
-Setosphaeria turcica, Exserohilum turcicum, Bipolaris turcica, Drechslera
turcica (sin. Helminthosporium turcicum) cauzează Pătarea cenuşie a
frunzelor de porumb sau helminthosporioza sau arsura frunzelor sau sfâşierea
frunzelor de porumb;
-Alternaria sp. cauzează Pătarea brună (Alternarioza) a frunzelor, tulpinilor şi
calatidiilor de floarea-soarelui-
-Alternaria triticina cauzează Arsura (uscarea) frunzelor de grâu;
-Alternaria dauci f.spec. solani sin. Alternaria porri f. sp. solani cauzează
Alternarioza tomatelor;
-Alternaria tenuis cauzează Putrezirea fructelor şi seminţelor de ardei;
-Alternaria cucumerina cauzează Alternarioza cucurbitaceelor;
- Alternaria porri cauzează Alternarioza cepei şi prazului;
-Alternaria brassicae cauzează . Pătarea neagră a frunzelor de varză şi
conopidă;
-Leptosphaeria maculans f. c. Phoma lingam cauzează Putregaiul negru al
rapiţei;
Observaţie: Natura cauzal ă pentru fiecare boală în parte trebuie
corect diagnosticată prin examen microscopic. Unele specii de ciuperci se
pot identifica după anamorfa ciupercii sau forma conidiană (forma,
arhitectura, dispunerea, culoarea, dimensiunile, prezenţa sau absenţa
septelor la conidiofori şi conidii, la picnidiile cu picnospori, la acervuli) sau
după telemorfa ciupercii sau după forma specifică a fructificaţiilor sexuate
(ascofructe-peritecii cu asce şi ascospori şi scleroţii).
Unitatea de învăţare 3
Prezentarea principalelor boli produse de
ciuperci din genurile Venturia sau Endostigme, Polystigma, Coccomyces,
Botryotinia, Botrytis, Sclerotinia, Monilinia Diplocarpon, Sclerotium,
Stenocarpella
158
Pe frunze apar pete mai mult sau mai puţin circulare, de culoare
cenuşie, care prezintă un punct central de culoare mai închisă. Petele devin
verzi-măslinii sau brun-negricioase datorită formării fructificaţiilor ciupercii,
conidiofori şi conidii. Datorită prezenţei fructificaţiilor asexuate petele au un
aspect catifelat (Foto 126).
Pe lăstarii tineri, boala se manifestă prin pete asemănătoare cu cele de
frunze. Ţesuturile din dreptul petelor mor şi iau aspectul unor băşicuţe mici,
care crapă neregulat şi se exfoliază, prezentând simptomul caracteristic de
rapăn al merilor.
Foto 134
Foto137
Foto135
Foto 138
Foto 136
159
Periteciile sunt globuloase, prevăzute cu ţepi rigizi, bruni, în jurul
porului de deschidere (Foto137). În interiorul periteciilor se formează
numeroase asce care conţin câte 8 ascospori, bicelulari cu celule inegale (Foto
138).
Fig. 51: Venturia pirina atac pe frunze, fructe şi ramuri; fructificaţiile asexuate
şi sexuate ale ciupercii
160
Periteciile sunt sferice sau alungite şi conţin numeroase asce, în fiecare
ască se formează câte 8 ascospori bicelulari cu dimensiuni de 14-20x5-8 µm
(Fig 51).
162
Conidioforii sunt lungi până la 500 µm şi laţi de 2,5-4 µm bi- până la
terverticilaţi. Suprafaţa conidioforului poate fi rugoasă şi ornamental, rr netedă.
Metulele sunt de 8-14x2,5-3µm formând 3-6 fialide, cu aspect lageniform, cu
gâtul scurt de 10-13x2,5 µm. Conidiile sunt globuloase până la subglobuloase
sau lat elipsoidale, de 4,0-5,0x3,0-4,5 µm, hyaline sau verzui şi se formează în
lanţuri.
Penicillium roqueforti Thom, este utilizat în industria brâzeturilor de
Roquefort. Se poate dezvolta la temperaturi scăzute chiar de refrigerare şi la
valori ale pH cuprinse între 3,0-10,5. Produce enzyme lipolitice şi proteolitice.
Poate produce alterarea alimentelor depozitate la rece brânzeturi, carne produse
din carne. A fost semnalat pe cereal (orez, orz), migdale, mazăre uscată, chiar şi
pe legume proaspete. Se reunoaşte după conidioforii ter- până la
quaterverticilaţi, de 100-200x4,0-6,5 µm. Suprafaţa conidioforului prezintă
verucozit ăţi doar la bază al unele isolate. Metulele sunt de 10-15x3,0-4,5 µm,
cu pereţi rugoş i, cu câte 4-7 fialide, lageniforme, cu gâtul scurt, de 8-12x3,0-
3,5 µm. Conidiile sunt dispuse catenulate în coloane scurte, globuloasepână la
subglobuloase, de culoare verzuie, cu pereţi cu suprafaţa netedă de 4-7 µm. În
culture bătrâne formează scleroţi, de culoare albă, consistenţă moale cu
diametrul de 50-100 µm.
164
Capul conidial este de culoare galben-verzuie, columnar şi biseriat.
Conidioforii sunt de culoare brună, de 60-130 µm, cu suprafaţa netedă.
Veziculele sunt mai mult sau mai puţin globuloase, cu suprafaţa rugoasă, cu
diametrul de 3,0-3,5 µm (Foto 142).
165
Foto 143: Polystigma rubrum Fig. 52: picnidie cu picnospori; peritecie
cu asce şi atac pe frunze de prun;
ascospori
Ord. Helotiales
Fam. Dermataceae
166
Fig. 53:Acervul de Coccomyces
hiemalis
Ord. Helotiales
Fam. Dermataceae
167
Pe fructe boala se manifestă prin apariţia de pete asemănătoare cu cele
de pe frunze, iar când atacul este puternic fructele crapă creându-se astfel porţi
de intrare pentru alţi patogeni cum ar fi de exemplu Monilinia fructigena care
produce putrezirea fructelor.
168
Simptomele produse de speciile genului Botrytis pot fi diferite de la
căderea plăntuţelor, la putregaiul cenuşiu al bulbilor şi a altor organe subterane
(tuberculi, rădăcini), putregaiul tulpinilor, ramurilor, frunzelor, pătarea şi
brunificarea florilor, putregaiul florilor şi fructelor.
Speciile cele mai cunoscute sunt:
Botrytis alii putregaiul cenuşiu al bulbililor de usturoi şi a seminţelor de
Allium;
Botrytis anthophila putregaiul cenuşiu al trifoiului întâlnit pe seminţe,
dar şi în câmp;
Botrytis cinerea Pers. cauzează putregaiul cenuşiu la viţa-de-vie,
căpşun, plante ornamentale;
Botrytis fabae determină pătarea brună a speciilor de Vicia;
Botrytis ricini cauzează putregiul cenuşiu al capsulelor de ricin;
Botrytis tulipae cauzează putregaiul cenuşiu al bulbilor de lalele şi
putregaiul cenuşiu al lalelor (frunze şi perigonul florilor).
Se manifestă un interes din ce în ce mai mare pentru studiul mijloacelor
biologice de proteţie a plantelor faţă de atacul speciilor genului Botrytis şi în
special faţă de atacul speciei Botrytis cinerea, mai ales al utilizării ciuperilor
antagoniste din genul Trichoderma sau utilizând Ulocladium atrum.
169
Foto 146 şi 147: Botryotinia fuckeliana -atac pe boabele de struguri
170
Foto 148: Botrytis fukeliana conidiofori şi conidii
Foto 141: Botrytis cinerea Fig. 55: Ciclul evolutiv la Botrytis cinerea
Putregaiul cenuşiu pe capitul de floarea-soarelui
172
Aceste conidii sunt foarte rezistente, ele asigurând pentru anul următor
potenţialul infecţios al solului.
Uneori, în interiorul calatidiilor afectate se formează microscleroţi până
la 1 mm în diametru.
Pentru Botrytis cinerea nu a fost încă semnalată forma perfectă.
Transmitere-răspândire. Ciclul de viaţă al ciupercii începe primăvara
devreme; patogenul prezent pe resturile vegetale rămase în sol, infectează
plantele din cultură, în care miceliul se extinde şi dă naştere la conidiofori cu
conidii. Conidiile sunt răspândite mai ales prin intermediul vântului, prin
insecte sau prin unele lucrări agrotehnice; ajungând pe alte plante, germinează,
formând un filament care pătrunde în ţesuturile plantei parazitate, producând
alte infecţii. Noi infecţii pot apărea şi pe rădăcini, ca urmare a antrenării
conidiilor la nivelul solului prin apa de ploaie sau irigaţie.
Transmiterea ciupercii de la un an la altul se face prin resturile vegetale
din sol ră mase după recoltare şi prin seminţele infectate sau infestate. În cursul
perioadei de vegetaţie, transmiterea se realizează prin conidiile răspândite de pe
plantele bolnave pe cele să nătoase sau de microscleroţi. Conidiile şi miceliul
se pot conserva sub pricarpul achenelor (1-3 ani longevitate), pot ierna în
sămânţa infectată şi reiau ciclul biologic în primăvară, dacă nu se tratează
seminele înainte de semănat (Fig. 55).
Respectarea cu stricteţe a tuturor verigilor prevăzute în tehnologia de
cultură a florii-soarelui poate preveni atacul patogenului. Tratarea seminţelor cu
fungicide sistemice, care se face obligatoriu pentru ceilalţi patogeni, este
eficace şi împotriva lui Botrytis cinerea.
Culturilor semincere trebuie să li se asigure o izolare parţială de cel
puţin 500 m faţă de alte culturi de floarea-soarelui sau faţă de culturi cu plante
din cercul de gazde ale patogenului. Literatura de specialitate subliniază unele
încercări de utilizare a ciupercilor antagoniste şi microparazite ca mijloc
biologic de inhibare a patogenului Botrytis cinerea, cum sunt: Trichoderma
viride, Trichothecium roseum, Gliocladium roseum (Coley -Smith, 1980) şi
Coniothyrium minitans (Ervio, 1965). Au fost selectate până acum, in vitro, o
serie de izolate de Trichoderma viride puternic antagoniste faţă de B. cinerea,
punând în evidenţă modificările microscopice care se produc în zona de
interferenţă dintre antagonist şi patogen. Din izolatele de T. viride selectate s-
au obţinut eşantioane de biopreparate, care s-au dovedit eficace în tratarea
seminţelor pentru reducere putregaiului cenuşiu, ca şi a celui alb.
Biopreparatele obţinute din Trichoderma viride se pot recomanda pentru
tratarea seminţelor în doze de 1-2Kg/t, precum şi amestecuri de biopreparate
(1-2 Kg/t) şi fungicide specifice, selective (1-2Kg/t).
Genul Trichoderma grupează specii de ciuperci care se dezvoltă bine pe
lemnul în descompunere: Trichoderma viridae Pers. ex S.F. Gray. Coloniile pe
care le formează acest ă specie sunt de culoare verde şi au miros de camfor sau
de nucă de cocos, iar după 7 zile formează clamidospori hialini. Conidioforii
sunt verticilaţi neregulat, cu fialide lageniforme. Cele mai cunoscute specii ale
genului Trichoderma sunt Trichoderma viridae –prezintă conidia cu asperităţi;
T. harzianum – prezintă conidii globuloase, cu suprafaţa netedă; T. koningii-
prezintă conidii elipsoidale şi hife subţiri; T. hamatum - prezintă conidii
elipsoidale şi hife late, terminate cu apendii sterili.
173
Telemorfa ciupercii Trichoderma este genul Hypocrea, familia
Hypocreaceae, ordinul Hypocreales, subclasa Sordariomxcetidae, clasa
Ascomycetes, phylum sau încrengătura Ascomycota.
Trichoderma viride inhibă dezvoltarea unor ciuperci din sol:
Rhizoctonia solani Kühn, Phytophthora nicotianae var. parasitica (Dastur)
G.M. Waterh., Pythium sp., Rhizopus sp., Sclerotium rolfsii Sacc. Ceea ce a
determinat o intensificare a cercetărilor în domeniul utilizării ciupercilor
antagoniste în protecţia plantelor (Şesan, 2005).
174
Sclerotinia sclerotiorum Tipuri de atac: la capitul, tulpină şi colet
(Original)
175
Monilinia laxa care atacă pomii fructiferi sâmburoşi printre care mai
intens cireşul, vişinul, caisul, prunul, piersicul, migdalul.
Monilinia linhartiana care atacă numai fructele de gutui după legare,
deci atacă numai fructele tinere de gutui.
177
2.5.46. -Monilioza sau putregaiul brun şi mumifierea fructelor la pomii
fructiferi sâmburoşi -
Monilinia laxa (Aderh etRuhl) Honney F.c. Monilia laxa (Ehrenb) Sacc.
178
realiza şi prin conidiile de pe sporodochii sau prin miceliul de rezistenţă ce se
localizează în fructele mumifiate sau sub scoarţa ramurilor. Uneori miceliul de
rezistenţă poate pătrunde până la flori, trecând prin pedunculul acestora şi
realizând mari pagube. Apariţia bolii este favorizată de înţepă turile insectelor
(Cydia (sin. Laspeyresia) funebrana, Ragoletis cerasi) de prezenţa unor
leziuni produse de grindină şi ciuperci fitopatogene (Coryneum, Fusicladium).
179
După doi ani, scleroţii germinează, apar apoteciile cu asce şi ascospori, aceştia
contaminând şi infectând frunzele în primăvară.
La fructele mature de gutui se manifestă putregaiul brun produs de
Monilinia fructigena a cărui patogeneză a fost deja descrisă.
180
Foto 162 Foto 163
Fam. Dermateaceae
2.5.49. - Pătarea neagră a frunzelor de trandafir -
Diplocarpon rosae Wolf., F. c. Marssonia rosae (Lieb.) Died.
182
Atacul determină maturarea prematură a plantelor, urmată de scăderea
recoltei şi a calităţii seminţelor, mai ales prin reducerea conţinutului de ulei.
Uneori ciuperca dă naştere la picnidii sferice, cu picnospori mici, ovali,
mucronaţi la extemităţi; la noi în ţară nu a fost încă descrisă forma picnidiană.
Patogenul este ciuperca Macrophomina phaseoli (Maubl.) Ashby cu
forma scleroţială Sclerotium bataticola Taub., fam. Incertae sedis, subclasa
Incertae sedis, cl. Ascomycetes, încr. Ascomycota, Regnul Fungi.
Ciuperca având un echipament enzimatic foarte bogat este cunoscută ca
polifagă pe o mulţime de plante cultivate şi spontane (100 specii).
Patogenul este considerat un parazit de debilitare şi după instalarea sa,
amplifică şi urgentează fenomenul de uscare prematură. Pe organele atacate
ciuperca al cărui aparat vegetativ este un tal filamentos, formează picnidii
izolate, negre, sferice din care sunt eliminaţi picnospori mici, ovali, ce prezintă
mucroni la ambele capete.
Pe toate zonele afectate, dar şi în profunzimea măduvei tulpinii,
ciuperca formează o multitudine de microscleroţi ce iernează pe resturile
vegetale.
Transmitere-răspândire. Transmiterea patogenului de la un an la altul
se face numai prin microscleroţi, care în anul următor pot da naştere la micelii
de infecţie pe plantele din cultura următoare (Fig. 58).
Dintre plantele parazitate de acest patogen, în afară de floarea-soarelui,
mai sunt: soia, porumbul, fasolea şi numeroase specii de buruieni.
Factorii favorizanţi ai bolii sunt: umiditatea redusă a solului, desimea
mare a plantelor în cultură, cu implicaţii în competiţia pentru apă, cantitatea
ridicată de azot din sol, prezenţa buruienilor în lanuri; toţi aceşti factori sunt
nefavorabili pentru plantele de floarea-soarelui şi determină ofilirea şi uscarea,
precum şi creşterea sensibilităţii lor la boală (Zazzerini şi colab., 1985).
Prevenire ş i combatere. Măsurile sunt asemănătoare cu cele
recomandate pentru Sclerotinia sclerotiorum: carantină fitosanitară, rotaţie
raţională, alegerea premergătoarelor neatacate de acest patogen şi evitarea celor
susceptibile cum ar fi: porumbul, soia, fasolea, lucernă, ricin, grâu.
M. Acimovic (1962) precizează că cea mai neindicată premergătoare
pentru floarea-soarelui este lucerna, pe care acest patogen se înmulţeşte
nestingherit.
183
(Foto 168). Măduva este decolorată şi se descompune, rămânând intacte doar
vasele conducă toare. Întrucât este afectată circulaţia sevei, frunzele plantelor
bolnave capă tă o culoare verde-cenuşie asemănător afectării acestora de către
temperaturile scăzute sau brumele timpurii.
Sub greutatea părţii aeriene, în timpul rafalelor de vânt sau ploie,
tulpinile se frâng datorită procesului de putrezire parazitară ce are loc la baza
tulpinii. Pe teaca frunzelor pot să apară pete roşii-purpurii până la brun-închis,
care pot cuprinde nodurile sau porţiunile bazale ale internodurilor.
La nivelul ştiuleilor infectaţi se observă în funcţie de momentul
realizării infecţiei simptome diferenţiate. Astfel, când infecţia se produce mai
devreme are loc lipirea strânsă a pănuşilor de ş tiulete şi dezvoltarea unei pâsle
miceliene de culoare albă, formată din miceliul ciupercii care pătrunde până în
rahis. Ştiuleţii rămân mici şi devin bruni-cenuşii. Când infecţia se produce mai
târziu, simptomele constau în apariţia unei pâsle miceliene albicioasă care de
asemenea pătrunde în rahis. Boabele au un aspect uscat, devin sfărâmicioase şi
se constată distrugerea embrionului.
185
-Stenocarpella maydis (sin. Diplodia maydis, Diplodia zeae) cauzează
Putregaiul uscat al tulpinilor şi ştiuleţilor de porumb.
Simptomele principale pe care le realizează aceste ciuperci în procesul
de patogeneză sunt: pătările de diverse culori ale frunzelor (pătarea cafenie,
pătarea roşie, pătarea neagră), alteori pătări ale fructelor şi chiar ramurilor,
putregaiuri de diverse forme, culori şi cu consistenţe diferite (putregaiurile
produse de speciile Penicillium şi Aspergillus, putregaiul cenuşiu şi putregaiul
alb, moniliozele, putrezirea cărbunoasă şi putregaiul uscat).
La fiecare dintre bolile prezentate vom reţine descrierea simptomelor
principale, vom reţine natura cauzală precum şi caracteristicile importante de
recunoaşter a formei de fructificare asexuată cât şi sexuată.
Observaţie: Natura cauzal ă pentru fiecare boală în parte trebuie
corect diagnosticată prin examen microscopic sau chiar prin creştere pe
mediu sau la camer ă umedă. Unele specii de ciuperci se pot identifica
după anamorfa ciupercii sau forma conidiană (forma, arhitectura,
dispunerea, culoarea, dimensiunile, prezenţa sau absenţa septelor la
conidiofori şi conidii, la picnidiile cu picnospori, la acervuli) sau după
telemorfa ciupercii sau după forma specifică a fructificaţiilor sexuate (asce
cu ascospori, ascofructe-peritecii cu asce şi ascospori şi apotecii).
186
TEST DE EVALUARE
Care sunt formele de rezistenţă ale ciupercilor Ascomicete ?
REZOLVARE
Formele de rezistenţă ale ciupecilor Ascomicete sunt: ascele cu ascospori
formate fie libere la suprafaţa ţesutului atacat fie în ascofructe complet
închise de formă sferică aşa cum sunt cleistoteciile sau cleistocarpii, fie
formate în peritecii (ascofructe prevăzute cu un orificiu denumit osteol) fie
formate în ascofructe în form de pâlnie denumite apotecii. Alte forme de
rezistenţă ale ciupercilor ascomicete mai pot fi miceliul de rezistenţă,
stroma, sclerotul şi cordoanele rizomorfe.
TEST DE EVALUARE
Care sunt principalele caractere ale ciupercilor Ascomicete?
Exerciţii
Exemplu rezolvat
1.Care sunt principalele genuri de ciuperci din Familia Erysiphaceae?
a) Oidium leucoconium, Ooidium monilioides, Oidium farinosum;
b) Genuri poliasce: Blumeria, Erysiphe, Uncinula,
Phyllactinia, Leveillula, Sawadea;
c) Oidium fragariae, Oidium abelmoschi, Oidium tuckeri;
d) Taphrina deformans, Taphrina pruni, Taphrina insititiae;
e) Genuri monoasce: Sphaerotheca şi Podosphaera;
Rezolvare: e şi b
De rezolvat
1.Care sunt principalele specii de ciuperci din Familia Erysiphaceae?
a) Sphaerotheca pannosa var rosae, Sphaerotheca pannosa
var. Persicae, Sphaerotheca fuliginea;
b) Podosphaera leucotricha, Podosphaera oxycanthae,
187
Podosphaera tridactyla;
c) Blumeria graminis, Erysiphe betae, Erysiphe umbeliferarum;
d) Uncinula necator, Phyllactinia corylea, Leveillula taurica;
e) Microsphaera grossulariae, Sawadea bicornis.
Rezolvare
188
TEST DE EVALUARE
Care sunt ciupercile care produc septoriozele plantelor de cultură?
Enumeraţi-le, denumiţi corect boala produsă şi descrieţi principalele simptome.
Exerciţii
Exemplu rezolvat
1. Care este patogenul care produce Pătarea cenuşie a frunzelor de porumb sau
helminthosporioza sau arsura frunzelor sau sfâşierea frunzelor de porumb;
a) Bipolaris maydis;
b) Helminthosporium teres;
c) Setosphaeria turcica;
d) Bipolaris turcica;
e) Pyrenophora teres;
Rezolvare: c) şi d)
De rezolvat
1. Care este natura cauzală a bolii denumită Pătarea brună a glumelor
şi spicelor de grâu
a) Glomerella cingulata;
b) Monilinia laxa;
c) Phaeosphaeria nodorum;
d) Stagonospora (Septoria)
nodorum; e) Monilinia fructicola.
Rezolvare:
189
TEST DE EVALUARE
Care sunt formele de rezistenţă ale ciupercilor Ascomicete prezentate în
unitatea de învăţare 3?
REZOLVARE
Formele de rezistenţă ale ciupecilor Ascomicete prezentate în unitatea de
învăţare 3 sunt: periteciile cu asce şi ascospori (ascofructe prevăzute cu un
orificiu denumit osteol şi care la rândul lui este protejat de un smoc de ţepi
bruni) fie apoteciile (ascofructe în formă de pâlnie care au pereţii căptuşiţi
cu asce cu ascospori. Alte forme de rezistenţă ale ciupercilor ascomicete
mai pot fi miceliul de rezistenţă, stroma, sclerotul şi cordoanele rizomorfe.
TEST DE EVALUARE
Care sunt ciupercile care produc pă tări ale frunzelor, fructelor şi rapă
nul ramurilor la măr şi păr? Enumeraţi-le, denumiţi corect boala produsă şi
descrieţi principalele simptome.
Exerciţii
Exemplu rezolvat
1. Care este patogenul care produce putregaiul cenuşiu al tulpinilor şi
calatidiilor de floarea-soarelui?
a) Bipolaris maydis;
b) Helminthosporium teres;
c) Botrytis cinerea;
d) Glomerella cingulata;
e) Pyrenophora
teres; Rezolvare: c)
De rezolvat
1. Care sunt ciupercile care produc moniliozele pomilor fructiferi?
a) Glomerella cingulata;
b) Monilinia laxa;
c) Monilinia fructigena;
d) Monilinia linhartiana;
e) Monilinia fructicola.
Rezolvare:
190
Întrebări
Care sunt ciupercile care produc septorioze plantelor de cultură.
Prezentaţi speciile reprezentative ale genului Septoria.
Care sunt ciupercile care produc antracnoze plantelor de cultură?
Ce alte boli reprezentative aţi mai reţinut şi care este natura lor cauzală? Care
este patogenul care produce monilioza pomilor fructiferi seminţoşi? Dar
monilioza pomilor fructiferi sâmburoşi cine o produce? Cum le diferenţiaţi şi
cât de importante pot fi? Pot fi confundate cu alte efecte ale
factorilor naturali de mediu?
Ce alte ciuperci ascomicotine cunoaşteţi şi ce boli produc? Care sunt
pagubele cauzate şi care este impactul asupra mediului înconjurător ?
Care sunt restricţiile care apar la efectuarea tratamentelor?
Cum se manifestă fuzariozele, care sunt patogenii cauzatori şi ce toxine
produc? Seminţele infectate cu speciile Fusarium sunt recomandate în hrana
animalelor?
Care sunt speciile reprezentative din genul Penicillium?
Care sunt speciile reprezentative din genul Aspergillus?
191
Tema nr. 5
2.6. Caracterele generale ale ciupercilor din
Phylum Basidiomycota
Unităţi de învăţare : 1. Caracterele generale ale ciupercilor din clasa
Ustilaginomycetes.
Genuri şi specii reprezentative şi boli produse
2. Caracterele
generale ale ciupercilor din clasa
Urediniomycetes.
Genuri şi specii reprezentative şi boli produse
Obiectivele temei :
-Prezentarea caracterelor generale ale ciupercilor micromicete cuprinse
în Phylum Basidiomycota, clasificarea acestor ciuperci
-Cunoaşterea tăciunilor zburători (Ustilago tritici, Ustilago nuda,
Ustilago avenae) a tăciunelui îmbrăcat al orzului (Ustilago hordei), a
tăciunelui comun al porumbului (Ustilago zeae sau Ustilago maydis), a
tăciunelui inflorescenţelor de porumb (Sorosporium holci-sorghi)
-Cunoaşterea speciilor de ciuperci care produc mălurile grâului: mălura
comună (Tilletia caries, T. foetida, T. intermedia, T. triticoides) şi
mălura pitică (Tilletia controversa sau T. nanifica).
-Cunoaşterea speciilor de ciuperci care produc ruginile plantelor
-Înţelegerea tipurilor de simptome pe care patogenii cazatori ai ruginilor
plantelor le produc în timpul patogenezei şi a modului de realizare a
infecţiilor;
-Înţelegerea cunoşterii tipurilor de simptome externe un rol hotărâtor în
identificarea şi diagnosticarea bolilor produse de ciupercile uredinale;
-Înţelegerea relaţiilor dintre simptome, pagubă şi pierdere şi a
diferenţelor dintre ele. Cunoaşterea tipurilor de pierderi cauzate de
rugini plantelor afectate.
192
Ioan Oroian, Viorel Florian, Liviu Holonec-2006-Atlas de
Fitopatologie trilingv, ISBN 973-27-1311-9,
Editura Academiei Române;
Site-uri internet referitoare la Protecţia plantelor;
Rezumatul temei
193
tăciuni de frunze şi sunt grupate în genurile: Tilletia (Foto 152), Entyloma şi
Urocystis.
Ordinul Uredinales. Aceste ciuperci produc boli la plante cunoscute
sub numele de rugini.
Aparatul vegetativ este endoparazit intercelular, atât în haplofază cât şi
în dicariofază . Atât în celulele miceliului, cât şi în spori se găsesc pigmenţi ce
dau lagărelor o culoare caracteristică de rugină. Cele 450 specii parazite la noi,
pe circa 1200 plante-gazdă, au fost descrise de Tr. Săvulescu în lucrarea
Monografia uredinalelor (1953).
Miceliul primar haploidal provine din germinarea bazidiosporilor
diferenţiaţi sexual. Pe acest miceliu ciupercile formează picnidii cu picnospori,
care vor păstra acelaşi caracter de sex pe care-l are miceliul primar care i-a
generat. Din germinaţia picnosporilor vor rezulta micelii primare haploidale,
parazite, de acelaşi sex ca şi picnosporii din care provin.
Înmulţirea sexuată începe cu procesul de plasmogamie, care se
realizează când două celule, doi picnospori sau o celulă şi un picnospor
diferenţiate ca sex copulează rezultând miceliul, parazit în dicariofază şi de
lungă durată. Pe miceliul secundar, în fructificaţii numite ecidii, ciupercile
Uredinales formează ecidiospori. Ecidiile se prezintă sub forma unor lagăre
(Caeoma), sau sunt de forma unor cupe (Aecidium) sau mameloane
(Roestelia). În ecidii, sporii sunt dispuşi în şiruri paralele. Mai târziu, pe
miceliul secundar se formează spori unicelulari şi binucleaţ i denumiţi
uredospori sau spori de vârf care au rol foarte important în propagare.
Miceliul secundar îşi încheie vegetaţia cu formarea basidiilor sclerificate care
poartă numele de teliospori, sub forma cărora ciupercile, de obicei, iernează.
În primăvară, în urma procesului de meioză (reducere cromatică), pe
fiecare celulă a teliosporului se formează epibasidii septate în celule, care pe
sterigme poartă bazidiospori diferenţiaţi din punct de vedere sexual.
Unele ciuperci uredinale monofage parazitează o singură specie de
plantă-gazdă (ciuperci autoice), iar altele polifage, două sau mai multe specii
de plantă-gazdă: pe o specie formează picnospori şi ecidiospori, iar pe a doua,
uredospori şi teleutospori (ciuperci heteroice). Ciupercile cu toate tipurile de
spori se numesc macrociclice, iar celelalte, microciclice.
Împărţirea în familii a ord. Uredinales, după Tr. Săvulescu (1953), se
face ţinând seama de prezenţa sau absenţa pedunculilor teliosporilor sau
teleutosporilor.
Genurile care aparţin familiei Pucciniaceae sunt caracterizate prin
numărul de celule ce le au teliosporii: Uromyces Link.-încadrează specii cu
teliospori unicelulari, autoice, parazite pe plante din familia Leguminoseae şi
specii heteroice, care formează stadiul ecidian pe plante din familia
Euphorbiaceae şi pustulele cu uredospori şi teliospori pe plante din familia
Caryophyllaceae; Puccinia Pers. (Foto153), cuprinde specii autoice şi
heteroice cu teliospori bicelulari. Sunt specii de foarte mare interes teoretic şi
practic aici fiind încadrate speciile care produc rugini la cereale şi la alte plante;
Triphragmium Link. Teliosporii sunt tricelulari;
Phragmidium Link. Teliosporii (Foto154), sunt alcătuiţi din trei sau
mai multe celule aşezate longitudinal. Fiecare celulă are 2-3 pori germinativi
194
dispuş i lateral. Episporul este verucos; pedicelul este lung, de obicei hialin
gălbui şi prezintă o umflătură la bază.
195
Fig. 60: Ciclul biologic al ciupercilor din Phylum Basidiomycota
199
Foto176: Plant ă de ovă z atacată Foto 177: Teliospori sau
clamidospori de Ustilago avenae de Ustilago avenae-aspect
microscopic
201
La partea inferioară există o zonă depresionară prevăzută şi ea cu
echinulaţii, zona de prindere pe hifa miceliană. Dimensiunile sunt de la 7-11,5
µm (Foto 182).
<-Atac pe panicul
Atac pe ştiulete ->
<-Teliosporii ciupercii
202
Foto 183: Teliospori de Sorosporium holci sorghi în glomerul
203
Foto 184: plantă de grâu atacată Foto 185:Teliospori de
de Tilletia caries Tilletia caries şi Tilletia foetida
Patogenii sunt reprezentaţi de următoarele specii de ciuperci- Tilletia
caries (DC) Tul. (sin. Tilletia tritici Foto 184, 185 şi fig. 64), Tilletia
triticoides Săvul., Tilletia intermedia Gassner, Tilletia foetida (Bauer) Liro
(sin. Tilletia foetens) (Foto 185 şi Fig. 64), fam. Tilletiaceae, ord.
Ustilaginales, cl. Ustilaginomycetes, Phylum Basidiomycota, Regnul Fungi .
204
Fig. 65: Modul de germinare al
teliosporilor pe epibasidie
-a) bazidiospori formaţi pe epibazidie
sau pe promiceliu în forma literei H
-b, c) filamente miceliene şi sporedii
-d) miceliu perlat
205
Patogenul este Tilletia controversa Kühn (sin. Tilletia nanifica), fam.
Tilletiaceae, ord. Ustilaginales, cl. Ustilaginomycetes, Phylum
Basidiomycota, Regnul Fungi.
Teliosporii sau clamidosporii ciupercii au formă sferică, dimensiuni de
20-25 µm, episporul reticulat cu o reţea de creste sub forma ochiurilor
hexagonale sau pentagonale în număr de 35-65, înălţimea crestelor fiind de 1,5-
2,5 µm şi acoperiţi cu un strat gelatinos de 1,5-4 µm grosime. Infecţia este
germinală şi necesită 5-7 oC, lumină şi umiditate moderată (Fig.64).
TILLETIA INDICA
.
Tilletia indica - organism de carantină prevăzut în Anexa nr. I, Partea
A, Secţiunea I din Hotărârea Guvernului 563/2007, necunoscut că apare în nici
o parte a Comunităţii Europene şi relevant pentru întreaga Comunitate.
Eradicarea devine practic imposibilă din cauza sporilor care pot rămâne
mult timp viabili în sol. Pierderile provocate de acest organism dăunător pot
avea un impact economic serios asupra culturilor speciilor menţionate.
Obiective:
-stabilirea prezenţei sau absenţei organismului de carantină Tilletia indica prin
monitorizarea producţiei interne de seminţe şi boabe din genurile Triticum,
Secale şi X Triticosecale;
-prevenirea introducerii în România a organismului Tilletia indica prin
monitorizarea importului de seminţe şi boabe din genurile Triticum, Secale şi
X Triticosecale;
Plante vizate
-seminţe şi boabe din genurile: Triticum, Secale şi X Triticosecale originare
din România;
-seminţe din genurile: Triticum, Secale şi X Triticosecale originare din
Afganistan, India, Iran, Irak, Mexic, Nepal, Pakistan, Africa de Sud si SUA,
unde Tilletia indica Mitra este cunoscută că apare;
-boabe din genurile: Triticum, Secale şi X Triticosecale originare din
Afganistan, India, Iran, Irak, Mexic, Nepal, Pakistan, Africa de Sud si SUA,
unde Tilletia indica Mitra este cunoscută că apare;
Simptome
Pe plante, simptomele se manifestă în func ţie de climat, fiind mai
vizibile când înflorirea are loc în condiţiile unui climat blând şi umed.
Patogenul provoacă reducerea dimensiunilor spicelor şi a numărului de
spiculeţe. Plantele infectate pot manifesta nanism.
Tilletia indica arareori, infectează mai mult de câteva spiculeţe dintr-un spic şi,
atunci seminţele infectate nu sunt umflate.
Sporii ciupercii conţin o masă de spori maron sau negri şi au un miros
caracteristic de peşte în descompunere, la fel ca şi cei de Tilletia tritici, Tilletia
foetida şi Tilletia controversa.
Boabele sunt parţial distruse. Atacul începe de la nivelul hilului, se întinde de-a
lungul suturii, lăsând endospermul intact, dar acoperit de învelişul total sau
parţial deschis al seminţei.
206
In cazul unui atac slab, printr-o atentă examinare la binocular, se poate vedea
doar un singur punct negru, mic sub embrion de o parte a suturii. In cazul unui
atac sever:
-ţesuturile de-a lungul suturii şi endospermul învecinat, sunt înlocuite de
spori; -glumele se separă, boabele infectate fiind uşor de observat. Glumele şi
boabele pot să cadă pe pământ.
Vor fi efectuate observaţii
- în perioada de vegetaţie de la formarea boabelor până la coacere şi la recoltare
in cazul producţiei interne;
- pe tot parcursul anului in cazul importului.
A) In cazul observării simptomelor în perioada de vegetaţie se
prelevează spice cu simptome alcătuind o probă pe parcelă.
B) In cazul monitorizarii productiei interne si importului de seminte si
boabe din genurile Triticum, Secale si X Triticosecale, pentru un lot de 25 tone
se va preleva o proba de 1 kg.
Probele primare:
-sunt probele prelevate dintr-un loc ales în mod aleatoriu din sac,/container etc.
cu ajutorul sondelor;
-trebuie să conţină suficient material pentru a constitui proba de laborator;
-prin combinare şi amestecare constituie proba compusă, din care se ridică
proba de laborator de 1 Kg.
207
Reţinem că în familia Ustilaginomycetes este cuprins Ordinul
Ustilaginales.
Ciupercile parazite cuprinse în acest ordin produc la plante boli cunoscute
sub numele de tăciuni şi măluri şi care pot produce pierderi mari de produc ţie
culturilor agricole şi numai. Sunt cuprinse aici speciile care produc tăciuni
zburători, t ăciuni îmbrăcaţi, tăciunele comun al porumbului, tă ciunele
inflorescenţelor de porumb, t ăciunii frunzelor, mălurile grâului, orzului, secării.
Spre deosebire de uredinale, parazite obligate, unele ustilaginale mai păstrează un
scurt stadiu saprofit, putând fi cultivate pe medii artificiale de pământ.
Aparatul vegetativ este un tal filamentos saprofit şi de scurtă durată în
haplofază şi parazit şi de lungă durată în dicariofază. Miceliul primar haploidal
este reprezentat prin bazidiospori, care sunt diferenţiaţi sexual (sporedii).
Miceliul secundar se încheie cu formarea clamidosporilor sau a teliosporilor,
care sunt bazidii sclerificate. Ciupercile din acest ordin au fost grupate în
familiile Ustilaginaceae şi Tilletiaceae.
Din familia Ustilaginaceae fac parte ciupercile care produc tă ciuni şi
sunt grupate în genurile: Ustilago, Sphacelotheca şi Sorosporium. Din familia
Tilletiaceae fac parte ciuperci care produc măluri şi tăciuni de frunze şi sunt
grupate în genurile: Tilletia, Entyloma şi Urocystis.
În genurile Ustilago, Sorosporium şi Tilletia sunt cuprinse
umătoarele specii mai reprezentative:
Ustilago tritici-tăciunele zburător al grâului
Ustilago nuda- tăciunele zburător al orzului
Ustilago avenae- tăciunele zburător al ovăzului
Ustilago hordei-tăciunele îmbrăcat al orzului
Ustilago laevis sau U. Köleri-tăciunele îmbrăcat al ovăzului
Ustilago zeae sau U. Maydis -tăciunele comun al porumbului
Sorosporium holci-sorghi-tăciunele prăfos al inflorescenţelor de
porumb
Tilletia caries, T. foetida, T. triticoides şi T. intermedia-mălura comună
a grâului
Tilletia controversa sau T. nanifica- mălura pitică a grâului.
Amintim aici şi Tilletia indica patogen de carantină fitosanitară
neidentificat pe teritoriul României, dar foarte important atât pentru românia
cât şi pentru Uniunea Europeană.
Pierderile cauzate de aceste boli sunt foarte variabile şi ele depind de
condiţiile anului, de sursa de infecţie, de contaminare, tipul de infecţie şi
încărcătura infecţioasă pe plantă, de rezistenţa cultivarului, de tehnologia
aplicată etc.
208
2.6.2. Caracterele generale ale ciupercilor din clasa
Urediniomycetes. Genuri şi specii reprezentative şi boli produse
209
Phragmidium Link. Teliosporii (Foto188), sunt alcătuiţi din cinci-şapte
sau mai multe celule aşezate longitudinal. Fiecare celulă are 2-3 pori
germinativi dispuşi lateral. Episporul este verucos; pedicelul este lung, de
obicei hialin gălbui şi prezintă o umflătură la bază.
Ordinul Uredinales
Fam. Pucciniaceae
2.6.2.1. - Rugina fasolei -Uromyces appendiculatus (Pers.) Link
211
Teliosporii sunt tot unicelulari, bruni, ovali, cu o papilă rotunjită
hemisferică la partea superioară şi cu un pedicel scurt, gălbui hialin, care prin
răsucire, deshidratare şi strangulare permite desprinderea teliosporului din
pustulă în momentul ruperii cuticulei (Foto 191). În zona centrală se observă
două depresiuni aproape reniforme şi care în microscopul obişnuit dau impresia
că membrana ar fi mai îngroşată pe margini, dar adevărul este că forma
teliosporului este specifică. Dimensiunile variază de la 24-32x20-26 µm.
212
Patogenul este Puccinia recondita Rob. et Desm. f. sp. tritici (sin.
Puccinia triticina), fam. Pucciniaceae, ord. Uredinales, cl. Urediniomycetes,
Phyllum. Basidiomycota, Regnul Fungi .
În general, ciuperca este cunoscută ca o specie heteroică şi macrociclică
realizând stadiul picnidian şi ecidian pe specii de Isopyrum fumarioides sau pe
Thalictrum, însă la noi în ţară specia se comportă ca microciclică şi autoică.
Uredosporii ciupercii sunt unicelulari, sferici, au episporul echinulat,
culoarea este galben-portocalie, au dimensiuni cuprinse între 20-28x18-24 µm
şi prezintă la partea inferioară un pedicel hialin care la maturarea uredosporilor
se răsuceşte, întrerupând orice schimb de substanţe cu restul miceliului şi se
desprinde din pustul ă fiind luat de vânt (Fig. 67). Se asigură astfel ră spândirea
ciupercii în timpul perioadei de vegetaţ ie. Este de altfel stadiul cel mai
dezvoltat al ciupercii, cel mai periculos ş i de la culoarea ruginie a pustulelor
vine şi denumirea bolii. O altă denumire a acestei boli este şi rugina frunzei sau
rugina limbului, reieşind din această denumire care sunt organele cele mai
afectate de această boală şi subînţelegându-se oarecum şi mărimea pierderior ce
se pot înregistra (3-5% în medie, putând ajunge până la 20%) .
Teliosporii sunt bicelulari, celula apicală poate avea vârful drept sau
oblic, trunchiat şi culoare brun-închisă, iar celula bazală este de culoare brun-
deschisă şi mai îngustată la bază. La partea inferioară a teliosporului se prinde
pedicelul hialin care la maturitatea teliosporilor se răsuceşte şi se rupe, iar prin
ruperea cuticulei teliosporii sunt eliberaţi din pustulă, ei reprezentând forma de
rezistenţă a ciupercii. Ei pot rezista în sol 2-3 ani. Au dimensiuni de 30-55x12-
20 µm (Fig. 68).
213
zona centrală. La partea inferioară prezint ă un pedicel hialin, răsucit şi uşor
friabil cu ajutorul căruia se face legătura cu miceliul ciupercii.
a) b)
Întrucât instalarea bolii are loc de la etajul superior către baza plantei,
datorită ruperii epidermei se intensifică transpiraţia şi respiraţia, se modifică
substanţial metabolismul apei în plantă şi se reduce asimilaţia clorofiliană.
Manifestarea bolii este şi mai gravă atunci când ea se suprapune peste seceta
atmosferică ce se resimte în mulţi ani în zona noastră . Se ob ţin în felul acesta
seminţe şi ştave, iar producţia scade considerabil şi va avea o masă hectolitrică
scăzută şi masa a o mie de boabe mică. De asemenea, va fi influenţat ă calitatea
seminţelor pentru panificaţie, practic obţinându-se un grâu de proastă calitate şi
cu producţie scăzută la unitatea de suprafaţă. Acestea sunt stadiile de pustule de
uredospori şi pustule de teliospori. Dar specia este macrociclică ş i heteroică şi
realizează stadiul picnidian şi ecidian pe frunzele de Berberis vulgaris, B.
canadensis, B. dactylophylla şi Mahonia aquifolium.
Pe frunzele de Berberis vulgaris sau a celorlalte gazde intermediare,
primăvara devreme apar pete galbene la început, apoi portocalii-roşietice, în
dreptul cărora pe partea superioară a frunzelor se formează picnidii cu
picnospori, iar pe dosul frunzelor, tot în dreptul petelor ecidii cu ecidiospori.
215
Patogenul este Puccinia graminis Pers., fam. Pucciniaceae, ord.
Uredinales, cl. Urediniomycetes, încr. Basidiomycota, Regnul Fungi.
Miceliul ciupercii se dezvoltă intercelular şi pe Berberis vulgaris
(dracilă) formează picnidii de 100-140x80-110 µm şi parafize la osteol de 45-
60x2,5-3 µm. Picnosporii sunt sferici, gălbui-hialini de 1,5-2 µm în diametru.
Ecidiile se deschid pe partea inferioară a frunzelor, prezintă o peridie
groasă cu marginile răsfrânte peste suprafaţa limbului, au 250-300 µm lăţime, o
înălţime de 450-520 µm şi conţin ecidiospori unicelulari, elipsoidali, sferici sau
poliedrici, netezi sau turtiţi de 20-25x20-22,5 µm.
Uredosporii sunt ruginii, unicelulari, scurt pedunculaţi, eliptici, echinulaţi,
galben portocalii, de 20-45x12-23 µm (Fig. 71).
Teliosporii sunt bicelulari, lung pedunculaţi, măciucaţi, rotunjiţi sau
ascuţiţi la vârf, cu membrana puternic îngroşată, bruni şi au dimensiuni
cuprinse între 27-63x14-25 µm (Fig 72).
Fig. 71: Puccinia graminis f. sp. tritici uredospori; Fig. 72: Teliospori
216
faţa superioară a limbului, dar sunt de culoare neagră sau negre-violacei,
înconjurate de o zonă galbenă.
217
apar lagărele cu teliospori, brune-negricioase care pot produce în frunză
crăpături pline cu un praf negru (Fig. 74).
Ca urmare a unui atac puternic, frunzele se usucă şi se sfâşie. Uneori se
pot forma teliopustule şi pe teci, mai rar pe tulpini.
Patogenul este Puccinia sorghi Schw., fam. Pucciniaceae, ord.
Uredinales, cl. Urediniomycetes, încr. Basidiomycota, Regnul Fungi.
-Uredospori
-Teliospori
218
---uredospori
---teliospori
Boala se manifestă cel mai adesea pe prun, dar în anumiţi ani poate fi
găsită şi pe frunzele de cais, piersic şi chiar migdal.
Simptome. Boala se manifestă pe frunzele de prun spre sfârşitul verii,
începutul toamnei, când pe partea superioară a frunzelor se observă pete de
îngălbenire de 1-2 mm în dreptul cărora pe dosul frunzelor se formează pustule
prăfoase de uredospori de culoare brun ă şi pustule de teliospori de culoare
brun-închisă dispuse neregulat (Fig. 76). Prezenţa unui mare număr de pustule
pe dosul frunzelor duce la îngălbenirea, brunificarea, uscarea şi desfrunzirea
prematură a pomilor fapt ce afectează cantitatea de fructe, calitatea, rezistenţa
la iernare şi producţia anului următor.
Patogenul este Tranzschelia pruni spinosae (Pers.) Diet, fam.
Pucciniaceae, ord. Uredinales, cl. Urediniomycetes, încr. Basidiomycota,
Regnul Fungi. Ciuperca amintită mai sus este macrociclică şi heteroică,
realizând stadiul de picnidii cu picnospori şi ecidii cu ecidiospori pe gazdele
intermediare speciile genului Anemone (A. ranunculoides, A. coronaria).
220
Foto197: Tranzschelia pruni-spinosae-
teliospori- aspect
microscopic-detaliu
221
către toamnă, pe dosul frunzelor apar pustule prăfoase bine reliefate de culoare
neagră strălucitoare de teliospori (Foto 198).
222
2.6.2.10. - Rugina zmeurului şi murului -
Phragmidium rubi-idaei (Pers.) Winter
Boala este prezentă atât pe zmeurul şi murul sălbatic cât şi pe cel din
plantaţii.
Simptome. Primăvara, pe partea superioară a frunzelor de zmeur şi mur
apar pete galbene cu puncte portocalii care sunt picnidiile cu picnospori. Pe
partea inferioară a frunzelor apar ecidiile cu ecidiospori de culoare galben-
portocalie. Aceste ecidii pot să apară şi pe peţioluri şi lăstari care sub influen ţa
atacului se deformează. La începutul verii se observă pe faţa inferioară a
frunzelor, pe peţioluri şi lăstari, pustule mici prăfoase de culoare galben-
portocalie care pot ocupa întreaga suprafaţă, fapt ce duce la îngălbenirea şi
căderea frunzelor. Spre sfârşitul verii, printre pustulele de uredospori apar
pustulele prăfoase de teliospori de culoare neagră strălucitoare. Uneori,
suprafaţa inferioară a frunzelor se înnegreşte datorită prezenţei pustulelor de
teliospori (Fig. 77).
Patogenul este Phragmidium rubi-idaei (Pers.) Winter, fam.
Pucciniaceae, ord. Uredinales, cl. Urediniomycetes, încr. Basidiomycota,
Regnul Fungi.
Ciuperca este o specie macrociclică şi autoică . De-a lungul ciclului
evolutiv formează picnidii cu picnospori unicelulari şi hialini, ecidii cu
ecidiospori sferici sau ovoizi, echinulaţi şi de culoare portocalie, uredosori cu
uredospori sferici sau ovoizi, unicelulari, echinulaţi şi gălbui, pustule de
culoare neagră de teliospori bruni, cilindrici, septaţ i (3-10 septe) cu pedicelul
lung şi dilatat spre bază, cu membrana verucoasă, papilă hialină ca un cioc la
vârf. Dimensiunile sunt de 60-120x25-35 µm (Fig. 77).
Rugina zmeurului şi murului mai poate fi produsă de Phragmidium
violaceum, Phragmidium bulbosum, Phragmidium rubi-sexatilis specii
macrociclice şi autoice.
---4.-Parafize
---3.-Teliospori
---2.- Uredospori
223
Reţinem
Cel mai important ordin ale clasei Urediniomycetes este Ordinul
Uredinales. Ciupercile cuprinse produc boli la plante cunoscute sub numele de
rugini.
Aparatul vegetativ este endoparazit intercelular, atât în haplofază cât şi
în dicariofază . Atât în celulele miceliului, cât şi în spori se găsesc pigmenţi ce
dau lagărelor o culoare caracteristică de rugină. Cele 450 specii parazite la noi,
pe circa 1200 plante-gazdă, au fost descrise de Tr. Săvulescu în lucrarea
Monografia uredinalelor (1953).
Miceliul primar haploidal provine din germinarea bazidiosporilor
diferenţiaţi sexual. Pe acest miceliu ciupercile formează picnidii cu picnospori,
care vor păstra acelaşi caracter de sex pe care-l are miceliul primar care i-a
generat. Din germinaţia picnosporilor vor rezulta micelii primare haploidale,
parazite, de acelaşi sex ca şi picnosporii din care provin.
Înmulţirea sexuată începe cu procesul de plasmogamie, care se
realizează când două celule, doi picnospori sau o celulă şi un picnospor
diferenţiate ca sex copulează rezultând miceliul, parazit în dicariofază şi de
lungă durată. Pe miceliul secundar, în fructificaţii numite ecidii, ciupercile
Uredinales formează ecidiospori. Ecidiile se prezintă sub forma unor lagăre
(Caeoma), sau sunt de forma unor cupe (Aecidium) sau mameloane
(Roestelia). În ecidii, sporii sunt dispuşi în şiruri paralele. Mai târziu, pe
miceliul secundar se formează spori unicelulari şi binucleaţ i denumiţi
uredospori sau spori de vârf care au rol foarte important în propagare.
Miceliul secundar îşi încheie vegetaţia cu formarea basidiilor sclerificate care
poartă numele de teliospori, sub forma cărora ciupercile, de obicei, iernează.
În primăvară, în urma procesului de meioză (reducere cromatică), pe
fiecare celulă a teliosporului se formează epibasidii septate în celule, care pe
sterigme poartă bazidiospori diferenţiaţi din punct de vedere sexual.
Unele ciuperci uredinale monofage parazitează o singură specie de
plantă-gazdă (ciuperci autoice), iar altele polifage, două sau mai multe specii
de plantă-gazdă: pe o specie formează picnospori şi ecidiospori, iar pe a doua,
uredospori şi teleutospori (ciuperci heteroice). Ciupercile cu toate tipurile de
spori se numesc macrociclice, iar celelalte, microciclice.
Împărţirea în familii a ord. Uredinales, după Tr. Săvulescu (1953), se
face ţinând seama de prezenţa sau absenţa pedunculilor teliosporilor sau
teleutosporilor.
Genurile care aparţin familiei Pucciniaceae sunt caracterizate prin
numărul de celule ce le au teliosporii: Uromyces Link.-încadrează specii cu
teliospori unicelulari, autoice, parazite pe plante din familia Leguminoseae şi
specii heteroice, care formează stadiul ecidian pe plante din familia
Euphorbiaceae şi pustulele cu uredospori şi teliospori pe plante din familia
Caryophyllaceae; Puccinia Pers. (Foto153), cuprinde specii autoice şi
heteroice cu teliospori bicelulari. Sunt specii de foarte mare interes teoretic şi
practic aici fiind încadrate speciile care produc rugini la cereale şi la alte plante;
Triphragmium Link. Teliosporii sunt tricelulari;
Phragmidium Link. Teliosporii (Foto154), sunt alcătuiţi din trei sau
mai multe celule aşezate longitudinal. Fiecare celulă are 2-3 pori germinativi
224
dispuş i lateral. Episporul este verucos; pedicelul este lung, de obicei hialin
gălbui şi prezintă o umflătură la bază.
225
TEST DE EVALUARE
1.Care sunt ciupercile care produc tăciuni şi măluri plantelor de cultură?
Răspuns:
Ciupercile care produc tăciuni plantelor de cultură sunt :
Ustilago tritici-tăciunele zburător al grâului
Ustilago nuda- tăciunele zburător al orzului
Ustilago avenae- tăciunele zburător al ovăzului
Ustilago hordei-tăciunele îmbrăcat al orzului
Ustilago laevis sau U. Köleri-tăciunele îmbrăcat al ovăzului
Ustilago zeae sau U. Maydis -tăciunele comun al porumbului
Sorosporium holci-sorghi-tăciunele prăfos al inflorescenţelor de
porumb
Tilletia caries, T. foetida, T. triticoides şi T. intermedia-mălura
comună a grâului
Tilletia controversa sau T. nanifica- mălura pitică a grâului.
Tilletia indica - patogen de carantină fitosanitară.
TEST DE EVALUARE
2. Câte forme de tăciuni cunoaşteţi? Denumiţi tăciunii cei mai frecvenţi
şi natura lor cauzală.
Exerciţii
Câte forme de măluri cunoaşteţi?
a) mălura comună a grâului
b) mălura pitică a grâului ;
c) mălura înaltă ;
d) mălura orzului ;
e) tăciunele zburător al grâului
Răspuns: a), b) c), d).
TEST DE EVALUARE
2. Cum diferenţiaţi ruginile grâului?
Exerciţii
Câte forme de spori formează uredinalele macrociclice?
a) Picnospori formaţi în picnidii ;
b) Ecidiospori formaţi în ecidii
c) Uredospori formaţi în pustule de uredospori
d) Teliospori formaţi în pustule de teliospori
e) Basidiospori formaţi pe epibasidie
Răspuns: a), b) c), d), e).
228
TEST RECAPITULATIV
1. Dimensiunile virusurilor sunt cuprinse între:
a) 17-2000 µm
b) 17-1720 mµm
c) 300-500 µm
d) 1-2 µm
e) 20-30 µm
2. Care sunt însuşirile virusurilor care sunt legate de dimensiunile lor foarte
mici
a) Electronomicroscopicitatea ;
b) Ultrafiltrabilitatea;
c) Multiplicarea.
d) Sarcina eletrică;
e) Rezistenţa la herborizare 32 de ani;
229
e) fiziologice;
230
14. Care este patogenul care produce mana salatei?
a) Peronospora destructor;
b) Peronospora porum;
c) Brermia lactucae;
d) Peronospora pisi;
e) Peronospora aestivalis;
231
e) poliasce;
232
a)Drechslera turcica şi Stenocarpella maydis;
b) Fusarium moniliforme şi Fusarium graminearum;
c) Drechslera maydis şi Drechslera carbonum;
d) Setosphaeria sau Exherohilum turcicum;
e) Stagonospora nodorum
26.Ce toxine produc ciupercile Gibberella fujikuroi şi Gibberella zeae?
a) patulin;
b) gibereline;
c) Nu produc;
d) ochratoxine;
e) aflatoxine;
233
32. Care sunt tipurile de mălură cunoscute de d-voastră ?
a) mălura coronată a ovăzului ;
b) mălura comună a grâului ;
c) mălura pitică a orzului ;
d) mălura brună a grâului
e) mălura galbenă a grâului;
234
b) distrugerea spiculeţelor şi înlocuirea lor cu o masă neagră,
prăfoasă de teliospori;
c) distrugerea boabelor şi înlocuirea lor cu o masă neagră,
prăfoasă de teliospori sau clamidospori;
d) distrugerea spiculeţelor fără afectarea rahisului;
e) distrugerea frunzelor şi tulpinii;
235
e) picnidiile cu picnospori;
236